Migraţia unui vultur auriu, urmărită prin GPS

0

Un vultur auriu, găsit rănit şi speriat, anul trecut, în statul New York (SUA), este urmărit acum cu ajutorul sistemului de telemetrie GPS-GSM de către specialiştii care l-au salvat. Astfel, ei au putut să observe traseul parcurs de vultur, obiceiurile de migraţie ale acestuia, pe diferite perioade şi să adune noi informaţii despre comportamentul speciei.

 

 

Vulturul a fost descoperit în regiunea Amenia din statul New York în februarie 2011, cu multe răni la picioare, cel mai probabil căpătate în urma încăierării cu un animal care a vrut să îl prindă. A fost dus de salvatorii lui la centrul pentru viaţă sălbatică Tufts, din North Grafton, Massachusetts, unde a primit îngrijiri medicale şi a fost ţinut până când s-a recuperat complet. Echipat cu un sistem de telemetrie GPS – GSM, vulturul a fost eliberat în luna martie a anului trecut. Specia lui nu este considerată ameninţată sau pe cale de dispariţie, dar apariţia unui astfel de vultur în părţile estice ale Americii de Nord este considerată un caz extrem de rar. Vulturul auriu este mai mare decât alte specii de vulturi, anvergura aripilor sale ajungând la peste 2 metri.

Oamenii de ştiinţă care l-au monitorizat au putut vedea, graţie sistemului GPS, care a fost ruta vulturului peste an, care a fost planul său de zbor. Aşadar, i-au urmărit migraţia, de la locul în care fusese găsit rănit până înspre latitudini mai nordice, în Canada, apoi către ţinuturi americane aflate la sud de Canada, unde a iernat. „Pentru noi, toţi cei de la centrul Tufts, este minunat să ştim că această superbă pasăre este sănătoasă, pe cont propriu şi îşi trăieşte viaţa în libertate, exact aşa cum trebuie să se întâmple”, a declarat Florina Tseng, directorul centrului unde vulturul auriu a fost tratat după rănile suferite anul trecut.

 

Sursa: OAP

Foto: Tufts Wildlife Center

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger