Un comunicat al organizaţiei VIER PFOTEN informează că, după un transport pe uscat, 13.000 de oi au fost îmbarcate în portul Midia cu destinaţia Iordania şi, potrivit autorităţilor din această ţară, aproximativ 5.200 de animale au murit pe vapor, după opt zile fără hrană şi apă.
Preşedintele unei asociaţii de crescători de oi din România a declarat pentru VIER PFOTEN că procentul real al animalelor moarte este de 85%, deci aproximativ 11.000 de animale au decedat, de fapt, în timpul transportului. Investigațiile VIER PFOTEN arată că unele mioriţe erau bolnave sau moarte şi nu aveau cercelul de identificare în ureche încă de când se aflau pe pământ, în camioanele de la intrarea în port [2]. Constatările arată că oile moarte aparțin Holder Trade, o companie românească cu o cifră de afaceri anuală de peste 6 milioane de euro, care exportă 120.000 de oi și 4.000 de vite în fiecare an în Europa de Vest, Africa și Orientul Mijlociu[3]. Există materiale video care arată animalele moarte și bolnave, fără cercei de identificare, în interiorul unui vehicul Trade Holder parcat la intrarea în portul Midia de la Marea Neagră. Conform legii, imediat după naștere, fiecare animal de fermă trebuie să poarte un crotaliu în ureche, care să îi ateste identitatea și originea.
“Am constatat că această societate cumpără animale din întreaga țară, pentru ca apoi să le exporte. Astfel, atunci când animalele ajung în port, sunt deja epuizate, în urma transportului dintr-o parte a țării în alta”, spune Gabriel Păun, International Campaigner VIER PFOTEN. “La sosirea noastră, cele mai multe animale erau deja urcate la bordul navei, dar cele pe care le-am filmat în camion păreau a fi refuzate pentru export în Iordania, așa că următoarea lor destinație este necunoscută. Fără crotalii, transportul acelor animale este absolut ilegal”, mai spune acesta. La solicitarea TOTB, Păun a dezvăluit faptul că nu este sigur că oile au murit de foame, aceasta fiind “varianta oficială. Noi suntem suspicioşi, având în vedere că în camion erau oi bolnave şi moarte înainte să plece pe mare. Boala limbii albastre este o mare problemă actuală şi, de asemenea, un scenariu foarte posibil”, a completat acesta.
Incidentul are loc la câteva săptămâni după ce Ministerul Iordanian al Agriculturii a ridicat o interdicție de 8 luni pentru importul de animale din România, unde, în 2014, a fost raportat un focar de infecție al bolii limbii albastre[4]. Acum autoritățile iordaniene au solicitat ca nava să scape de animalele moarte înainte ca acelea sănătoase să intre în țară. “Aruncarea animalelor moarte peste bord, în mare, este o practică ilegală şi dezgustătoare, dar comună companiilor de transport. Aceste animale moarte pot răspândi boli și afectează viața marină. Valurile au adus de multe ori la țărm corpuri ale unor animale moarte. În aprilie, am primit informații că o vacă moartă a fost găsită pe plaja de la Tel Aviv, după ce 32 de vaci au murit în timpul transportului din România în Israel”, a adăugat Gabriel Păun. El a mai declarat, pentru TOTB, că problema sancţionării celor care aruncă animale moarte peste bord ţine de legislaţia apelor internaţionale şi a deşeurilor biologice periculoase, dar că există un precedent recent foarte important (aici) care arată că un animal european trebuie tratat şi după ce părăseşte teritoriul Uniunii Europene la fel cum este tratat în Uniunea Europeană.
Potrivit legislației europene, sunt considerate călătorii de lungă durată acelea care depășesc opt ore. Având în vedere dimensiunea medie a unui stat european, un transport mai lung de opt ore înseamnă, de cele mai multe ori, un transport internațional. Transportul cu camionul, cu nava sau cu avionul nu a fost o practică obișnuită în trecut. A explodat recent ca urmare a nevoii de carne proaspătă, ieftină, pe diferite piețe. De exemplu în Europa de Vest cele mai comune rase de bovine sunt Charolaise, Black Angus, Red Angus, Blue Belgian sau Limousine, iar multe animale din aceste rase sunt trimise cu camionul în Europa de Est pentru reproducere sau îngrășare. Având o poziție geopolitică strategică, România adună animale de fermă din Europa de Est și le exportă către Europa de Vest, Africa, Orientul Mijlociu și Asia.
”Mulți oameni de afaceri nu realizează că aceste animale sunt ființe vii, nu produse. Dacă aceste animale mor în timpul transportului pe distanțe lungi este limpede că animalele suferă. Este suferința supremă prin care poate trece o ființă vie. Indiferent cât de strictă ar fi legislaţia, aceste decese în masă se întâmplă tot mai des. Statele europene ar trebui să transporte carne nu animale vii. Moartea suspectă a mii de animale ar trebui să fie investigată în profunzime. Adevărul trebuie să iasă la suprafață, iar cei responsabili trebuie trași la răspundere”, a spus Gabriel Păun. VIER PFOTEN solicită încetarea transportului pe distanțe lungi. Producătorii europeni ar trebui să găsească soluții pentru a oferi consumatorilor posibilitatea să cumpere carne de la animale care au fost cresute și sacrificate în aceeași țară în care s-au născut, ideal chiar în aceeași regiune. Aceste informații ar trebui să fie menționate și pe etichetă. Asemenea practici ar reduce semnificativ durata transporturilor de animale.
NOTE:
[1] Vasul din România care transporta 13.000 oi nu a fost primit în port după ce 40% dintre animale au fost găsite moarte.
[2]Foto si video:
https://ftp.vier-pfoten.org/?u=iHTkQcmu&p=EMz26XT6
[4] Interdiția de import de animale vii din România a fost ridicată
http://www.jordantimes.com/news/local/ban-livestock-imports-romania-lifted
Sursa şi foto: VIER PFOTEN