Moment istoric: Robotul Curiosity a ajuns pe Marte

1

În această dimineață, roverul Curiosity lansat de NASA a asolizat pe Planeta Roșie, marcând unul dintre cele mai așteptate momente din istoria explorărilor spațiale. ”Cele șapte minute de groază”, așa cum a fost supranumită complicata procedură de asolizare, s-au dovedit o reușită, iar mesajul ”Am ajuns în siguranță pe Marte” a dezamorsat fricile create în jurul acestui eveniment.

La câteva minute după sosire, roverul Curiosity a transmis primele imagini de pe Marte, urmând să realizeze imagini la rezoluție mai bună. În fotografia de mai sus, puteți vedea umbra robotului trimis de NASA pe suprafața Planetei Roșii.

Curiosity va avea o misiune de circa doi ani, al cărei cost se ridică la 2,5 miliarde de dolari, în acest răstimp urmând să exploreze Craterul Gale (foto jos). De asemenea, rezultatele vor fi folosite pentru analizarea comparativă a condițiilor de pe Marte, având a reper situația estimată de acum câteva miliarde de ani, când se presupune că ar fi fost o planetă prielnică pentru existența vieții.

 

 

Robotul este echipat cu zece instrumente științifice extrem de complexe, printre care și o unitate ce poate analiza mostrele de sol și rocă prelevate, precum și un laser care poate vaporiza de la distanță suprafețe dure. ”Nimeni n-a mai făcut așa ceva până acum. Este de departe cel mai performant robot, cu cel mai bun set de instrumente, pe care l-am trimis să determine dacă Marte ar fi putut avea vreodată condiții favorabile vieții,” a declarat John Holdren, consilierul Casei Albe pe probleme de știință, citat de NASA TV.

 

Sursa: Scientific American

Foto: NASA

 

 


Un comentariu

  1. Pingback: Robotul Curiosity a trimis prima imagine color de 360 de grade de pe Marte | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger