Minerii de la Roșia Montană au venit la București să ceară începerea exploatării aurului

24

Toropiți de soare și ignorați de jandarmi, minerii de la Roșia Montană își continuă protestul început în urmă cu câteva zile în fața Ministerului Mediului, cerând locuri de muncă prin demararea proiectului minier din Munții Apuseni, unde RMGC vrea să exploateze aurul folosind cianuri.

 

de Roxana Bucată


Precedați de o reputație câștigată de alți mineri la București, roșienii își susțin cauza în liniște, lăsând câteva bannere să vorbească în locul lor. Luați prin surprindere de interesul presei pentru protestul lor, minerii iau poziția de protestatari, adică un fel de atârnat de gardul care înconjoară bucata de trotuar unde au voie să stea.

Cei 15 angajați ai companiei Roșia Montană Gold Corporation se uită suspicioși pe deasupra ochelarilor de soare la mine și au rețineri să mă primească în țarc pe motiv că nu ar fi de acord jandarmii. Neîncrederea se mai risipește după ce liderul lor îmi fotografiază legitimația de presă cu telefonul și încep să-mi povestească de ce au venit la București.

“Am venit să ne cerem dreptul la muncă. Cerem Ministerului Mediului, Guvernului, cui trebuie să dea drumul la proiect  să se creeze locuri de muncă. Proiectul aduce bunăstare pe plan local, pe planul țării și o să fie beneficii pentru toată lumea. Muncesc la companie, sunt economist și vreau să lucreze și soția mea, vecinii, colegii. Am o fetiță de 10 ani și vreau să-i ofer un viitor mai bun prin această investiție”, spune Cristian Jurca, roșian care susține demararea proiectului minier de la Roșia Montană. El este liderul celor 15 mineri, membri ai sindicatului “Viitorul Mineritului”.

Protestatarii nu vor să dea detalii despre cum se descurcă în București în cele două săptămâni de protest, dar au inițiativa să precizeze că stau pe banii lor, au venit cu mașinile proprii, iar compania nu-i sprijină în niciun fel, fiind un protest al sindicatului. Mai mult, Cristi Jurca spune că ar dormi și în gară dacă ar fi nevoie, numai să vadă proiectul început.

La fel de determinați se declară și alți doi colegi de-ai lui care sunt atât de convinși de calitatea apei tratate care rezultă în urma procesului de separare a aurului cu cianură încât ar fi în stare să o bea, așa cum s-a angajat chiar și ministrul Mediului. “Ia uitați aici (n.r. îmi arată o fotografie cu apă maronie la ieșirea din mină). Asta e ieșirea din mină de la Gura Băii, asta e apă cu metale grele.  Are fier, zinc, cupru, e apă acidă. Avem o stație pilot care scoate apă aproape de băut. Apa asta poți să o bei. Da nu e cu cianură. Cianura e o soluție de separare a aurului. O separi în laboratoare speciale. Cianura nu ajunge în apă că se tratează și se neutralizează și ajunge în apă sub normele europene. Cei care au creat această chestie vor să spele creierul”, spune un domn trecut de 50 de ani, care are “18 ani bătuți pe muchie în cariera de cupru de la Roșia Poieni” și al cărui lanț de aur de la gât strălucește în soare de îți ia ochii, mai ceva ca peisajele idilice din fotografiile alăturate, care ilustrează zone ecologizate din Noua Zeelandă după închiderea minelor deschise de exploatare a aurului de acolo.

“Dacă vine cineva la o discuție la masă să ne spună altfel, noi suntem în stare să ne tăiem bucăți. Atât suntem de siguri”, accentuează roșianul cu 18 ani de experiență în minerit care, momentan, este angajat al companiei RMGC și se ocupă cu renovări. Ecologiștii sunt adversarii lor cei mai înverșunați care nu se pricep când propun soluții alternative de dezvoltare a zonei.  “Altceva la noi în zonă în afară de minerit nu poți să faci, într-un pământ steril, într-o piatră seacă, cu un strat de cernoziom de 2 centimetri îți crește o iarbă mică, slăbuță, nu crește porumbul, grâul. Ții o vacă. Ce poți să faci cu o vacă? Ții mașină? Ții copii în școală? Ții telefon mobil? Poți să mai fii în pas cu lumea? Nu! Atunci e normal când vezi pe cineva că are intenții bune de ani de zile e normal să ții aproape”, le răspunde minerul. “Eu îl ajutam pe socru-meu să pună cartofi și toamna mergem să cumpărăm cartofi că nu se făceau. Scoteai doi saci, dar trebuie să duci gunoi, făceai arătură și nu se merita”, îl completează un coleg.

“Mulți zic să rămână aurul acolo, copiilor și urmașilor. Ok, sunt de acord și cu asta, dar Decebal și Traian și ăia s-au gândit să lase aurul că vine Cristi Jurca și să aibă ce mânca? S-au gândit? Logic acuma. Nu s-a gândit nimeni”, spune însuși Cristi Jurca.

Protestul minerilor de la Roșia Montană a început pe 19 martie și se încheie la sfârșitul lunii, când expiră autorizația. Acțiunea lor a fost precedată de o serie de proteste ale susținătorilor Campaniei Salvați Roșia Montană care cer oprirea proiectului minier și propun o alternativă de dezvoltare durabilă bazată pe turism. În timpul celui mai recent protest de acest fel, jandarmii au intervenit în forță și au oprit demonstrația.

Proiectul minier de la Roșia Montană, propus de compania canadiană Roșia Montană Gold Corporation, se află, în prezent, la Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Ministerului Mediului care are rolul esenţial în procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Directorul CAT, Marin Anton, a declarat, însă, în cadrul unei dezbateri televizate că proiectul este “aur curat pentru România”, ceea ce i-a determinat pe ecologiști să ceară demiterea sa.


24 de comentarii

  1. Angajat la RMGC și stă la București în fața Ministerului Mediului timp de o lună? Cum vine treaba asta? Nu are de lucru la companie, că altfel se plânge că moare de foame.

  2. “roșianul cu 18 ani de experiență în minerit care, momentan, este angajat al companiei RMGC și se ocupă cu renovări”…pai ce cauta in Bucuresti??? si-a luat concediu??? de ce nu e la servici??? clar nu e trimis de RMGC…..

    • poate ar dori sa lucreze din nou in minerit, ca doar asta a facut 18 ani, sau poate ar dori ca altii, poate din familia lui, sa aiba posibilitatea sa lucreze in minerit, cum a facut si el timp de 18 ani. te-ai gandit la asta?

  3. Ce relevanta are lantul de aur de la gitul omului?
    Articolul e tendentios; am urmarit cu interes campania anti-exploatare RMGC a TOTB, dar articolul asta nu e de voi. Lasati Realitatea.net si Gindul sa bage sopirle in articole; de la voi am pretentii mai mari.

    • de ce s-ar muta din localitatea lor? adica, daca nu ar avea nicio posibilitate la o viata normala, nicio sansa, da, dar in conditiile de fata au posibilitatea unei vieti normale, sa iasa din somajul de 80%, anume proiectul minier de la Rosia Montana. Atunci, de ce sa plece?

  4. La urma urmei oamenii din Rosia Montana sunt mult mai in masura sa decida ce se intampla cu localitatea lor, mai ales in comparatie cu oameni care nu locuiesc acolo.

    • Da problema este ca inceperea exploatari afecteaz si pe alti nu numa pe ei… in al doilea rand nu sunt de acrod cu exploatarea aurului decat de statul roman direct ca sa nu intram in amanunte cum ne vindem tara resursa cu resursa ca petrolu deja lam dat si acuma urmeaza si auru sa il dam…

      • da, inceperea exploatarii o sa afecteze si localitatile din jur, si acolo vor fi create multe job-uri mai ales indirecte, vor avea activitate foarte multe companii datorita proiectului minier, practic activitate economica. Si si cei care depind de bugetul de stat intr-o forma sau alta se poate spune ca vor fi afectati, pozitiv desigur, ca doar se vor aduce cateva miliarde de dolari la bugetul de stat.

  5. Daca RMGC doreste sa inceapa exploatarea, sa faca bine sa respecte legile. Atata timp cat exista 5 decizii definitive si irevocabile pt. anularea PUG-ului, descarcarii arheologice si a PUZ-ului, sa nu mai dea vina pe altii, ca, vezi Doamne, nu incepe proiectul din cauza opozantilor. NU, proiectul nu incepe pt. ca RMGC nu respecta legea! Ca sa nu mai vorbesc si despre faptul ca este imposibil ca acest Plan Diabolic sa respecte legea… vreodata!

  6. Stire proaspata din 27 Martie in unul din jurnalele din Montreal.
    Interesante cifre !!
    “ROUMANIE
    MINE VENDUE AU CANADA POUR 265 M$

    Une compagnie canadienne, Roman Copper, a racheté
    hier la société roumaine Cupru Min, qui contrôle 60 %
    des gisements de cuivre du pays, pour 200 millions d’euros
    (265 millions de dollars), a annoncé le ministère roumain de
    l’Economie. Cupru Min détient une mine de cuivre à Rosia
    Poieni, avec des gisements d’un million de tonnes, figurant
    parmi les plus importants d’Europe et estimés à plus de six
    milliards d’euros (8 G$). La compagnie, dont plusieurs tentatives de privatisation ont échoué ces dernières années, avait
    été mise à prix 80 M$. — AF”

  7. ”Afara, afara, cu javrele din tara” ; ”S-a dat spaga barosana, pentru Rosia Montana”, ”Nu dam de pomana, Rosia Montana” ; ”Vrem cianura pentru dictatura”; Aurul strabunilor, voi l-ati dat strainilor !” ; ”Nu corporatia face legislatia” ; ” Un guvern cretin a dat CUPRUMIN”…Sunt cateva strigaturi de la Piata Universiratii

  8. Inteleg asta cu munca. Vor un job chiar daca implica distrugerea satului, a muntilor, a patrimoniului, distrugerea oricarei posibilitati de dezvoltarea durabila a zonei, si lasarea unei bombe ecologice in zona pentru urmatoarele sute de ani. Inteleg si traditia in minerit, dar proiectul asta e un pas care inseamna distrugerea completa a localitatii si traditia se va termina la ei.

    Exploatarea asta o sa dureze 15 ani. Ce or sa faca dupa? Turism nu, agricultura nu, cresterea animalelor nu, surse de apa potabile nu. Macar acum in satul ala se poate face turism si agricultura, deci oamenii inca pot trai acolo. Si eu vreau sa merg la vara sa vad localitatea, la cat tam tam s-a facut pe subiectul asta. Dar peste 15 ani chiar o sa mai mearga cineva sa vada “cel mai mare lac cu cianura din Europa”? Sau o sa cumpere cineva lapte “Rosia Montana” de la vaci pascute pe marginea lacului?

    Tot tipa ca vor un loc de munca langa casa si ca nu vor sa se mute din zona. Dar am inteles ca 70% din localitate a fost deja relocata in Alba Iulia. Deci sunt dispusi la relocare, sunt dispusi sa faca naveta, poate sunt dispusi si la o reprofilare.

    • si cine a zis ca implica distrugerea satului, a muntilor, a patrimoniului? poate ar trebui sa te mai informezi. Nu de alta, dar cei de la RMGC deja au investit foarte mult in reabilitarea patrimoniului, un domn de acolo la asta lucra deocamdata. Si vor mai investi in asta, si in reecologizare, sa curete mizeria pe care a lasat-o statul acolo, care ii polueaza zilnic pe rosieni de ani de zile. Iar turismul cu siguranta va fi posibil dupa ce oamenii vor avea bani sa-si deschida pensiuni, dupa ce se va reabilita patrimoniul, dupa ce nu va mai fi mizerie si dupa ce o sa se construiasca infrastructura. deocamdata tursimul e doar o zicala si asa o sa ramana fara investitii!

      • Academia Romana se opune acestui proiect tocmai pentru ca implica distrugerea patrimoniului. Exploatarea in cariera deschisa presupune dinamitarea muntilor nu? La Rosia Montana vor fi dinamitati 4 munti cu vestigii arheologice. Am mai multa incredere in opinia Academiei Romane decat in a unui Sorin de pe net. Iti sugerez si tie sa te informezi.

        • tocmai ca nu implica distrugerea patrimoniului, nu stiu cum poti sa spui asa ceva cand realitatea e fix invers. Adica, au finatat deja cea mai mare cercetare arheologica din tara noastra de pana acum, au bagat o gramada de bani in restaurarea patrimoniului, cu rezultate vizibile. Iar restaurarea aia e fix opusul distrugerii, e chiar impiedicarea distrugerii. Poate ai mai multa incredere in ce vezi si atingi, am inteles ca in curand o sa fie din nou vizitabile galeriile romane, vechi de 2000 de ani datorita restaurarilor facute de ei. Alea care fara restaurari s-ar fi distrus

  9. Sorin e platit de RMGC, nu-i mai raspundeti la provocari. Oricat ati scrie voi impotriva proiectului, el o sa dea replica, iar daca-l urmariti cu atentie el spune aceeasi poezie la nesfarsit. Nici macar nu e inventiv. Asta e jobul lui, sa alimenteze online-ul cu comentarii pro-exploatare. Deci dati “ignore”.

  10. Ca Rosia Montana sunt zeci poate sute de localitati in Romania. Ce-ar fi sa ne plangem toti sau sa ne vindem toti? E foarte usor sa manipulezi si sa-ti pui masca de binefacator atunci cand ai bani.
    Dar rosienii si romanii nu ar trebui sa inghita minciuni – banii nu reprezinta o valoare pentru nimeni. Faptul ca iti pastrezi demnitatea, ca lupti pentru patrimoniu, mediu, viitor, acestea sunt atuuri, indiferent ca esti roman sau canadian.
    Mi-e scarba de monstrii care isi inchipuie ca banii lor cumpara tot.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger