MiningWatch: Proiectul RMGC, "un zombie care nu vrea să moară"

1

Site-ul MiningWatch (Canada) publică un material semnat de Payal Sampat, International Campaigns Director în cadrul EARTHWORKS, material apărut, iniţial, pe blogul EARTHblog, intitulat: “Despre vampiri şi o mină zombie din Transilvania”.

 

 

Transilvania (România) este cunoscută pentru vampirii ficţionali – este regiunea aleasă de Bram Stocker drept cadru pentru romanul său, Dracula, din 1897. Mai bine de un secol mai târziu, regiunea este ameninţată nu de vampiri ficţionali, ci de un monstru real şi mult mai înspăimântător: mina de la Roşia Montană. În ultimii 15 ani, o tânără companie canadiană de minerit fără experienţă, numită Gabriel Resources, a tot încercat să deschidă o mină uriaşă de aur în pitoreasca localitate transilvăneană Roşia Montană. Dacă ar fi deschisă, mina ar fi cea mai mare exploatare de suprafaţă din Europa şi ar folosi cianură pentru separarea aurului. Experţi în domeniul minier au avertizat asupra riscurilor pentru oameni şi mediu aduse de cele 250 de milioane de tone de deşeuri contaminate, din care mare parte ar fi stocate într-o vale învecinată (zonă populată).

Potrivit specialistului în geofizică Dr. David Chambers, dacă barajul care va găzdui deşeurile ar ceda unor ploi puternice, alunecări de teren sau cutremure, reziduurile toxice ar ajunge în râul Abrud. Roşia Montană este localitate propusă pentru UNESCO World Heritage datorită importanţei arheologice a regiunii. Gabriel Resources nu are istoric în minerit – nu a mai deschis şi operat nicio mină până acum şi a petrecut 15 ani şi 550 de milioane de dolari pentru succese mici în drumul spre a primi undă verde pentru proiect. Acest proiect a întâmpinat o opoziţie foarte largă, inclusiv organisme financiare de renume, precum World Bank’s International Finance Corporation, refuzând finanţarea lui tocmai pentru riscurile de mediu şi sociale ridicate (poluarea mediului şi relocarea populaţiei).

Opoziţia nu este surprinzătoare, date fiind riscurile de mediu ale proiectului, precum şi istoricul nu tocmai strălucit al României în domeniul mineritului aurifer. În anul 2000, o scurgere de deşeuri cu cianură de la mina din Baia Mare în râul Tisa şi fluviul Dunărea a contaminat rezervele de apă potabilă ce alimentau 2,5 milioane de oameni şi a ucis 1.200 de tone de peşte. Compania Gabriel Resources a cerut acordul de deschidere a minei de la Roşia Montană în 1999, dar acesta încă nu a fost acordat nici 14 ani mai târziu. Întrebarea este: de ce mai vorbim despre această mină? Noul premier al României, Victor Ponta, vrea, însă, să aducă această mină-zombie-care-nu-vrea-să-moară la viaţă. Vrea să confere statutul de prioritate naţională proiectului de la Roşia Montană (laolaltă cu frackingul, dar asta este o chestiune de dezbătut altădată), declarându-l de interes naţional, în condiţiile în care Guvernul României deţine sub 20% din acţiunile proiectului, iar Gabriel Resources, 80%.

Politicienii (şi alţii) poate consideră că a otrăvi câteva orăşele este în interes naţional dacă umple cuferele guvernului (potrivit Transparency International, România este una dintre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană). Dar nu toată lumea este de acord cu asta – mai ales cei ale căror vieţi şi a căror sănătate sunt supuse riscului adus de mină. În ultimele zile, au avut loc proteste masive în România împotriva acestei mine, cu mii de oameni care au umplut străzile cu însemne precum „Salvaţi Roşia Montană” sau „Cianura ucide”. Aparent, Transilvania chiar nu are vampiri, ci numai o mină zombie care se încăpăţânează să nu moară.

 

Sursa: Mining Watch


Un comentariu

  1. Concluzia volumului “Rosia Montana in dezbaterea europeana”, coordonat de parlamentarul european Victor Bostinaru:
    “Scopul editării acestui volum a constat în evidenţierea adevărului în
    cazul proiectului Roşia Montană. În lipsa unei evaluări obiective din
    partea unei comisii formate din experţi recunoscuţi internaţional care
    să nu fie influenţaţi de banii companiilor direct interesate de începerea
    acestui proiect, la care se adaugă eliminarea din Comisia de Analiză
    Tehnică a persoanelor care se opuneau proiectului (Dr. ing. Ştefan
    Marincea şi Prof. univ. dr. Mircea Babeş), informaţiile care ajung în
    atenţia opiniei publice sunt aproape exclusiv în favoarea demarării
    proiectului.
    Susţinută de un buget considerabil, campania de comunicare a investitorului Roşia Montană Gold Corporation s-a acutizat în ultimul an. De la spoturi publicitare difuzate în prime-time cu iz de campanie socială, la armata comentatorilor de profesie pe site-urile şi blogurile care publică informaţii referitoare la proiect şi sondaje de opinie cu întrebări care induc răspunsul, în contrast flagrant cu metodologia redactării unui sondaj de opinie, toate aceste instrumente sunt îndreptate către prozelitism pentru ceea ce este în esenţă, o afacere.
    Într-o pervertire a stării de fapt, publicul ţintă al acestei campanii nu
    este reprezentat decât tangenţial de către decidenţii politici.
    Campania de PR este îndreptată spre populaţie cu scopul de a induce
    atitudini şi de a schimba modul de raportare la proiectul Roşia
    Montană, pentru ca mai apoi, decidenţii aflaţi sub presiunea maselor
    convinse de „oportunitatea creării locurilor de muncă” şi a „miliardelor
    de euro” care se vor duce la bugetul de stat, să ofere avizele necesare
    începerii exploatării. Inevitabil trebuie să ne întrebăm, aşa cum
    sublinia şi Răzvan Martin – coordonator de programe ActiveWatch –
    Agenţia de Monitorizare a Presei – dacă tot proiectul este atât de bine
    elaborat, dacă aduce atâtea beneficii societăţii, economiei naţionale,
    de ce au nevoie de această campanie de propagandă atât de agresivă?
    Argumentele prezentate în acest volum desfiinţează însă, aproape în
    totalitate, ipotezele conform cărora proiectul RMGC, propus în forma actuală este conform cu principiul dezvoltării durabile, cu standardele
    aplicării celor mai bune tehnologii în minerit, va duce la restaurarea
    patrimoniului şi va crea mii de locuri de muncă, va respecta
    prevederile privind protecţia mediului cu încheierea tuturor asigurărilor
    care se impun.
    De asemenea, însăşi compatibilitatea cu legile în vigoare sau tratatele
    referitoare la Drepturile Omului prin tentativele de strămutare forţată
    prin amendamente la Legea Minelor sunt puse în discuţie de orice
    perspectivă critică asupra acestui proiect.
    Din perspectivă europeană, „Rezoluţia Parlamentului European din 5
    mai 2010 referitoare la interzicerea generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană” a chemat
    Comisia Europeană să propună interzicerea totală a utilizării
    tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană până
    la sfârşitul anului 2011.
    Parlamentul European consideră că aceasta este singura modalitate
    sigură de protejare a resurselor noastre de apă şi a ecosistemelor
    împotriva poluării cu cianuri în urma activităţilor miniere.
    De asemenea, Parlamentul European a mai chemat Comisia Europeană
    să propună o modificare a legislaţiei existente cu privire la gestionarea
    deşeurilor din industriile extractive care să oblige fiecare companie de
    exploatare să deţină o asigurare pentru a compensa daunele şi pentru a
    acoperi toate costurile de remediere în vederea restabilirii stării
    ecologice şi chimice iniţiale, în cazul producerii unui accident sau al
    unei funcţionări defectuoase.
    Însă, aşa cum întreaga campanie demarată de către RMGC subliniază,
    încă de la începuturile dezbaterii proiectului Roşia Montană în
    Parlamentul European, ca urmare a unei petiţii depuse în Comisia PETI, rezoluţia Parlamentului nu obligă Comisia Europeană
    transpunerea ci este doar un punct de vedere.
    Totodată însă, trebuie subliniat faptul că această rezoluţie a întrunit votul în favoare a 82,29% din numărul deputaţilor, în timp ce 8,09%
    dintre voturi au fost împotriva rezoluţiei.
    În acest context, proiectul minier de la Roşia Montană demarat de către
    RMGC este lipsit de transparenţă pe toată durata parcursului său.
    Marile companii la nivel mondial din domeniul extragerii aurului
    privesc cu îngrijorare proiectul RMGC tocmai pentru că viitorul lor ar
    putea fi afectat datorită standardelor reduse, a neaplicării celor bune tehnologii şi a lipsei de credibilitate din partea autorităţilor. Iată de ce
    ele consideră că dezvoltarea proiectului RMGC în parametrii actuali
    reprezintă un risc major de radicalizare a populaţiei împotriva oricăror
    proiecte de exploatare durabile a aurului inclusiv prin utilizarea unei
    „Iniţiative cetăţeneşti“ la scară europeană care să interzică utilizarea
    cianurilor în minerit.
    În mod propagandistic, RMGC invocă modelele de exploatare a
    aurului din Finlanda şi Suedia omiţând însă în mod flagrant detalii care
    sunt esenţiale pentru proiectul Roşia Montană. Minele din Finlanda şi Suedia se deosebesc considerabil de proiectul RMGC: mina Kittila
    este localizată în nordul Finlandei, la aproximativ 900 km de Helsinki
    şi 150 km de Cercul polar arctic şi nu în mijlocul unei localităţi, la
    câţiva kilometri de un oraş cu zeci de mii de locuitori. În acelaşi timp, conform experţilor , procesul tehnologic, atât în cazul exploatărilor din
    Suedia cât şi a celor din Finlanda, este diferit faţă de cel propus la
    Roşia Montană prin utilizarea unui sistem închis care reduce cantitatea
    cianurilor.
    Toate evidenţele demonstrează faptul că „Roşia Montană este un loc al fărădelegii“ Constatările Grupului pentru salvarea Roşiei Montane din
    ASE susţin faptul că Licenţa 47/1999 este ilegală deoarece o licenţă
    „mixtă” de exploatare, cu titular şi afiliat, cu care se face exploatare,
    dar şi explorare, este ilegală, prin Art. 9 şi Art. 10 din Legea Minelor
    61/1998, care spun ca explorarea şi exploatarea se realizează pe baza
    unor licenţe exclusive.
    În faţa criticilor aduse proiectului de către oamenii de ştiinţă, profesori
    universitari, geologi, reprezentanţi ai Academiei Române şi ecologişti,
    autorităţile române nu au asigurat măcar neutralitatea în exprimarea
    poziţiilor lor. Marin Anton, secretarul de stat din Ministerul Mediului şi
    preşedintele Comisiei de Analiză Tehnică (CAT) la nivelul aceluiaşi
    minister, cu rol în analizarea studiului de impact asupra mediului depus
    la minister de către compania Roşia Montană Gold Corporation, s-a
    declarat la momentul vizitei Comisiei pentru Petiţii a Parlamentului
    European la Bucureşti, în favoarea acestui proiect: „sunt pro proiect şi
    asta o spun foarte clar”.
    Reluând ideile exprimate la începutul acestui volum, este necesară o
    dezbatere onestă cu toţi cei implicaţi şi care au cuvânt de spus în acest
    proiect. În egală măsură, este necesară o analiză de impact asupra
    mediului neutră, astfel încât evaluarea să fie corectă, obiectivă şi vrem
    să ne asigurăm că, cel puţin în ultimul ceas, Guvernul României
    respectă şi pune în aplicare legislaţia europeană. În afara oricărui alt
    cadru, proiectul nu trebuie să primească avizele şi astfel trebuie stopat.
    La ora la care sunt redactate concluziile acestei lucrări Curtea de Apel
    Alba Iulia (dosar nr. 5159/107/2010) a făcut public verdictul prin care
    anulează planurile de urbanism aferente minei de aur propuse la Roşia
    Montană, votate de Consiliul Local Roşia Montană prin Hotărârea nr. 1
    din ianuarie 2009. Verdictul a fost pronunţat într-o acţiune
    judecătorească promovată de Asociaţia Alburnus Maior din Roşia
    Montană, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de
    Mediu din Cluj-Napoca şi de către Fundaţia Culturală Roşia Montană.
    Hotărârea Curţii de Apel Alba şi este irevocabil.
    Intregul volum poate fi citit aici: http://victorbostinaru.ro/RosiaMontana.pdf

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger