Efectele schimbărilor climatice sunt neaşteptate şi pentru oamenii de ştiinţă, puşi în faţa apariţiei, din ape, a rămăşiţelor altor epoci, scoase la iveală de fluctuaţiile vremii. Acestea sunt studiate în căutarea unor răspunsuri despre cum făceau faţă schimbării climatice comunităţile acelor timpuri, scrie Inhabitat.
Furtunile puternice ale iernii au scos la suprafaţă o parte mai mare a unei păduri scufundate, în zona plajei Borth, pe coasta galeză. Arheologii lucrează în ritm intens, pentru a înregistra şi conserva detaliile oferite de această pădure despre activităţile comunităţilor umane de demult, înainte ca apa să înghită din nou pădurea. De mai multe secole, după perioade cu vreme dificilă, cioturile unei păduri pietrificate apărea pe această plajă, situată la mijlocul ţinutului galez din Marea Britanie. Se estimează că pădurea străveche se întinde pe mai bine de 40 de kilometri spre vest. Umiditatea ridicată din ultima iarnă a scos acum la iveală mai multe detalii (îngropate în mâl şi nisip) decât oricând. Legendele locale vorbesc despre Cantre’r Gwaelod, un regat împădurit aflat în largul coastei galeze, care a fost înghiţit de ape cu mii de ani în urmă.
Pădurea a fost înghiţită de apele al căror nivel a crescut foarte mult acum aproximativ 5.000 de ani, iar copacii ei au murit cu aproximativ 4.500 – 6.000 de ani în urmă. Apele ar fi crescut atunci cu 39,6 metri, estimează cercetătorii. Însă pentru ca evenimentul să fie atât de dramatic încât să devină o legendă, trebuia ca acesta să se fi petrecut rapid, în aşa fel încât comunitatea locuitoare să îi resimtă efectele pe durata vieţii unei generaţii (mult mai scurtă, în acele timpuri). Acum, arheologii au descoperit o cărare din lemn, construită cu aproximativ 3.100 – 4.000 de ani în urmă, care, spun ei, este dovada modului în care oamenii încercau să se adapteze modificării reliefului cauzat de schimbările climatice. Şi în 2012, după o serie de furtuni puternice, au mai fost descoperiţi stâlpi de lemn, precum şi urme de animale şi oameni, imprimate în turbă şi în rămăşiţele unor vetre de piatră.
Anul acesta a mai fost descoperit un canal vechi de apă sărată, care îşi făcea loc prin vechea pădure, de la care arheologii speră să obţină detalii despre activităţile comunităţii locuitoare a regiunii. Datorită stratului protector de turbă, pădurea străveche a fost foarte bine conservată, spre deosebire de alte astfel de situri, din zona altor coaste marine. Dar, chiar şi aşa, eroziunea plajelor Marii Britanii scoate la iveală tot mai multe mărturii semnificative din alte epoci, astfel că a fost creat un proiect special, CITiZAN Project, al cărui scop este să încurajeze localnicii să urmărească orice apariţie nouă din ape şi să o înregistreze.
Mai multe detalii: The New York Times, Inhabitat
Sursa şi foto: Inhabitat (Kristi Herbert via Flickr; Richerman via Wikimedia Commons; Chris Denny via Geograph)
Puteţi citi şi:
Topirea gheţarilor scoate la iveală trupurile soldaţilor morţi în Primul Război Mondial
Studiu: schimbarea climatică va duce la foamete şi conflicte civile
Încălzirea globală va lovi cel mai grav Asia
Cum afectează încălzirea globală România şi ce nu fac autorităţile