Moștenirea unei morți anunțate: Manifestul Guerilla Open Access

6

Când am citit știrea despre sinuciderea lui Aaron Swartz, și ecourile pe care le-a produs în media – și în conștiința multora – m-a frapat aura pozitivă a acestei tragedii. Un nou tip de Mesia se conturează pe orizonturi pixelate, a cărui poveste a avut puterea să penetreze conștiința a milioane de oameni. Este ceva cu adevărat înălțător în tributul adus acestui erou al culturii deschise de către reprezentanții mediului academic și de către cele mai strălucite minți ale culturii new media sau felul în care s-a trezit toată lumea că “e serioasă treaba”.

 

de Ioana Calen (Modulab)

 

Mesajul său justițiar și progresist n-a fost niciodată mai puternic, iar manifestul Guerilla Open Acces s-a impus ca testamentul unui “geek renascentist”.

Speculațiile asupra gestului său sunt mai puțin importante – era depresiv, se temea de condamnare sau faptul că s-a sinucis ca formă de protest față de absurditatea situației în care se afla (posibilitatea unei condamnari de peste 30 de ani pentru că a downloadat 4,8 milioane de lucrări științifice din rețeaua MIT – JSTOR , pentru a le face accesibile publicului larg, fără însă a hackui sistemul). Nu vom ști niciodată cu adevărat de ce a facut-o deși, cu siguranță, presiunile juridice asupra lui, pe fondul depresiei, au avut un rol extrem de important. Cu adevărat tragic este însă că a fost nevoie de un sacrificiu uman pentru a resuscita activismul civic online, iar pespectiva inutilității acestui sacrificiu, marcat doar printr-o reacție inflamată de scurtă durată, o face de-a dreptul deprimantă.

Modulab operează sub licență Creative Commons pentru că într-o cultură deschisă, în care orice tip de inovație se bazează pe cunoaștere – de cele mai multe ori accesată gratuit, datorită eforturilor unora precum Aaron Swartz, este imoral să patentezi idei, concepte sau chiar soluții tehnice. Inovația aparține fenomenului de emergență culturală și va apărea în mod necesar, într-un creier sau altul, atunci când s-a acumulat suficientă informație și experiență, la nivel macro, pentru a o face posibilă. Este aproape arbitrar cine ajunge primul să o patenteze sau să o publice sub copyright. Manifestul Guerilla Open Acces a fost o sursă de inspirație pentru Modulab, și credem că toți utilizatorii de Internet ar trebui să reflecteze asupra acestor idei cu mai multă seriozitate ca oricând.

Manifestul Guerilla Open Acces

Informația este putere. Dar, ca orice putere, este dorită de anumiți oameni care vor să o dețină pentru ei. Întregul patrimoniul științific și cultural al omenirii, publicat de-a lungul secolelor în cărți și pubicații, trece printr-un proces intens de digitizare și este deținut de corporații private. Vrei să citești articolele care explică cele mai faimoase rezultate ale dezvoltării științifice? Va trebui să plătești foarte mulți bani unor publisheri precum Reed Elsevier.

Sunt oameni care se luptă să schimbe acest lucru. Mișcarea Open Access combate vehement cedarea de către oamenii de știință a drepturilor de autor pentru lucrările lor academice unor companii private și îi încurajează să își publice lucrările pe ntIernet, astfel încât să poată fi accesate de oricine. Dar chiar și în cele mai optimiste scenarii, munca celor din Open Acces va da rezultate cu lucrări publicate în viitor. Tot ce s-a publicat până acum este pierdut.

Acesta este un preț prea mare. Să forțezi academicienii să plătească pentru a citi lucrările colegilor lor? Să scanezi biblioteci întregi și să îi lași doar pe cei de la Google să le citească? Să oferi acces la articole științifice unor universități de elită din Lumea Bună dar nu și unor copii din Global South? Este revoltător și inacceptabil.

“Sunt de acord”, spun mulți, “dar ce putem face? Companiile dețin drepturile de autor, fac enorm de mulți bani taxând accesul și acționează în cadru legal – nu putem face nimic să îi oprim”. Dar este ceva ce putem face, ceva ce deja se face: putem să ripostăm.

Cei care au acces la aceste resurse – studenți, bibliotecari, oameni de știință – vi s-a acordat un privilegiu. Vă puteți ospăta la acest banchet de cunoaștere în timp ce restul lumii rămâne pe dinafară. Dar nu este nevoie – și, din punct de vedere moral, nu aveți voie să păstrați acest privilegiu doar pentru voi. Aveți datoria de a-l împărtăși cu restul lumii. Și aveți: schimb de parole cu colegii, completați cereri de download pentru prieteni.

Între timp, cei care au fost lăsați pe dinafară nu stau cu mâna în sân. V-ați strecurat prin găuri și ați sărit garduri, eliberând informația blocată de publisheri și împărtășind-o cu prietenii voștri.

Dar toate aceste acțiuni rămân în obscuritate, ascunse în underground. Se numește furt sau piraterie, ca și cum împărtășirea cunoașterii este echivalentul moral al jefuirii unui vas și uciderii echipajului. Dar punerea la comun a informației nu este imorală – este un imperativ moral. Doar cei orbiți de lăcomie ar refuza să permită unui prieten să-și facă o copie.

Marile corporații, desigur, sunt orbite de lăcomie. Legile sub care operează impun asta – acționarii s-ar revolta altminteri. Politicienii pe care i-au cumpărat îi susțin, votând legi care le oferă puterea exclusivă de a decide cine primește o copie.

Nu există dreptate în respectarea unor legi nedrepte. Este timpul să ieșim în față și, în marea tradiție a nesupunerii civice, să ne declarăm opoziția față de acest furt privat al culturii publice.

Trebuie să luăm informația, oriunde ar fi stocată, să o copiem și să o punem la dispoziția lumii întregi. Trebuie să luăm ce nu este protejat de copyright și să adăugăm la arhivă. Trebuie să cumpărăm baze de date secrete și să le punem  pe Web. Să downloadăm revistele de știință și să le urcăm pe rețele de file sharing. Trebuie să luptăm pentru Guerilla Open Acces.

Cu destui ca noi în întreaga lume, nu vom face doar să lansăm un mesaj puternic care se opune privatizării cunoașterii – o vom face o chestiune care ține de trecut. Ni te alături?

Aaron Swartz
Iulie 2008, Eremo, Italy

Pentru că Modulab se revendică de la cultura free share și este posibil, în mare parte, datorită unora precum Aaron Swarz, vă invităm să citiți  Manifestul Guerilla Open Access în memoria lui. Am rugat, de asemenea, câțiva prieteni Modulab să comenteze evenimentele recente.

“Nu știu ce a avut Aaron Swartz în cap când s-a sinucis. Probabil că omul era foarte deprimat. Nu ar fi trebuit să-și piardă speranța. Închisoarea, dacă ar fi ajuns acolo, i-ar fi dat și mai mult curaj. Ce îi mai poți face unui hacker genial după ce l-ai trecut prin experiența pușcăriei? Poate doar să îl ucizi, dacă mai ai cum. Îmi imaginez că Aaron s-ar fi împrietenit rapid cu băieții răi de acolo, le-ar fi arătat cum să gândească și ar fi pus la cale cea mai spectaculoasă evadare din istoria SUA. Mă gândesc la Aaron Swartz ca la Fontaine, personajul din ‘A Man Escaped’ al lui Bresson. Capitaliștii cunoașterii, cei care vor s-o țină sub cheie și să facă profit din ideile, talentul și magia altora, nu sunt cu nimic mai buni decât naziștii din Franța ocupată. Îndreptățirea lor e similară: se bazează pe lege. E de datoria noastră să călcăm în picioare regulile strâmbe, în memoria lui Aaron Swartz și a tuturor luptătorilor pentru libertate.” – Cristian Neagoe,www.sapteseri.ro

“E trist că a fost ”nevoie” de o întâmplare atât de neagră ca sinuciderea lui Aaron Swartz, pentru ca mii de cercetători din colțuri diferite ale lumii să-și share-uiască tezele la care au lucrat ani buni, dar care, de prea multe ori, rămân blocate în computere, sertare, biblioteci cu circuit închis. Hashtag-ul #pdftribute a adunat pe Twitter peste 40.000 de postări în aproape două zile, din partea unor universitari care și-au partajat, public și gratuit, lucrările de cercetare, în memoria lui Swartz, dar și în semn de protest pentru rutele prin care circulă informația academică. Am consumat, la fel ca mulți, foarte mulți prieteni, timp îndelungat, energie și pasiune pentru lucrări, teze și tezulițe, pe care abia dacă le-au citit câțiva oameni. Nici măcar profesorii examinatori de la licență nu și-au bătut capul să parcurgă cele aproape o sută de pagini de text la care muncisem cum știam mai bine. Legată în coperțile ei cartonate, lucrarea a aterizat în depozitul de uitare, la un loc cu nenumărate alte lucrări ale unor oameni ca mine. Poate că fenomenul ăsta nu e reprezentativ pentru comunitatea academică globală, însă aceasta din urmă suferă de alte metehne. Cum ar fi circuitul restrictiv al lucrărilor de cercetare, crearea unei birocrații labirintice pentru micile cărămizi de cunoaștere pe care le facem toți, după cum ne taie capul și metodologia, îngrădirea cu sârma ghimpată a drepturilor de autor a munților de texte produse în timp real de studenți, masteranzi, doctoranzi, profesori. Scriem, citim și share-uim zilnic știri despre războaiele duse împotriva libertății informației și a agenților ei, însă virtualitatea ne ține de cele mai multe ori departe de acțiune, învăluiți în aerul biților călduți. Doar vestea morții lui Swartz, unul dintre cei puțini care au sărit, la propriu, gardurile spre rezervoarele de cunoaștere, ne-a scos – temporar – din calma moțăire și ne-a reamintit ceea ce se derulează demult sub ochii noștri. Sinuciderea lui, după ce a fost acuzat de hacking, pătrunzând în laboratoarele unde nu demult se lansa cultura hackingului, ne-a făcut puțin mai solidari și ne-a adus împreună, pe mulți anonimi ai lacomei rețele, într-un tribut care nu este, de altfel, decât manifestarea unuia dintre cele mai firești gesturi. Acela de a-ți împărtăși propria felie de cunoaștere cu celelalte noduri. Rămâne însă de văzut cât ne va ține drept combustibil martiriul lui Swartz în deja anunțata revoluție a uneltelor de comunicare din mediul academic și câtă atenție vom mai aloca acestui quest după ce uitarea va nivela ecourile morții sale. – Andra Matzal, www.totb.ro

“Nu-l știam pe Aaron Swartz, dar la fel ca tot internetul l-am googelit instant după ce-am citit prima dată pe Mashable despre trista sa poveste. Și mi s-a părut, așa cum zice și Washington Post, un adevărat erou cultural american. Era, ni se spune, un copil teribil și pusese piatra de temelie la două instituții de căpătâi ale web-ului actual (RSS-ul și Reddit). Iar dacă mai adaugi la cocktail și modul tragic în care și-a găsit sfârșitul ai deja rețeta perfectă pentru modul în care doliul colectiv s-a propagat în mediul online. În spatele acestui rețetar stau însă câteva lucruri și mai importante care decurg de pe urma tragicului moment. Dacă Swartz n-ar fi ales calea asta, am mai fi avut peste câteva luni o știre de subsol despre încă un pionier hacktivist după gratii. Dar așa, avem ditamai scandalul, nu doar cu judecători și curți de justiție implicate și rușinate, ci și cu tot MIT-ul atacat și de hackeri și de toți apărătorii liberului acces la informație. În acest fel, avem discuții despre etica hacktivistă, despre lăcomia corporațiilor vizavii de banii cuveniți proprietății intelectuale, despre campanii de dare la liber a PDF-urilor strașnic păzite. Bun, și acum la ce să ne așteptăm? Că vom avea de mâine tot JSTOR-ul la liber? Pentru câteva zile, da, vom citi tot ce se milostivesc, spășiți, să pună la dispoziția maselor niște academicieni mustrați de conștiință. Pentru câteva zile ne vom simți mai aproape de marea cunoaștere neîngrădită. Dar să nu ne facem speranțe prea mari că se va inversa trendul. Că marea cunoaștere va fi la îndemâna tuturor, fără paywall-uri și doar la un click distanță. Poate că cei de la Department of Justice, cu precedentul în față, vor ezita să dea 35 de ani de pușcărie pentru share de cunoaștere următorului Robin Hood post-modern. Să nu ne așteptăm însă ca orice viitor act de hacktivism prin care accesul la cunoaștere facilitat prin spargerea unui data base de tip JSTOR să treacă drept act umanist, fără consecințe penale. Pentru că nu suntem în lumea lui Papură Vodă, băi hactiviștilor! Și pentru că mai ales cunoașterea e pe bani, ați înțeles, băi calicilor?”Cosmin Popan, www.dascloud.ro
“E trist că lupta pentru libertatea Internetului, atacat tot mai puternic de guvernații doritori de control și de lobbyștii pro-copyright, a ajuns să aibă un martir. E trist că o universitate de prestigiu ca MIT n-a înțeles să se opună modului agresiv de lucru al procurorilor americani. Și e trist că obsesia autorităților de a pune stăpânire pe informație a fost atât de mult exacerbată de cazul Wikileaks încât a ajuns să trateze un tânăr care își dorea să facă un statement în favoarea liberului acces la informație ca pe un criminal periculos ce trebuie ascuns în închisoare pentru jumătate de secol. Ar fi păcat ca moartea lui Aaron să nu pună în discuție un model greoi, ineficient, imposibil de aplicat cum este actualul sistem al drepturilor de autor.” – Mihai Ghiduc (ORDU)

 

Acest text a fost preluat de pe site-ul Modulab.ro.


6 comentarii

  1. Pingback: O lege în numele activistului Aaron Swartz | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Ce mi se pare trist este aiureala cu zecile de ani pe care, vezi Doamne, le-ar fi avut A.S. de ispăşit la pârnaie. Procuratura a anunţat că, deoarece încălcările legii nu fuseseră în scop personal, nu intenţiona să ceară pedeapsa maximă pentru A.S. (35 de ani în puşcărie). Li se transmisese avocaţilor lui A.S. că se intenţiona să se ceară doar 6 luni într-o închisoare de siguranţă redusă, iar aceştia puteau să ceară eliberarea condiţionată. Se putea face recurs, ar fi intervenit media, grupurile pentru liberă exprimare etc. Omul ar fi scăpat ieftin (deşi, trebuie spus, când vrei să fii erou trebuie să-ţi asumi consecinţele integral, altfel stai în banca ta). Nu, nimeni nu se sinucide pentru 6 luni, nici măcar Năstase. Problemele psihice severe mi se par evidente în întreg comportamentul lui A.S. Era “troubled” şi “troublesome”.

    Vă rog, nu-l prezentaţi pe acest depresiv drept un erou sau un Mesia, nici ca pe o victimă. Valabil şi pentru Bradley Manning, a propos. Ah, să nu uit: şi pentru Assange şi Commander X!

    http://edition.cnn.com/2013/01/17/tech/aaron-swartz-death/index.html

    http://www.huffingtonpost.com/2013/01/17/aaron-swartz-prosecutor_n_2492652.html

    • Nu știu de unde te informezi, însă agenții FBI l-au amenințat în continuu pe A.S. și l-au făcut să creadă că va ajunge să facă nu 35 ci vreo 50 de ani în pușcărie. De altfel respectiva agentă FBI a fost ulterior anchetată pentru ”bullying”. Conflictul de fapt se ducea la un cu totul alt nivel, și anume între hackeri activiști și instituțiile Statului și își avea rădăcinile în chestiuni mai vechi în care FBI-ul pierduse lupta cu hackerii activiști și cu A.S. Drept consecință, A.S. se vroia a fi un exemplu prin care dădeau o lecție hackerilor. Ce a făcut A.S. a fost un gest de ultimă disperare: când toate libertățile îți sunt luate, singura putere pe care o mai ai este asupra corpului tău, putere la care A.S. nu a vrut să renunțe. Evident, noi putem să stăm pe margină și să judecăm. Nu ne costă nimic.

      Cât despre ”probleme psihice” eu cred că toți le avem, iar unii suntem mai sensibili și alții mai puțin sensibili. Cu toate acestea, nu te duci să ”bully” pe cineva care știi că este sensibil, nu instrumentalizezi o condiție psihică pentru a obține un profit. În rest, da, etichetele (precum ”troubled” și ”troublesome”) se pare că au o funcție importantă în a elibera stresul psihic al celui care le formulează și de a produce certitudini iluzorii. Adică, mai bine spus, da, era nebun, deci să ne culcăm la loc. Am putea continua cu ”și așa au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Reply To A. Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger