Mituri despre feminism

12

Ştiţi poezia asta stupidă a lui Nichita Stănescu? Titlul ei ar fi trebuit să fie 8 martie. Sunt convins că Nichita a scris-o într-o noapte de 8 martie, pe un şerveţel, la restaurantul Uniunii Scriitorilor, într-un moment în care şi-a dat seama că a uitat să-i cumpere ceva soţiei. Şi i-a dus şerveţelul cu sentimente. Ştiu pentru că am făcut-o şi eu cel puţin o dată (dar cu texte, sper, mai bune). E ceva greţos de înduioşător în discrepanţa dintre filmul din capul bărbatului şi realitate – în filmul ăsta, femeia, roaba sublimă, nu face munci mizerabile şi plictisitoare în continuarea celuilalt job al ei, de 8 ore, ea duce la capăt nişte sarcini mitologice, sacre, de dragul parazitului sacru. 


de Dan Sociu

Bărbatul mimează aici vinovăţia, se şi ia puţin la şuturi, zice că e o lichea, dar e o lichea simpatică, e-hei, n-ai cum să te superi pe el. Intenţia de suprafaţă a poemului e să facă un gest frumos pentru femeie, să repare cîte ceva, intenţia reală e să fie admirat. E ca un băieţel care face caca pe covor şi aşteaptă ca mami să aprecieze.  Am copilărit în nordul Moldovei şi am văzut schema asta de mii de ori – bărbatul beţiv şi infantil, de multe ori parazit (după 90 – ea la munci în Spania, el acasă la televizor), căruia îi pune mami farfuria în faţă. Cu cît e mai infantilizat, cu atît se dă mai cocoş – izbeşte cu pumnul în masă, e mofturos, paranoic, uneori violent. Parazitismul e o strategie de viaţă confortabilă dar se plăteşte prin diminuarea puterii şi a demnităţii. De la un punct încolo, nimeni, nici tu însuţi, nu te mai ia în serios. Unii psihologi spun că există o nevoie de a fi abuzat (ă) şi că această nevoie e cultivată cu bună-ştiinţă în relaţii. Pe această perversitate s-ar fi construit patriarhatul. Bunul-simţ ne spune că totuşi patriarhatul s-a construit pe diferenţa de putere fizică dintre bărbaţi şi femei deşi, la o adică, şi femeile ar putea fi oricînd periculoase, iar istoria creştinismului demonstrează că cei slabi se pot organiza destul de eficient cît să obţină puterea.

Realitatea, şi nu numai cea românească, e încă patriarhală. S-au mai schimbat relaţiile de putere şi felul în care vedem lucrurile.  Mişcarea feministă a contribuit substanţial la aceste schimbări dar încă e foarte la îndemînă, în toate zonele sociale, inclusiv la hipsterimea hyper-educată, să faci mişto de feminism. O parte din această miştocăreală e împrumutată din Vest, în special din America, unde political correctness-ul a creat, prin abuz, o reacţie contrară (vezi umorul american contemporan, de la stand-up la seriale tv). Numai că noi nu trăim în New York, noi trăim aici şi aici.

E jenant să le ceri unor oameni să se apere de acuzaţii stupide, dar mi s-a părut util să rog cîteva feministe (cu menţiunea că există şi feminişti dar n-am reuşit să-i prind de data asta la dialog) să disece în cîteva cuvinte stereotipurile cele mai cunoscute legate de activitatea lor:

Feminismul nu mai are sens după ce femeile au primit prin lege drepturile fundamentale (educație, vot etc.)

Drepturi fundamentale – hmmm?!! Una e să ai dreptul – care atenţie!! niciodată nu ţi-l dă nimeni, îl ai, e al tău, poţi să faci ce vrei cu el, inclusiv să te”pişi” pe el, atîta timp cât nu te “pişi” şi pe cel al altora -, cu totul alta este să-l exerciţi şi cu totul altceva e să-i descoperi pe deplin şi în realitate toate atributele care-i derivă. Acest ultim aspect se traduce prin conceptul “de facto”. Când “de facto” femeile vor fi reprezentate, vor ocupa funcţii de decizie, vor fi competitoare reale pe piaţa muncii, nu vor mai fi bătute, violate, traficate, vor naşte când şi cum vor ele, îşi vor creşte când şi cum vor copiii, vor alege când şi cum să arate… atunci feministele ŞI FEMINIŞTII (un alt mit, cum că numai femeile pot fi feministe), prin feminism, îşi vor fi găsit sfârşitul :)! (Delia Panait)

Egalitatea prin lege nu garantează egalitatea efectivă. De exemplu, prin lege, în cadrul căsătoriei soţul şi soţia se bucură de aceleaşi drepturi şi obligaţii, nimeni nu este şef al familiei. În realitate, în mentalul social din România se consideră că bărbatul este capul familiei. El dă numele familiei, deţine autoritate asupra soţiei şi asupra copiilor şi de obicei are ultimul cuvânt de spus la luarea deciziilor importante. Încă mai există practica în zonele rurale ca femeia să se mute după căsătorie în casa bărbatului, chiar dacă uneori casa este la depărtate faţă de locul ei natal. Alegerea domiciliului nu se negociază, se decide automat în favoarea bărbatului. (Tudorina Mihai)

Spuneţi asta soţiilor omorâte în bătaie de soţii lor. Sau femeilor traficate, vândute, violate, bătute şi omorâte de peştii lor. Sau femeilor care muncesc la fel ca bărbaţii dar sunt plătite mai prost doar pentru că nu au penis. Sau fetelor care visează să ajungă astronaut, dar li se spune la şcoală să se mulţumească să fie secretare. Sau femeilor care sunt concediate pentru că sunt mame. Sau femeilor în vârstă care au muncit o viaţă întreagă dar sunt mai sărace la pensie decât bărbaţii. Sau fetelor care se înfometează şi au boli de nutriţie pentru că li se cere să adopte un standard de frumuseţe artificial şi promovat pentru clătirea ochilor bărbaţilor. Feminismul va continua să aibă sens până în ziua când nu o să mai conteze sexul cu care te naşti. (Carmen Radu)

 


Feministele nu sunt feminine.

Feminitatea este definită de multe ori pentru a pune în postură de inferioritate femeile. Se spune despre femei că sunt sexul slab deşi ele trec prin durerile naşterii cu o forţă extraordinară. De multe ori o femeie feminină nu este considerată puternică, prin fizic şi caracter, ea nu este combativă ci supusă, servilă şi fragilă. Prin urmare contează cum definim feminitatea. Feministele vor o redefinire, nu o negare a feminităţii. Datorită luptei feministelor multe lucruri considerate  odinioară de neacceptat la femei au devenit în cele din urmă parte din cultura actuală şi chiar foarte feminine, de exemplu purtarea pantalonilor sau tunderea părului. (Tudorina Mihai)

Feministele nu-şi doresc să fie feminine, dacă ne gândim la feminitate drept un construct social în continuă transformare în funcţie de epocă, mediu, modă, cultură. A fi “feminină” implică un anumit tip de comportament, mai mult decât aspect fizic sau sex-appeal. Am auzit bărbaţi care spun despre o femeie că nu este feminină pentru că e puternică, nu e plângăcioasă, nu are nevoie să fie “salvată”, are propriile păreri pe care le susţine cu tărie şi se descurcă singură. Feministele nu-şi doresc să fie feminine, dacă ne gândim la feminitate drept o grilă de evaluare impusă de bărbaţi, în funcţie de propriile lor criterii. (Carmen Radu)


Feministele urăsc bărbaţii

Este un clişeu răuvoitor. Feministele vor ca femeile să fie recunoscute ca fiinţe egale bărbaţilor, ele militează pentru ideea „radicală” că şi femeia este om, cum spuneau irlandezele în anii 70. Nu inversăm rolurile, le vrem schimbate în aşa fel încât a te naşte bărbat să nu mai fie un privilegiu iar a te naşte femeie să nu mai fie o piedică în afirmare. (Tudorina Mihai)

Feministele urăsc sistemul care le permite bărbaţilor să subjuge femeile. Sistemul care iniţiază şi perpetuează inegalitatea de gen. Feministele iubesc bărbaţii feminişti. Aviz amatorilor:) (Carmen Radu)
Nimic mai fals. Feminismul nu are nicio legatură cu un război simbolic între sexe, aşa cum mass-media a portretizat mişcarea în ultimele decenii. Feminismul înseamnă afirmarea femeilor în spaţiul public dominat de bărbaţi, datorită unei gândiri patriarhale, o gândire care pune valorile masculine şi calităţile masculine pe primul plan, anulând orice înseamnă feminitate. Feminismul înseamnă revendicari sociale şi politice bine articulate şi foarte serioase care ne afectează viaţa tuturor, fie că suntem femei sau bărbaţi. Desigur, provocarea pe care o face feminismul la adresa unui tip de socializare instituit de câteva mii de ani pare cu desăvârşire radicală şi greu de conceput. Uneori greu de înteles. Dar feministele nu urăsc bărbaţii. Ba chiar, aş putea spune, feministele iubesc bărbaţii. Asta se reflectă în dorinţa lor de a construi o lume măcar un pic mai bună pentru noi toţi, indiferent de sex, etnie sau orientare sexuală. Văd feminismul ca pe o celebrare a diversităţii şi mă revoltă să mi se arunce în faţă fraze ca… “Urăşti bărbaţii fiindcă eşti feministă”. Pentru acest sentiment există chiar un alt termen, “misandrie” şi este opusul “misoginiei”. Da, am putea admite că feministele încearcă o deturnare a valorilor patriarhale şi în acelaşi timp şi a extremei născută din aceste valori – misoginia. Dar până la demonica ură şi repulsie faţă de bărbaţi frumos brodată prin intermediul mitului amazoanelor, o închipuire de altfel, mai e un drum lung, al cărui capăt feminismul nu îl va atinge niciodată, fiindca feminismul nu are absolut nicio legatură cu ură faţa de bărbaţi. Dacă vreţi şi o experienţă personală, ca feministă hetero mă declar cu desăvîrşire vrăjită de farmecul masculin interior – felul bărbaţilor de a fi, de a simţi… dar şi  exterior… iubesc trupurile nude… frumuseţea masculină –  mi-apare mereu întipărită în imagini mentale cu sculpturi renascentiste – şi efectiv nu pot să înţeleg clişeul ăsta “sexul frumos” vs. “sexul puternic”, pentru că suntem deopotrivă frumoşi şi deopotrivă puternici.

Voi nu v-aţi săturat de stereotipuri care vă ghidează viaţa? (Iulia Sima)


Feministele disprețuiesc valorile familiei

Da, feministele dispreţuiesc “valorile” familiei, dacă ele configurează un spaţiu relaţional în care bărbatul “îi este cap” femeii, impunându-şi cu vorba sau cu pumnul punctul de vedere, neimplicându-se în niciun fel în tot ceea ce înseamnă treburile casei, pentru că “astea-s treburi de femeie” sau ignorând în totalitate faptul că ambii părinţi ar trebui să aibă o contribuţie în creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor. Da, feministele au o atitudine critică faţă de instanţele de socializare care, fiecare în felul său, sădesc sau cel puţin încearcă să sădească aceste “valori” în mintea noastră: şcoala – cu manualele ei pline de bărbaţi care luptă, conduc, salvează şi femei care torc, ţes, cresc copiii, biserica ortodoxa – care îl ignoră cvasitotal pe Iosif, model de paternitate autoasumată, dar îl sanctifică pe Ştefan cel Mare, mass-media – care, ipocrite şi lacrimogene, se întreabă de ce se destructurează familia modernă, pentru că în urmatorul reality-show să contribuie din plin la această destructurare, promovând modele de rol familial desprinse, parcă, din Evul Mediu. Orice feministă vă poate asigura însă că ar renunţa bucuroasă la acest dispreţ, dacă valorile familiei ar presupune parteneriat, roluri familiale echilibrate, revalorizarea ambelor roluri parentale, renunţarea la a mai considera femeia un simplu obiect în posesia şi utilizarea pe viaţă a bărbatului. (Ilona Voicu)

Dacă valorile familiei se bazează pe ideea că bărbatul este şef, că femeia trebuie să-i acorde ascultare şi să-l servească sau pe ideea că oricâte palme şi pumni ar primi, rufele se spală în familiei, atunci putem vorbi de un dispreţ faţă de aceste valori. Mai bine spus, de o contestare a lor. Tipul de familiei sprijinit de majoritatea feministelor, e adevărat că nu toate sunt adeptele familiei dar este dreptul lor la fel ca al oricărei alte persoane de a alege, este un tip de convieţuire partenerială, în care totul se negociază şi se discută deschis, ca de la egal la egal. (Tudorina Mihai)

Dispreţuiesc familia patriarhală şi tradiţională, da. În care nu există parteneriat real, în care femeia e servitoare şi menajeră, în care se consideră că bărbatul e “capul”, în care există dominare şi violenţă. Familia în care cred feministele este cea mai fericită familie din lume, dar din păcate pentru România sunt rare cazurile de parteneriat real şi respect reciproc. (Carmen Radu)


Feministele nu suportă să li se facă curte, văd orice formă de seducție ca pe o agresiune sau o încercare de înșelăciune. Aceeași atitudine o au față de orice gest de curtoazie – dacă îi deschizi ușa unei feministe sau vrei să plătești o cină, o interpretează ca pe o declarație de superioritate.

Jocul seducţiei nu deranjează pe nimeni, feminist sau nu, atâta vreme cât se face cu respect reciproc şi consideraţie pentru dorinţele celuilalt. În ce priveşte gesturile de curtoazie, uneori în spatele lor se ascund dorinţe de dominare şi superioritate a bărbaţilor, trebuie s-o spunem. A-i plăti cina unei femei este un gest frumos dacă este urmat de o altă cină la care femeia achita nota sau este o situaţie temporară care poate avea la bază motive diverse. În schimb, poate fi un gest de superioritate masculină atunci când vizează dependenţa financiară a femeii sau gâdilarea orgoliului masculin prin punerea în valoare a resurselor sale financiare şi implicit, a puterii simbolice pe care bărbatul o deţine. (Tudorina Mihai)

Cred ca feministele isi doresc pur si simplu o seductie mai originala, fara cliseele obosite pe care unii barbati tot insista sa le foloseasca. Iar micile gesturi de curtoazie deranjeaza cand sunt ipocrite si facute doar de fatada. Probabil feministele au nasul mai fin si miros mai rapid cand un barbat respecta cu adevarat femeile sau doar mimeaza respectul. (Carmen Radu)

 


12 comentarii

  1. În general sunt de acord cu cele afirmate, însă fragmentul acesta: “vor naşte când şi cum vor ele, îşi vor creşte când şi cum vor copiii” nu este în corelaţie cu ideea că feminiştii nu dispreţuiesc bărbaţii. Adică, copilul viitor are şi un tată, care ar trebui să aibă un cuvânt de spus… Da, femeia poartă o parte mai mare, prin sarcină, naştere şi alăptare, însă aceste aspecte pur biologice nu ar trebui să cauzeze drepturi monopolizate. Şi aici, ca în toate, trebuie să existe un comun acord. Ceea ce priveşte creşterea copilului este o altă treabă, acolo chiar trebuie să se renunţe la atitudinea “femeia face totul”.

    Warning: de multe ori sunt etichetată drept anti-feministă pentru corectări de genul 🙂

  2. Sunt de acord cu Timea si as vrea sa mai adaug doua trei chestii:

    1. Femeile si barbatii nu au cum sa aiba parte de o egalitate perfecta, deoarece sunt constituiti diferit atât la trup, cât si la cap (din pricina afurisitilor de hormoni, pentru care patriarhatul n-are nici o vina). De aceea ne multumim noi, de bine de rau, cu egalitatea in drepturi. Daca gasiti ceva mai bun, dati de stire, ca toata planeta ar fi interesata sa afle aceasta solutie geniala!

    2. Noi suntem animale cu instinct gregar. Traind deci in turma noastra pe care o numim societate, avem nevoie de o ierarhizare. De ce? Din stricte nevoi de supravietuire si de eficacitate. …De unde si “repartitia sociala a muncii” – în care barbatul a tot profitat, in detrimentul femeii. Deci le rog pe feministele convinse sa-si explice si sa ne explice, daca pot, de ce stereotipurile debile ale patriarhatului sunt transmise de la o generatie la alta de… femei.

    Conchid prin a spune ca lupta feministelor nu ar trebui sa aiba nici un raport direct cu barbatii de azi, ci cu barbatii de mâine – adica EXACT cu mamele lor, care-i educa. Altfel spus, in realitate feminismul e o lupta a femeilor cu femeile… Ruperea cercului vicios nu se va face cu pancarte si urlete pe strazi, ci printr-o munca – dificila – de lamurire a mämicilor, care ar trebui sa-si creasca altfel copiii.

    • Excelent spus! As mai avea de adaugat aici replica unui preot ortodox prezent la o conferinta protestanta. Exprimandu-si acesta opozitia fata de sacerdotul femeilor, femeile preot prezente i-au replicat ca nu mai sunt barbati care sa doreasca sa devinia preoti. La care parintele a replicat genial: nu aveti? nasteti-i/cresteti-i!

      Adica cum spunea si “Thomas” mai sus, vrei treaba sa fie bine facuta? Educa’ti copilul cum trebuie! Dar din pacate, feminismul in ziua de azi, asa cum e perceput de masele largi si nu de femeile destepte din care s-au luat citatele de mai sus, e sinonim cu femeia independenta.

      Si ia uitati-va ce vrea femeia independenta: drep la avort (chestie cu care nu sunt de acord din cauza ca intr-o societate cu serioase probleme de fertilitate si cu liste kilometrice de asteptare pentru adoptii, gasirea unui camin pentru noul om nu ar trebui sa fie o problema), dreptul de a profesa de la egal la egal acolo unde doar barbatii sunt adecvati (din motive naturale evident – sa ne gandim numai la menstruatie care da batai grozave femeilor si care practic le scoate din circuit, pe unele, cateva zile pe luna), etc.

      Una peste alta femeia independenta se vrea mascul. Si atunci unde am ajuns? Adica nu era destula agresivitatea barbatilor, acum avem si femei agresive!

      Deci problema feminismului e ca in contextul actual s-a departat foarte mult de la scopul initial, acela de a sensibiliza si transforma societatea, astfel incat si femeia sa-si ia locul CUVENIT, care nu e nicidecum de egalitate (in forta) cu cea a barbatului, ci de completare a acestuia. A nu se intelege ca partea ce femeia o are de completat e mai mica. Nicidecum! Din contra chiar, eu o consider mult mai mare decat contributia barbatului. Dar e totodata mult mai subtila si mai putin vizibila. Iar intr-o societate ahtiata dupa glorie si celebritate, rolul din umbra nu il mai vrea nimeni….

      • – dreptul la avort trebuie negat pentru ca poate fi dat copilul spre adoptie? pentru ca adoptia este “atat” de usor de realizat, pentru ca vreme de 9 luni femeia respectiva ar trebui sa renunte la orice drept asupra corpului ei, la orice pic de autonomie, pentru ca dreptul femeii de a nu fi tramatizata de 9 luni de sarcina nici macar nu poate fi luat in calcul (da, sarcina este o trauma fizica, o transformare completa, ceva dupa care femeia nu va mai fi la fel). suntem intr-o lume in care suntem mai multi oameni decat am fost vreodata… si asta e lumea care aparent are probleme de fertilitate. si daca femeia e dintr-o etnie nu tocmai fericita? pun pariu ca adoptia ar merge de minune!
        – dreptul de a profesa de la egal la egal cu barbatii este negat pentru ca femeile menstrueaza. se stie ca femeile cand menstrueaza in ziua de azi se aduna in grup in colibe, in jurul focului si nu se misca de acolo pana cand n-au terminat. ma scuzi, dar exista femei sef de stat, femei secretar de stat, femei in fiecare domeniu. sigur, fiecare din ele sangereaza mai mult sau mai putin, asta e un plus, nu un minus.
        – pentru ca vor independenta femeile nu inseamna ca vor sa fie agresive, nu inseamna nici ca vor sa fie barbati, dar acum la modul serios, daca chiar exista o nevoie de ierarhizare si chiar exista un “loc din umbra” care este motivul pentru care femeile ar trebui sa il ocupe? de ce nu sunt dornici barbatii sa sara pe magicul loc din umbra? am auzit ca e de-a dreptul bestial! sau o fi pentru ca femeile au mai putina forta fizica decat barbatii? se stie ca viata depinde de cate kilograme poti sa ridici deasupra capului in fiecare zi. chiar si asa, avand in vedere sacosele de cumparaturi, as zice ca tot femeile castiga.

  3. Thomas: ba, în unele chestii trebuie să aibă raport direct cu bărbaţii de azi, fiincă trebuie să recunoaştem că există multe situaţii în care o gândire învechită şi nişte stereotipii daunează femeilor. Mă gândesc, de exemplu, la diferenţa dintre salarii (unde şi când e cazul), la violenţa domestică, etc. O femeie nu poate fi mulţumită doar cu speranţa că fiicele şi fiile ei vor trăi într-o lume mai bună, şi ea ar trebui să simtă ceva din efectele pozitive. Cu toate că, într-adevăr, partea majoră a normalizării se produce prin educaţie corectă, “lămurire a mămicilor” ŞI tăticilor 🙂

  4. Sunt barbat si sunt feminist, dar nu in sensul clasic de egalitate, ci in sensul ca femeia ii este superioara barbatului din multe puncte de vedere, puncte pe care nu le voi enumera aici. Sunt multe culturi ale omenirii care au avut in centrul spiritualitatii lor femeia, de la vechii irlandezi, la egipteni, la indienii culturii Mohenjo-Daro de dinainte de venirea arienilor, si pana la chinezii taoistii care vedeau natura ca pe o Femeie Misterioasa, si pana la mitul creatiei japonez al zeitei Amaterasu. Din punctul meu de vedere, eu cred ca nu neaparat egalitatea e problema aici, ci lipsa dragostei. Caci patriarhatul dus la extrem obiectifica femeia si nu ii arata dragostea si respectul cuvenit. In schemata taoista a Yin Yangul-ui, cele doua principii nu sunt nici egale, nici superioare unul altuia, ci doar complementare. Daca ar fi egale, nu ar mai exista cercul ce imbratiseaza cele doua principii, ar fi ceva amorf si mort. Totul sta in echilibrarea celor doua principii, in alternarea lor si polarizarea lor, caci numai din aceasta polarizare se naste viata. Si nu in ultimul rand, trebuie stiu de la Carl Jung ca principiile de feminin si masculin exista in fiecare dintre noi, se numesc Animus si Anima, si sunt necesare integrarii noastre fiintiale si in procesul de individuatie. Cine isi reprima aceste principii, si aici ma refer mai mult la barbati, se auto-distruge. Deci feministele pot fi in acelasi timp feminine, fara insa sa-si nege propria putere de factura masculina, pentru ca psihologic cele doua coexista. Insa cati barbati violenti si inchisi in propriul orizont vor intelege asta? Pana atunci lupta trebuie sa continue !

  5. Lucrând eu prin justitie, iar sotia mea in invatamânt, remarc ca aceste doua domenii sunt populate cu cca 70% si respectiv cca 80% femei. Deci, in legatura cu justitia, nu vad de ce femeile nu fac apel la congenerele lor, pentru a-si apara drepturile. (Ca tot citesc despre femei batute, violate, transformate in sclave sexuale etc.) Lupta asta nu trebuie dusa doar declarativ, ci practic! Or, arsenalul legal este la dispozitia oricui vrea sa-si apere drepturile! …În ce ma priveste, cred ca depunerea de plângeri la orice incalcare a legii ar trebui sa se impuna. …Dupa aceea, ajungem la ce am scris mai sus. 🙂

  6. Arsenalul legal e la dispozitia oricui, TEORETIC. Practic, nu e chiar atat de simplu (unei femei abuzate nu ii e foarte usor sa apeleze la justitie, de exemplu). In plus, acest arsenal e limitat, atat de procedurile legale (faptul ca, de exemplu, intr-un caz de violenta in familie, dupa o plangere, agresorul primeste o amenda, si atat – oare ce se intampla in acel camin, in care locuiesc in continuare si victima, si agresorul?), cat si de cei care le aplica (multi “oameni ai legii” continua sa nu ia in serios violenta conjugala, inca se considera ca spatiul familial e privat – nici macar justitia nu are ce cauta acolo).

    Chiar zilele acestea e o dezbatere aprinsa pe tema “crimelor de la coafor” – victima, sotia care dorea sa divorteze, era abuzata in fel si chip de ani de zile de sotul ei (acesta se pare ca avea probleme psihice, avea si niste dosare penale deschise), toti cunoscutii, familia, colegii, vecinii stiau, si cu toate acestea nu s-a intamplat nimic. Femeia a facut si plangere la politie, si tot degeaba. Intr-un final a sfarsit impuscata, alaturi de alte colege.

    Si tot zilele acestea se discuta in parlament noua lege, imbunatatita, a violentei in familie. Noutatea consta in faptul ca acum se introduc in lege notiunile de ordin de restrictie si ordin de interdictie, tocmai pentru a se preveni situatiile in care victima si agresorul raman sub acelasi acoperis, sau cele in care victima e nevoita sa plece din locuinta pentru siguranta sa. Altfel, pana acum, foarte multe femei abuzate nu au avut incotro decat sa ramana alaturi de agresor, indurand in continuare abuzurile, sau sa ajunga pe strazi, fara adapost.

    Deci iata ca se lupta si practic, nu numai declarativ, si se mai obtin si rezultate foarte bune, cum este aceasta lege. Sa speram ca va fi promulgata cat mai repede si ca se va si aplica asa cum trebuie… Oricum, lupta se duce pe toate fronturile.

  7. Feminismul, similar altor miscari care promoveaza egalitatea si dreptatea sociala, trebuie sa se indeparteze de justificarea identitatii pe baza de gen – la fel cum a fost de fapt si mentionat in articol, nu doar femeile trebuie sa fie feministe. Dimpotriva, genul trebuie privit nu ca o caracteristica individuala, ci ca o supra-structura care guverneaza relatiile din societate. In acest sens, trebuie sa combata conceptul de gen in sine si relatiile artificiale pe care le creeaza. Acest lucru nu se poate realiza prin promovarea superioritatii femeii sau prin condamnarea barbatului, care la fel ca femeia, este constrans de legile nescrise din societate. Pana la urma, ce ne face femei si barbati? Un dat biologic, regulile sociale sau poate necesitatea de re-afirmare a propriilor convingeri, sentimente si preferinte? Daca luam ca exemplu experienta persoanelor transgender, vom vedea ca este mult mai complex. De aceea, “proslavirea” oricaruia dintre sexe nu va conduce la rezultatele asteptate, doar valorizarea individualitatii fiecaruia poate sa faca asta, indiferent ca este vorba despre barbati, femei, transgender sau persoane care nu se identifica cu niciun sex. Dupa cum putem observa, chiar si aceste categorii sunt artificiale (spre deosebire de natura fluida a identitatii umane), nu doar relatiile pe care le creeaza.

  8. Nu am citit alte articole de-ale tale si de-asta nu-mi permit sa te contrazic tac-pac si sa-ti explic de ce poezia nu e stupida. Nu stiu la ce anume te referi si putin conteaza, si am da-o in offtopic, dar cum zic una si mereu fac alta, citez:
    “Bărbatul mimează aici vinovăţia, se şi ia puţin la şuturi, zice că e o lichea, dar e o lichea simpatică, e-hei, n-ai cum să te superi pe el. Intenţia de suprafaţă a poemului e să facă un gest frumos pentru femeie, să repare cîte ceva, intenţia reală e să fie admirat. E ca un băieţel care face caca pe covor şi aşteaptă ca mami să aprecieze.  Am copilărit în nordul Moldovei şi am văzut schema asta de mii de ori – bărbatul beţiv şi infantil, de multe ori parazit (după 90 – ea la munci în Spania, el acasă la televizor), căruia îi pune mami farfuria în faţă. “
    Care “barbat”? Nu e nici un “barbat” aici, e o poezie.
    Daca incerci un soi de critica, sau sa-ti bazezi demonstratia pe baza poeziei, nu nu nu si nu. Sa spunem. Intentiile sunt bune, si ideea de suprafata e clara. Si mie mi se intampla, cand nu stiu cum sa incep ce am de spus aleg ce am la indemana, singuru’ gand care-mi vine-n capatana si il trantesc, si nu mi-l explic nici mie, da’ undeva si pe undeva stiu eu am am dreptate. Si de obicei bam-bam apare un Gica Contra de nicaieri si mi-o flutura in fata “Hei, gagico, ce-i cu asta? Da’ ce vrei sa spui? Da’ esti sigura? Da’ da-mi 3 argumente si fa-mi o tumba, demonstreaza-mi ca e asa” si da, full stop. Nu mai zic nimic despre asta

    Da, portretu’ sotului inapoiat si agresiv e reusit, dar din una-ntr-alta din nou. Femeia lui nu e cu nimic mai putin inapoiata. Hai, abstractie de cazurile in care de voie, de nevoie, femeia se ia cu sila cu barbatu’ in cauza, dar in toate celelalte, de ce femeia e vazuta ca pur si simplu nestiutoare si apare ca pusa brusc in fata unei realitati pe care nu ar fi ghicit-o in veci? Stii pe cine iei, nu te mariti doar ca sa te mariti. Aici tre’ lucrat. Cand muierea nu o sa mai fie disperata sa nu care cumva sa treaca prin viata SINGURA si cand nu l-o mai lua pe Gigel de sot doar ca sa fie cu cineva, atunci o sa vorbim de o femeie luminata si de prin vremurile astea pe care tot incercam sa le facem sa para altfel decat celelalte. Dar pana atunci, nu ne plangem. Te iei cu un cacanar, o sa traiesti cu un cacanar. E simplu.

    “Când “de facto” femeile vor fi reprezentate, vor ocupa funcţii de decizie, vor fi competitoare reale pe piaţa muncii, nu vor mai fi bătute, violate, traficate, vor naşte când şi cum vor ele, îşi vor creşte când şi cum vor copiii, vor alege când şi cum să arate… atunci feministele ŞI FEMINIŞTII (un alt mit, cum că numai femeile pot fi feministe), prin feminism, îşi vor fi găsit sfârşitul ! (Delia Panait)”
    Of, of, cand se vor intampla toate asta, o sa vorbim de pace mondiala! Si cui ma rog cerem toate aceste drepturi in numele feminismului? De parca exista o entitate care are in maneca asu’ asta si nu-i da drumu’. Nu. Nu se intampla pentru ca nu se intampla multe alte lucruri. Hai sa incercam mai degraba sa nu mai gandim de parca avem ochelari de cal, Me Feminist, Me Want Rights for Women, hai mai degraba sa incercam sa impediecam ce sta la baza problemelor astora, care devin cum necum chestii primordiale: nu tu violenta domestica, nu tu trafic de carne vie, dreptul la ….opinie, diversitate, draci pe laci, nici nu stiu ce sa-i zic si bla bla bla bla bla. Din momentul in care ceri niste drepturi pe care se presupune ca nici nu ar trebui sa ti le contesti, e clar ca simti cumva ca nu le posezi. Nimeni nu-ti ia drepturile ( decat in cazurile cu adevarat extreme, te-nchide Gigel in subsol si te tortureaza, ala ala bala, sa spunem, dar vorbim de femei/barbati care sustin aceasta “miscare” din motive pur ideologice, nu stiu cate din femeile activiste de prin preajma chiar au fost abuzate sau, presupun ca multe se implica din bun simt si solidaritate), daca tu simti ca le ai le ai. De aici incepe buba. Daca de maine femeile s-ar trezi cu gandul ca “Da, nene, fac ce ma taie capu’ pentru ca vreau/pot!” s-ar schimba radical treaba. Nu ai cum sa ceri nimanui sa trezeasca in femei ideea asta. O femeie care se complace intr-o situatie in care e discriminata e slaba. La fel pot spune si despre un barbat.

    “Egalitatea prin lege nu garantează egalitatea efectivă. De exemplu, prin lege, în cadrul căsătoriei soţul şi soţia se bucură de aceleaşi drepturi şi obligaţii, nimeni nu este şef al familiei. În realitate, în mentalul social din România se consideră că bărbatul este capul familiei. El dă numele familiei, deţine autoritate asupra soţiei şi asupra copiilor şi de obicei are ultimul cuvânt de spus la luarea deciziilor importante. Încă mai există practica în zonele rurale ca femeia să se mute după căsătorie în casa bărbatului, chiar dacă uneori casa este la depărtate faţă de locul ei natal. Alegerea domiciliului nu se negociază, se decide automat în favoarea bărbatului.”

    De acord. Zonele rurale sunt inapoiate. Dar nici n-am vazut vreo dorinta din nici din partea femeilor, nici din partea barbatilor din acele zone sa-si imbunatateasca traiu’. Exemplu’ satu’ bunicii mele. 80% sunt batrani, iar femeile tinere sunt ori alcoolice ori analfabete. Muncesc prost si o ard toata ziua pe manele. Isi tin copii imputiti prin curti si nu-i trimt la scoala. Barbatii muncesc pe bani de rahat in locuri obscure si se imbata si ei la randu’ lor zi si noapte. Si ca si femeile lor, nu dau doi bani pe nimic, nici pe copii sau pe vreo posibilitate de a-si construi macar o buda decenta in curte. E vina omului, nu a barbatului. E atat vina lui, cat e si a ei.

    “Spuneţi asta soţiilor omorâte în bătaie de soţii lor. Sau femeilor traficate, vândute, violate, bătute şi omorâte de peştii lor. Sau femeilor care muncesc la fel ca bărbaţii dar sunt plătite mai prost doar pentru că nu au penis. Sau fetelor care visează să ajungă astronaut, dar li se spune la şcoală să se mulţumească să fie secretare. Sau femeilor care sunt concediate pentru că sunt mame. Sau femeilor în vârstă care au muncit o viaţă întreagă dar sunt mai sărace la pensie decât bărbaţii. Sau fetelor care se înfometează şi au boli de nutriţie pentru că li se cere să adopte un standard de frumuseţe artificial şi promovat pentru clătirea ochilor bărbaţilor. Feminismul va continua să aibă sens până în ziua când nu o să mai conteze sexul cu care te naşti. (Carmen Radu)”

    Mor si femei, mor si barbati in fiecare zi. Mor si copii, si animale, si gaze, si stele si de toate. Suma e constanta. Din nou, nu exista o autoritate pe care sa o iei la intrebari si sa ii ceri socoteala “Auzi, de ce bati si violezi si neglijezi si discriminezi femeile?” Se intampla. Oamenii-s nenorociti. Bine ar fi sa incercam sa combatem crimele de acest tip in general, nu numai pe cele care au ca victime femei, e prea de tot sa ceri un stop in numele femeilor si nu in numele tuturor oamenilor. Crimele impotriva femeilor sunt crime impotriva omenirii si nimic altceva, asa trebuie privite, nu cu un ochi atat de…sovinist sa-i zic.

    Anorexicele ma deprima. Nici nu-s in stare sa-mi fie mila de ele. Cine iti cere fii sau sa arati cumva?
    Nimeni. Daca tu ca muiere ai probleme de nutritie pentru ca incerci sa arati ca Sanziana Buruiana, pai, scuza-ma nene, e numai vina ta. Sunt problemele tale cu capul, e slabiciunea ta care te-a adus in stadiul in care esti. Lumea e mare si rea, dar tu nu ai un filtru? Unde ti-e integritatea si puterea, sa-ti accepti persoana asa cum e? Unde naiba ti-e masura, sa-ti dicteze CUM sa faci ceva constructiv dintr-o cura de slabire sau un tratament de infrumusetare si nu sa-ti distrugi corpul? E vina omului, care e prost si consuma, si ia tot ce vede de bun, si se lasa afectat de mizeriile mass-media. E vina lui ca nu e in stare sa-si inchege propria teoria despre un lucru sau altul.

    De-asta raman neutra si incerc sa nu-mi trag atitudini atat de radicale. Majoritatea miscarilor urmeaza un curs comun: incep de la dorinta de a aduce egalitate tuturor si sfarsesc cumva intr-o opozitie.

    “Cum adica as putea eu sa fie inegala unui barbat?” Cred ca-i cel mai sanatos sa gandesti asa. Lupta ar trebui data pentru oamenii care sunt intr-adevar abuzati, discriminati, indiferent de sex, nu sa se demonstreze superioritatea femeii asupra barbatului sau sa-i cerem socoteala pentru ce-au facut altii inaintea lui. Nimeni nu poate demonstra nici superioritatea, nici pe cea a barbatului. Fiecare face ce poate mai bine, si cred ca sanatos ar fi sa gandim in termeni de indivizi, nu de categorii de sexe.
    Cand femeile n-or sa se mai vada ca pe niste fiinte sortite sa fie asuprite, atunci lucrurile or sa se schimbe. Esti tratat cum vrei sa fii tratat in cele mai multe din cazuri.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger