Munca pe scara orizontală. Interviu cu regizoarea Sophie Bensadoun

0

Să nu ai un program exact, să nu ai o normă, să nu ai un şef. Să mergi la lucru şi să faci tot ce ştii doar pentru că îţi place. Să lucrezi şi să cooperezi cu cei din jur. Să produci şi să consumi într-un mod diferit faţă de cel cu care ai fost învăţat. Asta se întâmplă la Ambiance Bois din Franţa, o cooperativă producătoare de produse din lemn pentru exteriorul şi interiorul casei.

Regizoarea Sophie Bensadoun a petrecut câteva zile cu cei de acolo şi a făcut un documentar de 53 de minute cu acest alt fel de muncă. Ea a aflat despre conceptul de economie socială şi solidară după ce a citit un articol. Atunci a aflat cum e posibil şi a mers la Ambiance Bois pentru a afla răspunsul.

Am întâlnit-o după proiecţia documentarului ei la Festivalul Internațional de Film despre Mediu şi Oameni – Pelicam, şi am vorbit despre conceptul de economie socială şi solidară. “Un mod injust, dar care e cel mai just posibil”, cum spun unii.

Cu ce aţi plecat acasă după timpul petrecut cu cei de la cooperativa Ambiance Bois din Franţa?

Întâi, faptul că nu cunoşteam astfel de structuri. Eram familiarizată cu scopurile – aceste societăţi cooperative sunt formate din angajaţi care îşi cumpără acţiunile, aşa că fiecare angajat are dreptul la un vot, dar există şi SAPO-uri care înseamnă societate pe acţiuni cu participarea muncii, adică nu trebuie să aduci capital ca să ai posibilitatea de a lua decizii, ca să fii apoi beneficiarul dividentelor, în cazul în care există aceste dividente. Deci, ca idee, un prim câştig pentru mine a fost faptul că mi-am diversificat cunoştinţele cu privire la tipurile astea de structuri, iar apoi, la nivel personal, m-am întrebat – dar totuşi ce se întâmplă cu eficacitatea la locul de muncă? În domeniul în care sunt eu, dacă oamenii nu sunt eficienți, pur şi simplu sunt puşi pe liber. De aceea, îi întrebam pe cei de la cooperativă: dar voi cum faceti, pentru că voi ziceţi că nu concediaţi, dar e imposibil să nu fie şi persoane ineficace. Mi-au spus că până la urmă pe ei nu îi interesează persoane care să fie eficace, dar să nu fie fericite cu ceea ce fac. Dar mie îmi pare că dau dovadă de multă toleranţă, multă negociere, pur şi simplu îi acceptă aşa cum sunt. Desigur, există discuţii, există negocieri, dar e o toleranţă care aş putea zice că, pe alocuri, chiar mă siderează.

Iar ceea ce îmi spuneau ei referitor la eficacitate este că toată lumea ştie să facă ceva şi atunci dacă nu eşti bun pe un anumit post, poţi să faci altceva pe un alt post.

Credeți că e o idee sustenabilă pe viitor, ar putea acapara piaţa muncii şi deveni o alternativă în adevăratul sens al cuvântului, nu doar într-o proporție de 10% despre care se vorbeşte în film?

În Franţa e o întreagă mişcare în acest sens, care merge spre munca într-o economie socială şi solidară. Câte anume sunt, cum anume se devoltă, e greu de spus pentru că sunt foarte segmentate, vezi ici şi colo, dar ideea e că sunt în creştere.

Ar putea funcţiona acest fel de muncă şi când vorbim de lucruri care necesită decizii la minut şi un ritm alert de producţie?

Întrebarea este, aşa cum spuneai, până la ce scară se poate merge cu ele. Sunt domenii care se pretează şi domenii care nu. De exemplu, în industria auto nu funcţionează. Dar cred că ţine de noi să inventăm soluţii, aşa cum spunea unul dintre personajele din film, fiecare dintre noi să vină cu câte o propunere şi să vedem ce funcţionează şi ce nu, astfel încât apoi să putem vorbi de ceva mai orizontal. Nu am un răspuns pe care să vi-l dau la această întrebare, dar cred că este un subiect interesant de cercetare şi până la urmă, ceea ce trebuie să ne dorim sau ceea ce îmi doresc eu e ca fiecare dintre noi să îşi pună problema revendicării puterii de a lua decizie şi piramida să nu mai fie neapărat aşa (n.r. verticală), ci mai orizontală.

Aţi întâlnit astfel de modele de cooperative şi în afara Franţei? Cum sunt ele?

Întâi mă voi limita la teritoriul francez, pentru că subiectul este vast şi oricum există o diversitate de structuri şi tipuri asociative care diferă şi de la domeniu la domeniu. De exemplu, în agricultură este într-un fel, apoi pentru diferitele industrii e în alt fel. Şi să nu uităm că sunt oameni care asta fac – îşi născocesc moduri pentru a lucra împreună, dar totuşi independent, adică îşi doresc să rămână independenţi, însă în acelaşi timp au nevoie de alţi oameni şi atunci apar mereu şi constant alte tipuri de structuri, aşa că nu le cunosc pe toate. Însă acest timp de cooperative par o parte din ceea ce ne dorim acum, o tendinţă.

Apoi, fac o cercetare mai largă şi firul la care lucrez acum va fi o istorie a locurilor de muncă din economia socială şi solidară în Franţa, începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea şi până în prezent. Acolo găsesc originile, încerc să explic exact de unde a apărut conceptul, iar apoi îmi pun întrebări cu privire la evoluţia acestui sector pentru că una dintre ele este întrebarea – oare nu cumva, pe viitor va deveni sectorul care va prelua din sarcinile neprofitabile ale statului? Adică tot ceea ce înseamnă servicii sociale, servicii de sprijin în caz de boală, servicii care nu sunt profitabile pentru stat şi pe care acesta le încredinţează în Franţa, uneori, unor structuri de tip asociativ. Atunci, pentru că aceste structuri se gândesc la binele social şi solidar, probabil că statul îşi va pasa din ceea ce face el ca activitate care nu este profitabilă şi le-o va da lor. Este o întrebare, o preocupare care va apărea în următorul meu film; Oare economia socială şi solidară este doar roata de rezervă a statului, în sensul de a cincea roată care poate te ajută sau este ceva care dă viziune asupra societăţii?


Oamenii din film spun că cei care lasă un job de birou pentru un loc de muncă într-o cooperativă nu se vor mai putea întoarce. Din timpul petrecut cu cei de la Ambiance Bois credeţi că cei care intră direct pe piaţa muncii într-o astfel de structură, se pot duce ulterior la un loc de muncă clasic?

Nu cred. De fapt nu ştiu ce să vă spun. Dar sentimentul meu este că nu ar putea să o facă, doar în cazul în care a fost o greşeală, pur şi simplu o greşeală fundamentală faptul că au venit într-o astfel de structură. Dar din discuţiile pe care le-am avut cu cei de la Ambiance Bois, părea că cei de acolo împărtăşesc aceste valori şi le plac, se simt bine, de aceea nu cred că ar ieşi din această structură ca să meargă spre una de tip clasic. La fel cum în cazul meu, nu cred că aş putea lucra fără a avea libertatea de a îmi alege subiectele pe care vreau să le dezvolt, echipa cu care lucrez. Trebuie să ştii să îţi găseşti locul şi au fost oameni care au venit şi s-au angajat aici şi au spus că nu pot să lucreze fără să aibă un şef, care erau deja atât de formataţi de maniera de a lucra cu un şef încât au spus că efectiv nu pot funcţiona fără unul. Până la urmă, important e ca fiecare să îşi găsească locul.

Cum a fost primit filmul în Franţa?

În general, răspunsul este – cam asta ar trebui să însemne munca, cam asta ar trebui să fie munca. Oamenii sunt intrigaţi, uimiţi, îmi pun întrebări, vor să afle mai multe.

Documentarul Ambiance bois – Le travail autrement a fost proiectat în cadrul celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni – Pelicam care a avut loc la Tulcea între 8 și 11 iunie.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger