Trebuie să-mi cer scuze anticipat pentru acest articol. S-ar putea să vă strice ziua, să vă obosească, să vă irite, să vă revolte. Dacă e atât de lung nu e din vina mea, ci a torentului de minciuni şi mizerii care se revarsă dintr-un document al Ministerului Culturii, făcut public la începutul acestei săptămâni.
de Mihai Goţiu (Voxpublica)
Vă rog să aveaţi răbdare să-l citiţi cu atenţie până la capăt, pentru a înţelege cât de departe pot să meargă domnul ministru Daniel Barbu şi funcţionarii din Minister, când e vorba de susţinerea intereselor RMGC. Cu menţiunea că analiza nu acoperă nici pe departe toate grozăveniile pe care le conţine documentul intitulat ”Precizări cu privire la situaţia patrimoniului din Roşia Montană”, public pe site-ul Ministerului (aici), pe data de 16 septembrie. (Altfel, rămâne cum am stabilit: după ce citiţi, vă rog daţi mai departe articolul. Să înţeleagă domnul ministru că asemenea lucruri nu pot fi ascunse la nesfârşit!).
***
Pentru încălzire, citat din ”precizările” Ministerului Culturii: ”Cercetarea patrimoniului cultural a început la Roşia Montană în anul 2000”. O primă minciună (sau o ignoranţă totală) promovată şi de propaganda RMGC. Dacă e să ne referim doar la cercetarea arheologică, primele hărţi ale galeriilor romane au fost realizate de geologul slovac Franz Posepny, la 1868. De altfel, lucrările efectuate recent de către companie în galeriile romane de la Cătălina Monuleşti se ghidează după celebra ”hartă Posepny”. O astfel de hartă nu putea fi elaborată fără cercetări. În 1983, savantul german de origine română Volker Wolmann a efectuat alte cercetări arheologice, elaborând mai multe lucrări ştiinţifice despre patrimoniul de la Roşia Montană. Muzeul din Orlea, amenajat încă din perioada comunistă, este o dovadă cât se poate de palpabilă a cercetărilor anterioare. Includerea Roşiei Montana pe lista monumentelor istorice din România a avut loc în anul 1991. Acest lucru ar fi fost imposibil dacă nu ar fi existat minime cercetări şi studii prealabile! Asta pentru a nu mai aduce în discuţie lunga listă a cercetărilor din domeniul istoriei, etnografiei, atropologiei etc. (patrimoniul imaterial al Roşiei Montana, care riscă să dispară odată cu localitatea fiind cu desăvârşire ignorat de propaganda companiei şi a susţinătorilor ei).
***
O listă cu omisiuni importante (şi esenţiale):
”Din anul 2001 a fost instituit prin Ordin al Ministrului Culturii „Programul Naţional de Cercetare Alburnus Maior” care a vizat în special cercetarea arheologică preventivă a siturilor arheologice din întreg perimetrul proiectului minier. Astfel, un număr de peste 40 dintre cele mai reputate instituţii de specialitate din ţară şi din străinătate au pus în practică măsuri de cercetare şi salvgardare a patrimoniului cultural în conformitate cu prevederile legale”. (…) ”Aproape 400 specialişti, din diverse discipline, au depus eforturi pentru cercetarea, salvarea prin înregistrare şi expunere muzeistică a patrimoniului arheologic din Roşia Montană, un caz încă singular în politicile de patrimoniu ale României”.
În fapt, doar o parte din instituţiile enumerate au lucrat în cadrul Programului Aburnus Maior. O altă parte importantă (din lista Ministerului) sunt instituţii/persoane a căror activitate a fost finanţată direct de către RMGC. Lista este, însă, incompletă: sunt trecute instituţiile, programele şi lucrările desfăşurate prin intermediul Ministerului şi/sau finanţate de către RMGC, dar sunt omise toate instituţiile şi specialiştii care au făcut cercetări / documentări / analize, care au elaborat lucrări ori au organizate evenimente ştiinţifice în cadrul unor proiecte independente! Omisiunile vizează ICOMOS, Ordinul Arhitecţilor, Uniunea Arhitecţilor, Fundaţia Pro Patrimonio, ARA, Asociaţia Heritage, Europa Nostra etc. Mai mult, Ministerul Culturii încearcă să inducă ideea că cele 40 de instituţii şi ”aproape” 400 de specialişti (mai exact 369) ar fi favorabile/favorabili proiectului minier. În realitate, instituţii din listă (în frunte cu Academia Română şi Universitatea Babeş Bolyai) s-au pronunţat oficial împotrivă, scoţând în evidenţă caracterul distructiv (inclusiv pentru patrimoniul cultural) al proiectului. O mare parte a membrilor instituţiilor din listă (cercetători, cadre didactice etc.), precum şi a persoanelor aflate pe lista de specialişti s-au pronunţat public împotriva proiectului!
***
În continuare, să extragem câteva exemple (o analiză exhaustivă e imposibilă) din lista instituţiilor şi specialiştilor care susţin proiectul minier. Cazurile alese sunt semnificative pentru profilul susţinătorilor RMGC.
Paul Damian (director ştiinţific al Muzeului Naţional de Istorie a României, MNIR) a fost cel care a influenţat decisiv membrii Comisiei Naţionale de Arheologie (CNA) pentru eliberarea primului certificat de descărcare de sarcină pentru Masivul Cârnic. Certificatul a fost anulat definitiv de Curtea de Apel Braşov, Paul Damian fiind inculpat şi într-un dosar penal. Damian a fost achitat de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, dar în motivare se arată expres: “Raportul arheologic (pe baza căruia s-a eliberat certificatul de decărcare de sarcină – n.a.) întocmit de intimatul Paul Damian cuprinde în mod evident doar opiniile acestei persoane şi sunt într-o vădită contradicţie cu observaţiile misiunii arheologice franceze (…) Acesta are dreptul la o opinie, chiar dacă e formulată cu rea-credinţă şi chiar dacă prin aceasta se sprijină în mod direct sau indirect interesele economice ale unei corporaţii internaţionale care are ca scop exploatarea aurului în acea zonă. (…) Reaua credinţă a acestei persoane sau eventual nepriceperea acesteia ar fi trebuit să fie analizată de Comisia Naţională de Arheologie”.
CNA, epurată la începutul anilor 2000 de către fosul ministrul al Culturii Răzvan Theodorescu de membrii incomozi, nu a analizat însă reaua-credinţă sau nepriceperea lui Paul Damian. Dimpotrivă, în iulie 2011, CNA a eliberat (într-o şedinţă secretă!) un alt certificat de descărcare de sarcină arheologică pentru Cârnic, care să-l înlocuiască pe cel anulat de instanţa de judecată. În urma scandalului, preşedintele CNA, Alexandru Suceveanu, şi-a dat demisia, două săptămâni mai târziu.
Dana Mihai, fostă arheolog la MNIR, a condus firma ”Dalem Consulting”, creată special de RMGC pentru a coordona săpăturile de salvare. MNIR a încheiat un contract cu ”Dalem Consulting” şi subcontracte cu alte instituţii muzeale sau de cercetare, în vederea săpăturilor de salvare. Şef al şantierului arheologic a fost desemnat… Paul Damian. În prezent, Dana Mihai este director ştiinţific al Institutului Naţional pentru Patrimoniu – instituţie a cărei menire este, printre altele, declasarea monumentelor descărcate arheologic. Dana Mihai este partenera de viaţă a lui Mircea Angelescu (poate îl ştiţi, a devenit celebru după ce Radu Mazăre l-a acuzat că i-ar fi cerut şpagă), un alt susţinător notoriu din Ministerul Culturii al RMGC.
Grup Corint (aflat pe lista Ministerului) are o ”altfel” de istorie. Patronat de Mircea Sabău Tătar şi fratele lui, a realizat renovarea clădirii în care RMGC a organizat la Roşia Montană un Muzeu al Aurului. Conform reprezentanţilor companiei, ”investiţia” a fost de 150.000 de euro (aproximativ costul de construcţie, de la zero, a unei vile de 300 de metri pătraţi). Să nu vă mire suma. Până la urmă, domnul Mircea Sabău Tătar a fost şi membru al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice Sibiu (de care ţine şi judeţul Alba), comisie din partea căreia RMGC are nevoie de numeroase avize. Cât despre Grupul Corint şi grupul de interese din jurul primarului municipiului Alba Iulia, Mircea Hava (unul dintre susţinătorii politici ai RMGC), găsiţi numeroase referinţe în presa locală şi chiar centrală. La categoria contracte ”cu dedicaţie” (în paranteză fie spus, această sumă e nimic pe lângă cele 2 milioane de dolari prevăzuţi pentru ”restaurarea” clădirii fostei Primării ori 1,8 milioane de dolari pentru Şcoala Veche – sunt sume cu care se poate construi un ansamblu rezidenţial cu 100-150 de apartamente sau cu 30-50 de case, nu să ”restaurezi” două clădiri).
Denis Rodwell e singurul cercetător care şi-a revendicat calitatea de expert ICOMOS (din 9.000 de experţi la nivel mondial) pentru a afirma că ”Roşia Montană nu are valoare de UNESCO”. În ”precizările” Ministerului, Denis Rodwell apare ca autor al unui ”audit”. În realitate, Denis Rodwell a realizat doar un raport, pe care l-a prezentat, în noiembrie 2010, la Conferinţa Internaţională ”Rosia Montana in Peril”, desfăşurată la Bruxelles. Din raport rezultă cât se poate de clar că NU a realizat vreo cercetare personală la Roşia Montană, ci a prezentat opiniile unor ”specialişti” români, fără a preciza însă numele şi cercetările acestora (!). La Bruxelles, în timpul conferinţei, l-am întrebat direct dacă a făcut cercetări proprii şi a recunoscut că nu a făcut acest lucru. Numeroase luări de poziţie oficiale ale ICOMOS (la nivelul întregii instituţii) contrazic ”auditul” lui Denis Rodwell, afirmând valoarea excepţională a patrimoniului de la Roşia Montană. ICOMOS este organism raportor pentru UNESCO. Mass-media a prezentat pe larg poziţia lui Rodwell legată de ”lipsa de valoare” a sitului Roşia Montană, dar aceleaşi instituţii media nu au suflat vreun cuvinţel (la fel cum nu o face nici documentul Ministerului Culturii) despre rezoluţiile ICOMOS! (Una dintre aceste poziţii (de după Conferinţa de la Bruxelles) o puteţi citi aici).
Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural de la Roşia Montană (GIMPCRM). În documentul Ministerului, grupul apare ca autor al unor ”audituri”. ”Independenţa” din titlu să nu ne inducă în eroare: grupul a fost iniţiat şi finanţat de către RMGC. Din GIMPCRM au făcut parte trei academicieni, Răzvan Theodorescu, Alexandru Vulpe şi Ioan Aurel Pop. Cel din urmă s-a retras din grup şi, în primăvara anului trecut, a prezentat o poziţie publică în care arată că ”a fost indus în eroare” atunci când s-a alăturat GIMPCRM, fiind lăsat să înţeleagă (de către Alecandru Vulpe) că ar fi un demers susţinut de Academia Română (ale cărei poziţii au fost în mod constant împotrica proiectului). În scrisoarea publică, Ioan Aurel Pop arată că în timpul activităţii de cercetare: ”am avut acces la o zonă limitată” (chiar dacă ”auditurile” grupului fac trimitere la întreaga zonă). Pe 20 august 2013, în timpul vizitei Comisiei UNESCO la Roşia Montană, l-am întrebat pe Alexandru Vulpe dacă a făcut cercetări personale aici. Ca şi în cazul lui Rodwell, răspunsul a fost negativ. Un alt membru al GIMPCRM este Achim Moise, fost rector al Universităţii ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În declaraţiile de venituri depuse în perioada în care era rector figurează cu sume de bani încasate ca drepturi de autor direct de la RMGC. Achim Moise este cunoscut în zonă şi pentru faptul că ar fi vândut mormintele părinţilor lui din satul Corna (comuna Roşia Montană) companiei. Cum am mai afirmat, Răzvan Theodorescu este cel care, în timpul mandatului lui de ministru al Culturii, a epurat CNA de arheologii ”indezirabili”.
Beatrice Cauuet (coordonatoarea grupului de cercetători francezi de la Universitatea ”Le Mirail” Toulouse). Ea reprezintă un caz aparte. Într-o scrisoare din 2003, adresată profesorului Ioan Piso, Beatrice Cauuest dezvăluie presiunile incredibile făcute asupra arheologilor în timpul cercetărilor. Fragmente: „De exemplu, în 2002, Dana Mihai a pus presiune pe noi să terminăm cercetarea pe Masivul Cârnic. Dar această zonă este una excepţional de bogată şi am refuzat categoric (…). În cele din urmă, mi s-a permis să continui activitatea în Cârnic şi în 2003. De altfel, am aflat că săpăturile de suprafaţă au fost încheiate prematur. Dar trebuie să ştiţi că suntem ţinuţi destul de departe de ceea ce se întâmplă cu adevărat.”„Cercetările arheologice de la Roşia Montană sunt făcute sub presiunea RMGC şi, dacă nu suntem atenţi, va rămâne o parte a sitului nestudiată.” „Ministerul Culturii este într-o poziţie dificilă, sub presiune constantă, probabil, de la Ministerul Industriei şi RMGC. Dar Ministerul Culturii trebuie să-şi amintească de misiunea lui privind protejarea şi sporirea patrimoniului naţional”. „Sunt gata de a menţine acest patrimoniu, inclusiv urmele activităţilor miniere de la Roşia Montană, excepţionale în Europa şi în întreaga lume. Ca atare, consider că trebuie să fie conservate în cea mai mare parte şi, evident, in situ”. Ulterior, Beatrice Cauuet a revenit pentru alte cercetări la Roşia Montană (finanţate direct de către RMGC, primele fiind desfăşuratete prin programul Ministerului Culturii). Din momentul finanţării directe de către RMGC, a început să facă declaraţii favorabile companiei.
***
Documentele pierdute la Minister. Le puteţi citi mai jos!
Analizarea listei cu instituţii şi specialişti poate merge mult mai departe. Dar v-aţi pierde răbdarea înainte de a ajunge la minciunile, manipulările şi omisiunile cele mai revoltătoare şi iritante din documentul Ministerului Culturii. Trec şi peste tâmpeniile cu ”investiţiile” făcute de RMGC în patrimoniu (la final aveţi un grupaj de fotografii cu efectele acestor ”investiţii”).
Şi ajungem la următoarea afirmaţie: ”Nu există în arhiva Ministerului Culturii un dosar de nominalizare redactat potrivit procedurilor recomandate de UNESCO. Din analiza proceselor verbale ale Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice nu reiese că un asemenea dosar ar fi fost vreodată supus avizării”. Domnule ministru Daniel Barbu, doamnelor şi domnilor funcţionari din Minister: priviţi mai jos! Ceea ce vedeţi este procesul verbal din data de 24 ianuarie 2011 al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (CNMI) referitor la dosarul realizat de Asociaţia ARA şi depus la Minister încă din aprilie 2010. Procesul verbal, cu votul pozitiv al tuturor celor 17 membri prezenţi (din 21), are numărul de înregistrare 342/26.01.2011. Nota de fundamentare a fost înregistrată sub numărul 1637/27.04.2010 (aici o puteţi citi integral).
Procesul verbal al CNMI
Înregistrarea documentaţiei ARA la Ministerul Culturii
***
Mai departe: ”În conformitate cu Ghidul operaţional pentru implementarea Convenţiei pentru protejarea patrimoniului mondial cultural şi natural UNESCO, iniţiativa transmiterii propunerii de nominalizare pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO aparţine în exclusivitate, comunităţii locale, care trebuie să îşi asume, să aprobe şi să susţină în totalitate acest proiect”, se arată în ”precizările” Ministerului. Am rugat un prieten, specialist în domeniu, să caute în Ghidul operaţional prevederea în care e menţionată ”exclusivitatea comunităţii locale” privitoare la iniţiativa propunerii de nominalizare. NU a găsit o astfel de prevedere! Singurele menţiuni sunt legate de faptul că statul (Ministerul Culturii, respectiv ministrul) e cel care trebuie să includă un sit pe Lista Tentativă a UNESCO. Nicio resticţie însă în privinţa iniţiativei. Domnule ministru Daniel Barbu, pentru a se lămuri dilema, vă rog să faceţi faceţi public articolul (prevederea) din Ghid în care se vorbeşte de ”exclusivitatea iniţiativei de transpunere a propunerii de nominalizare”!
***
Acum, patrimoniul de la Roşia Montană nu are valoare de UNESCO. După ce se distruge cel puţin 2/3 din el va avea!
Citez, din nou, din documentul Ministerului ”Situl nu respectă criteriul integrităţii şi al autenticităţii, urmare a consecinţelor exploatărilor istorice (haldele de steril), iar în interiorul localităţii, prin inserţiile de blocuri în epoca comunistă, ce au afectat autenticitatea sitului, criteriu fundamental luat în calcul la înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial. Patrimoniul de suprafaţă de la Roşia Montană este alcătuit exclusiv din monumente de grupă valorică B. Patrimoniul subteran, de valoare arheologică, are vocaţia de a fi recunoscut ca parte a patrimoniului mondial, după ce va fi cercetat, conservat şi pus în valoare. Această operaţiune presupune un efort financiar important. Dacă un asemenea efort va fi depus în anii următori, există perspectiva ca Roşia Montană să se califice în viitor pentru a fi luată în discuţie ca sit de importanţă mondială UNESCO”.
Afirmaţiile vin în contradicţie flagrantă cu numeroasele rezoluţii şi luări de poziţie ale ICOMOS (organism raportor pentru UNESCO), Academiei Române, Europa Nostra (cea mai importantă fundaţie europeană din domeniul patrimoniului), OAR, UAR, Asociaţia ARA, Fundaţia Pro Patrimonio, Asociaţie Heritage, a numeroşi specialişti în nume personal etc. legate de valoarea excepţională a patrimoniului cultural de la Roşia Montană. Haldele de steril la care faceţi referire reprezintă o diversiune jalnică. Acestea se află la 6-7 kilometri distanţă de situl vizat pentru includerea în Lista UNESCO.
În fine, domnule Daniel Barbu, daţi-mi voie să vă reamintesc o declaraţie pe care aţi făcut-o pe 20 august, la Roşia Montană: ”Cred că peste circa şapte-zece ani într-adevăr vom putea cu foarte mari şanse să facem un proiect de înscriere pe lista tentativă UNESCO. Aşa cum arată situl acum nu avem nicio şansă. Adică, munca e degeaba”. Domnule ministru, încercaţi să-mi explicaţi cum va căpăta patrimoniul subteran din Masivul Cârnic ”vocaţia de a fi recunoscut ca parte a patrimoniului mondial în circa şapte-zece ani”. Prin dinamitare? Şi daţi-mi voie să vă reamintesc că v-am întrebat dacă aţi vizitat galeriile din Cârnic şi răspunsul a fost negativ. Aţi recunoscut, de altfel, că nu aţi vizitat nimic din patrimoniul care ar fi distrus dacă proiectul minier ar porni. Ci doar ceea ce pretinde RMGC că va ”salva”. Ceea ce aţi văzut reprezintă mai puţin de 20% (estimare extrem de generoasă) din patrimoniul cultural de la Roşia Montană (câte din casele şi galeriile respective vor mai rămâne în picioare după începerea dinamitărilor şi a deplasărilor camioanelor de zeci de tone prin zonă e o altă poveste). La fel cum o altă poveste e cea legată de ”efortul financiar important necesar”. Care nu e nici pe departe la nivelul pretins în studiile companiei (am prezentat deja exemplul legat de suma de 3,8 milioane de dolari care ar fi necesari pentru restaurarea a… două clădiri). Dar chiar şi dacă ar fi, faptul că, la un anumit moment istoric dat nu ai resurse financiare pentru a face vizitabil patrimoniul cultural (galeriile romane se conservă, oricum, singure, de vreo două mii de ani), nu reprezintă o justificare pentru a-l distruge.
Vă supun, însă, atenţiei două cifre. Prima e legată de cei 70 de milioane de dolari pe care RMGC i-ar investi în patrimoniul cultural de la Roşia Montana. A doua provine dintr-un document furnizat Guvernului de către Dan Şova, în care sunt estimate cheltuielile pe care statul român ar trebui să le facă cu patrimoniul cultural, dacă proiectul minier nu s-ar realiza. Suma e de 224,2 milioane de dolari. Ştiţi de unde vine diferenţa? Din patrimoniul cultural care VA FI DISTRUS! Şi pentru care nu ar fi necesare niciun fel de cheltuieli dacă proiectul minier va începe. Domnule Daniel Barbu, chiar credeţi că românii sunt tâmpiţi? Imbecili? Căzuţi în cap? Vreţi să credem că acum patrimoniul cultural de la Roşia Montană nu are valoare de UNESCO, dar după ce va fi distrus cel puţin două treimi din el va avea?!!!
***
Ultima mizerie. Dar nu cea de pe urmă (susţinătorii RMGC pot şi mai mult)
Ahh… ştiu că aţi obosit. Că s-ar putea să vreţi să închideţi calculatorul sau să daţi click pe reclama aia obsedantă livrată de Google, care a tot apărut în ultimele săptămâni pe lângă articolele de pe VoxPublica (cea cu întrebarea ”Vrei un pistol fără autorizaţie?”- foto jos).
Dar mai trebuie să luaţi o lămâie în gură, pentru ultima ”bucăţică” de mizerie. Pentru că ultima parte a documentului Ministerului Culturii e un atac absolut jegos la adresa membrilor Asociaţiei ARA, Ştefan Bâlici şi Virgil Apostol, cei care sunt autorii notei de fundamentare pentru includerea Roşiei Montana în Lista Tentativă a UNESCO. Astfel, Ministerul citează o concluzie a Atelierului de Arhitectură Opus, din care fac parte Ştefan Bâlici şi Virgil Apostol. Prin Opus, cei doi experţi în patrimoniu, au realizat mai multe studii şi documentaţii la Roşia Montană (îndeosebi pentru realizarea Planului Urbanistic General, a Planului Urbanistic Zonal şi a unui Plan de Management a Centrului Istoric din Roşia Montană). Opus a fost contractant şi/sau subcontractant al MNIR, iar beneficiar Primăria Roşia Montană. Concluzia pe care o citează Ministerul Culturii induce ideea că patrimoniul cultural de la Roşia Montană ar fi alterat şi nu ar avea valoare de UNESCO. Totul e o decontextualizare. Şi nu e prima dată când se întâmplă acest lucru.
Ştefan Bâlici şi Virgil Apostol au făcut public, în 2006 şi 2007, prin scrisori deschise adresate Ministerului Culturii, faptul că studiile şi concluziile lor au fost cenzurate, trunchiate şi modificate grosolan în Studiul de Impact asupra Mediului (capitolul referitor la patrimoniu) depus de RMGC la Ministerul Mediului. ”Din întreaga documentaţie au fost înlăturate sistematic referirile la peisajul cultural al Roşiei Montane; rezultatul evaluării – afirmarea valorii excepţionale a sitului – a fost de asemenea cenzurat; nu mai puţin grăitoare în privinţa motivaţiilor care au stat la baza modificărilor operate de RMGC este suprimarea oricărei referiri la pericolul potenţial reprezentat de Proiectul minier asupra patrimoniului cultural al Roşiei Montane!”. Toate aceste categorii de modificări aduse PM (Planului de Management al Patrimoniului Cultural – n.a.), alături de multe altele, au ca efect denaturarea sensului documentaţiei – menită să asigure protejarea şi gestionarea patrimoniului cultural al sitului, în toate formele sale de manifestare. Încadrarea tipologică şi valorică a sitului, care rezultă din studiu, îl plasează în rândul peisajelor culturale de valoare excepţională, potenţial sit de Patrimoniu Mondial! Or, în urma modificărilor operate de RMGC orice referire la o astfel de încadrare este înlăturată”. Fragment din scrisoarea deschisă, din 2007. Textul integral al scrisorii, aici, în format .pdf. Aici puteţi citi comunicatul de presă, iar aici Planul de Management al Patrimoniului Cultural (pentru Centrul Istoric), cu roşu fiind marcate pasajele alterate sau înlăturate în Studiu de Impact al RMGC.
În urma acestor poziţii publice, RMGC a depus o plângere la Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), solicitând retragerea dreptului de a profesa (a dreptului de semnătură) lui Ştefan Bâlici şi Virgi Apostol. OAR a analizat plângerea şi nu doar că a decis să nu-i sancţioneze pe cei doi arhitecţi, ci i-a şi premiat, subliniind faptul că reprezintă un model pentru respectarea normelor etice ale breslei, în ciuda presiunilor la care au fost supuşi.
***
Cum spuneam, toată această analiză reprezintă doar o parte a mizeriilor din documentul Ministerului Culturii. Modul în care textul reproduce toate minciunile propagandistice ale RMGC indică faptul că, cel mai probabil, nici nu a fost realizat de către funcţionari din Minister, ci doar asumat de aceştia cu (încă) ministrul Culturii Daniel Barbu în frunte.
***
La final vă ofer câteva imagini despre o parte a ”investiţiilor” în patrimoniu realizate de către RMGC la Roşia Montană. O dovadă în plus a eforturilor companiei ca, peste şapte-zece ani, Roşia Montană să aibă şanse să fie inclusă în Lista Patrimoniului UNESCO.
Cireaşa de pe tort: După achiziţionarea de către RMGC, Casa cu nr. 393, monument istoric, a intrat într-un proces accentuat de degradare. După prăbuşire, deasupra fundaţiei a fost construit un şopru din lemn, pe care a fost amplasată plăcuţa cu ”monument istoric”. Cu un cinism maxim, în timpul Festivalului FânFest, RMGC a amplasat pe acest şopru un baner pe care se lăuda cu cele ”17 milioane de dolari investiţi până acum în patrimoniu”!
Acest articol a fost preluat de pe platforma VoxPublica.
Un comentariu
Pingback: NU exploatărilor de la Roșia Montană | Obisnuit.eu