Mircea Vasilescu, noul preşedinte al Fundaţiei Soros România

0

Noul preşedinte al Fundaţiei Soros România pentru un mandat de 2 ani este Mircea Vasilescu, el fiind cel de-al şaselea preşedinte al Fundaţiei în cei 22 de ani de activitate în România.

Mircea Vasilescu este din 1998 redactor-şef la Dilema Veche şi conduce revista lunară Dilemateca. Conferenţiar doctor la Departamentul de Studii Literare al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, a predat mai mulţi ani la Universitatea La Sapienza din Roma.

Alături de o constantă activitate jurnalistică, printre care amintim colaborarea cu Europa Liberă, este autorul volumelor “Mass Comedia. Situaţii şi moravuri ale presei de tranziţie” (2001), “Iubite cetitoriule. Lectură, public şi comunicare în cultura română veche” (2001) şi “Europa dumitale. Dus-întors între noi şi ei” (2007). Este membru în board-ul editorial al Eurozine ( www.eurozine.com) – reţeaua revistelor culturale europene.

Consiliu Director al Fundaţiei Soros România pe care îl prezidează este format din Armand Gosu, Mariea Ionescu, Irina Margareta Nistor, Dragoş Pislaru, Marian Popescu şi Cătălin Ştefănescu.

 

Foto: Infoo.ro



Leave A Reply