Monsanto se declară învinsă în Europa

1

Monsanto, cel mai mare producător de semințe agricole din lume și unul dintre coloșii biotehnologiei, va renunța să facă lobby pe lângă guvernele europene pentru a obține aprobarea cultivării plantelor și semințelor sale modificate genetic, scrie ziarul german Tageszeitung, citat de CBS News. Compania americană nu va mai căuta să primească licențe pentru noi plante modificate genetic și nu va mai face noi testări cu semințe în mare parte din Europa de Vest, spun reprezentanții ei.

“Am ajuns să ne dăm seama că, momentan, ce facem noi nu se bucură de o acceptare largă”, a spus purtătorul de cuvânt al Monsanto pentru Germania, Ursula Luettmer-Ouazane. “E neproductiv să luptăm împotriva morilor de vânt”. Mai multe jurisdicții europene au interzis complet cultivarea unor OMG-uri. Germania, de exemplu, a interzis în 2009 porumbul modificat genetic de la Monsanto, MON810. Acesta e unul din cele două soiuri modificate genetic aprobate spre cultivare în UE, împotriva căruia s-au exprimat și țări precum Franța, Austria sau Ungaria. Celălalt e cartoful Amflora, produs de compania BASF, care a încetat să mai vândă OMG-uri pentru cultivare anul trecut, după ce s-a confruntat cu o opoziție extinsă.

La rândul lor, alți mari producători de OMG-uri, ca Syngenta și Bayer CropSciences, s-au retras de pe piața europeană. Purtătorul de cuvânt german a spus însă că Monsanto va continua să vândă porumb MON 810 în Spania, Portugalia și România, unde autoritățile sunt mai deschise la cultivarea OMG-urilor decât în alte părți ale Europei. Totodată, compania va încerca în continuare să convingă Uniunea Europeană să aprobe importurile de furaje pentru vite care conțin organisme modificate genetic. În rest, își va orienta activitatea spre piața americană, unde a fost aprobat recent așa-numitul “Act de Protecție Monsanto”.

Consumatorii și guvernele din Europa au respins organismele modificate genetic într-o măsură mult mai mare decât în alte părți ale lumii, cum ar fi America de Nord. Această opoziție s-a născut din teama privind potențialele riscuri asupra sănătății și răspândirea monoculturilor, considerate dăunătoare biodiversității și lanțului alimentar. Deși nu există încă dovezi clare că OMG-urile ar avea efecte dăunătoare asupra sănătății oamenilor, mișcarea împotriva lor a devenit tot mai puternică în ultimii ani. Luna trecută, a fost organizat un marș global împotriva Monsanto, care ar fi scos în stradă circa două milioane de oameni în 400 de orașe din 52 de țări. Marșuri anti-Monsanto au avut loc și în România, iar despre ele puteți citi aici.


Un comentariu

  1. French scientists have revealed that rats fed on GMO corn sold by American firm Monsanto, suffered tumors and other complications including kidney and liver damage.

    When testing the firm’s top brand weed killer the rats showed similar symptoms.

    The French government has asked its health and safety agency to assess the study and had also sent it to the European Union’s food safety agency, Reuters reports.

    “Based on the conclusion…, the government will ask the European authorities to take all necessary measures to protect human and animal health, measures that could go as far as an emergency suspension of imports of NK603 maize in the European Union,” the French health, environment and farm ministries said in a joint statement.

    Researchers from the University of Caen found that rats fed on a diet containing NK603 – a seed variety made tolerant to amounts of Monsanto’s Roundup weedkiller – or given water mixed with the product, at levels permitted in the United States – died earlier than those on a standard diet.

    The research conducted by Gilles-Eric Seralini and his colleagues, said the rats suffered mammary tumors, as well as severe liver and kidney damage. The study was published in the journal of Food and Chemical Toxicology and presented at a news conference in London.

    Fifty percent of male and 70 percent of female rats died prematurely, compared with only 30 percent and 20 percent in the control group, said the researchers.

    Learn more: http://www.turismoassociati.it/dblog/articolo.asp?articolo=2950#ixzz2VoCrZ088

Reply To Turismo Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger