Ionuţ Codreanu şi Ionuţ Dulămiţă sunt doi indivizi fastidioşi şi histrionici din Valea Jiului care şi-au luat lumea în cap după ce au învăţat la şcoală cum să se joace în cuvinte şmechere şi şi-au propus să o schimbe în bine, de pe un piedestal al aroganţei şi autosuficienţei. Urmează o serie de dialoguri surde între doi tineri care ar fi putut fi eroi, dar care s-au plictisit pe parcurs, măcinaţi de depresie, nefericire, neîmplinire, angoasă, spleen, bacovia, p..a, scrot. În timpul atentatului de la Burgas, în timp ce Băsescu aşteaptă referendumul iar Comisia Europeană ne trage ţara de urechi, doi prinţişori care obişnuiau să sară când ţara ardea se piaptănă în discuţii interminabile pe mess după ce şi-au pierdut sensul existenţei.
Dar, înainte de toate, cine suntem noi?
Ionuţ Codreanu, 29 de ani, „analist media”
De 12 ani ne învârtim în cerc. Îl cunosc pe Ionuţ (aka Dacian, Ionelabia sau Ionelingua) încă din liceu, când el era doar un tip OK, iar eu eram un sfinx dark şi autosuficient. Trecerea timpului nu a produs schimbări semnificative, relaţia nostră fiind construită pe drame exacerbate, bine alimentate cu băute patetice şi discuţii virtuale prea sofisticate pentru doi flăcăi din Petroşani.
Ne manipulăm cu plăcere şi ne inducem trăiri ce sfidează agonia. Nu suntem liniştiţi, dar nici nu ne agităm prea mult să ne potolim. Nu suntem mulţumiţi, dar nici nu ne strofocăm să obţinem Orgasmul existenţial. Pur şi simplu, ne place să ne lamentăm. Este un joc care ne ţine pe teren de peste un deceniu.
De multe ori, când ne întâlnim la bere, compunem o poză cel puţin hilară. Doi tipi posaci sau încruntaţi, care vorbesc încet şi nu sunt relaxaţi deloc. El dă tot timpul din picior sau îşi scarpină grumazul nebărbierit. Eu mă joc cu bricheta sau cu pachetul de ţigări, stau picior peste picior şi foarte rar mă uit la mecla lui. Ţin monoloage pline de „cred”, „poate” sau „nu ştiu”, în timp ce fixez cu privirea puncte îndepărtate.
Nu mă omor să ne întâlnim în spaţii publice ca să ne tânguim şi apoi să plătim consumaţia. Am încercat chiar să ne stabilim reguli şi subiecte care să ne ţină departe de momente de autoflagelare sau de autocompătimire. Aproape de fiecare dată le-am încălcat. Clinic. Nu ne putem abţine să nu fim posaci, nemulţumiţi şi acri. Este ceva pavlovian în toată povestea asta.
Dacă ar fi să-l înlocuiesc pe Dulămiţă cu un alt amic, ar fi o misiune foarte dificilă. Nu mai cunosc oameni care să îmi tolereze narcisismul şi aroganţa. Cel mai probabil aş fi nevoit să-l înlocuiesc chiar cu mine. Doar aşa s-ar menţine un echilibru rezonabil. E greu să te plictiseşti de unul singur. În doi e mai bine.
Ionuţ Dulămiţă, 28 de ani, „jurnalist”
Ne cheamă la fel şi ne strigăm Ionel. Lui Codreanu îi mai spun şi Codruţ, dar şi Ionelabia sau Ionelingua. L-am cunoscut când încă mai râdea. Eu eram în clasa a X-a, el avea cu două clase mai mult. Ne-am reîntâlnit în aceeaşi clasă, în Bucureşti, la Jurnalism. Eu încă mai râdeam pe-atunci, Codruţ era deja acru. Livid ca un sfinx, m-a tratat cu scârbă anti-burgheză până l-am făcut să râdă din nou.
Am devenit un cuplu dark şi autosuficient, impasibil la semnale femeieşti şi la apeluri colegiale de socializare. Mâncam sandvişuri cu parizer de pui şi maioneză la mine în bucătărie şi făceam îngeraşi pe covorul înflorat din sufragerie sub euforia votcii. Eram prea pizdoşi pentru lumea din jur, de care râdeam zeflemitor.
Apoi drumurile ni s-au separat şi, cu timpul, nu am mai râs niciunul. Aveam planuri mari, să schimbăm lumea în bine din condei şi analiză media, dar am sfârşit prin a ne face nouă rău. Acum, eu stau în chiloţi în faţa computerului de acasă, Codreanu, în faţa laptopului de la job, într-un tricou de o ironie hipsterască pe care scrie I’m McLovin Superbad, şi ne întrebăm unde s-a bulit totul.
Izolaţi, ca în facultate, şi zeflemitori, dar nu faţă de lumea din jur, ci faţă de noi. Când bem, nu mai facem îngeraşi pe covorul înflorat, ci demoni pe mocheta roasă de moliile depresiei. Am distilat misiunea noastră umanistă de corpuri nevolatile; facem miştouri de tot ce nu am reuşit să salvăm. Nu e vina noastră, e a lor.
Eu sunt prea anxios şi plictisit ca să mai pun întrebări, Codreanu e prea posac şi plictisit ca să mai ofere răspunsuri. Când ma gândesc la noi, două picături de votcă, îmi vin în minte nişte versuri de la Nirvana, despre care Ionelabia spune că „sunt prea încordaţi, prea trişti”: teenage angst has paid off well / now i’m bored and old şi out of the ground, into the sky, out of the sky, into the dirt.
Unde s-a bulit totul? Vă întrebăm pe voi acum. Nu ne cunoaşteţi, dar poate ne ajutaţi să găsim nişte răspunsuri care nu se ascund după concepte mari. Şi poate ne încurajaţi să salvăm lumea, pentru că avem potenţial!
Din arhiva plictiselii cronice. Sau cum vina burgeză amplifică păcatul originar:
Ionut Dulamita (04.08.2011 13:02:56): iti plac sanii mei, ionel?
cordeanu (04.08.2011 13:03:08): cam mici
cordeanu (04.08.2011 13:03:17): eu incep sa am o relatie cu ai mei
cordeanu (04.08.2011 13:03:24): ceva mai voluptuosi
Ionut Dulamita (04.08.2011 13:03:42): hai ma
Ionut Dulamita (04.08.2011 13:03:48): chiar asa mari?
cordeanu (04.08.2011 13:04:11): ba, atarna greu de self-esteemul meu
cordeanu (04.08.2011 13:04:27): nu stiu cat de justificata mi-e perceptia
cordeanu (04.08.2011 13:04:37): orisicat, ma enerveaza ca devin tot mai flasc
Ionut Dulamita (04.08.2011 13:05:08): da, frate
Ionut Dulamita (04.08.2011 13:05:21): din cate observi, asta e si problema mea
Ionut Dulamita (04.08.2011 13:05:35): nu stiu cum sa ma ambitionez sa-mi intaresc carnea
Ionut Dulamita (04.08.2011 13:05:37): sa fac miscare
Ionut Dulamita (04.08.2011 13:05:54): pana la piept sunt misto
Ionut Dulamita (04.08.2011 13:06:02): de la piept pana la brau arat ca o meduza
cordeanu (04.08.2011 13:06:12): de sus in jos sau de jos in sus?
Ionut Dulamita (04.08.2011 13:06:22): cum vrei tu, pisi
Ionut Dulamita (17.08.2011 14:30:09): ionel, nu mai am chef sa lucrez
cordeanu (17.08.2011 14:30:12): tu lucrezi acasa, ionel
Ionut Dulamita (17.08.2011 14:33:43): am ajuns la capatul frustrarilor
cordeanu (17.08.2011 14:34:10): neee, nu cred ca este posibil asa ceva
cordeanu (17.08.2011 14:34:16): cred ca suntem construiti
cordeanu (17.08.2011 14:34:25): sa inventam mereu noi si noi frustrari
cordeanu (17.08.2011 14:34:34): m-am revelat io azi dimineata
Ionut Dulamita (17.08.2011 14:34:37): dar asta nu e noua
cordeanu (17.08.2011 14:34:53): cred ca imi place sa ma simt pe ura tot timpul
cordeanu (17.08.2011 14:34:56): suparat
cordeanu (17.08.2011 14:34:59): frustrat
cordeanu (17.08.2011 14:36:15): poate e si din cauza verii, ionel
cordeanu (17.08.2011 14:36:24): august ar trebui scos din calendar
cordeanu (17.08.2011 14:36:30): ne ucide spiritul
Ionut Dulamita (17.08.2011 14:37:03): poate si asta
Ionut Dulamita (17.08.2011 14:37:16): dar din primavara domneste treaba asta
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:17:48): ionel, tu iti dai seama ca la un moment dat o sa murim?
cordeanu (15.09.2011 14:18:08): da, eu mor cate un pic in fiecare zi
cordeanu (15.09.2011 14:18:16): nu mi-am mai verificat soldul de viata
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:18:37): ionel, o sa murim
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:25:04): http://www.youtube.com/watch?v=RTSMH36tIQc
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:25:07): citeste asta
cordeanu (15.09.2011 14:31:39): deep
cordeanu (15.09.2011 14:31:41): frate
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:31:51): m-am cacat pe mine cand am citit-o
cordeanu (15.09.2011 14:32:07): e dramatica lectura
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:32:11): most things may never happen, this one will
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:32:15): fuuuuuuuuuuuuuck
cordeanu (15.09.2011 14:46:32): te transformi intr-un homosexual poet?
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:46:41): nu
cordeanu (15.09.2011 14:48:14): in acest moment plangi?
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:49:38): tot timpul plang, ionel
cordeanu (15.09.2011 14:51:20): ai plans vreodata ca sa obtii sex?
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:51:34): da, normal
Ionut Dulamita (15.09.2011 14:51:36): tu nu?
cordeanu (15.09.2011 14:51:53): ce bine
cordeanu (15.09.2011 14:51:59): credeam ca sunt singurul
cordeanu (15.09.2011 14:52:07): vezi, de asta suntem prieteni
cordeanu (15.09.2011 14:52:11): pt ca suntem patetici
cordeanu (15.09.2011 14:52:17): si nu avem demnitate
Ionut Dulamita (15.09.2011 15:15:21): suntem prosti, ionel
Ionut Dulamita (15.09.2011 15:15:24): sper ca stii asta
Ionut Dulamita (15.09.2011 15:15:28): patetici si prosti
Ionut Dulamita (19.09.2011 10:51:36): ionel, daca iti spun ca toata ziua mea de ieri a fost un atac de panica ma crezi?
Ionut Dulamita (19.09.2011 10:51:42): o sa ma sinucid
cordeanu (19.09.2011 12:40:21): ionel, eu cred ca noi suntem f happy
cordeanu (19.09.2011 12:40:31): dar nu vrem sa acceptam acest adevar
Ionut Dulamita (19.09.2011 12:40:49): mda
Ionut Dulamita (19.09.2011 12:40:54): se poate
Ionut Dulamita (19.09.2011 12:41:28): am fost setati sa fim dumnezei si nu ne place normalitatea
cordeanu (30.09.2011 11:57:26): servux, ionelix
cordeanu (30.09.2011 11:57:33): aseara parca ne-a iesit mai bine
Ionut Dulamita (30.09.2011 11:58:04): da, mie mi-a placut
cordeanu (30.09.2011 11:58:36): asta e bine
cordeanu (30.09.2011 11:58:46): deci putem si altfel
Ionut Dulamita (30.09.2011 11:59:55): 🙂
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:00:00): ionel, totul depinde de stare
cordeanu (30.09.2011 12:00:33): just
cordeanu (30.09.2011 12:00:44): dar cum naiba sa facem sa nu mai avem starile alea de apatie?
cordeanu (30.09.2011 12:00:53): ca suntem covarsiti de apatie
cordeanu (30.09.2011 12:01:05): aseara a fost doar o victorie mica
cordeanu (30.09.2011 12:01:11): in lupta cu plictiseala
cordeanu (30.09.2011 12:01:17): [radio zu]
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:04:14): stiu ionel
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:04:17): nu e plictiseala
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:04:19): e depresie
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:04:23): nefericire
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:04:29): neimplinire
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:04:31): angoasa
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:04:34): spleen
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:04:35): bacovia
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:04:38): pula
Ionut Dulamita (30.09.2011 12:04:39): scrot
cordeanu (04.10.2011 15:32:09): ionel, ce vrei sa faci cu textul asta
cordeanu (04.10.2011 15:32:16): este borring
Ionut Dulamita (04.10.2011 15:32:22): stiu
cordeanu (04.10.2011 15:32:23): detalii inutile
cordeanu (04.10.2011 15:32:28): nu are dinamism
Ionut Dulamita (04.10.2011 15:32:39): stiu ionel
Ionut Dulamita (04.10.2011 15:32:48): n-o sa-l public
cordeanu (04.10.2011 15:32:57): nu-l publica
cordeanu (04.10.2011 15:33:02): simt ca ti-a fost sila
cordeanu (04.10.2011 15:33:06): sa-l scrii
cordeanu (04.10.2011 15:33:18): nu scrie daca nu ai chef
Ionut Dulamita (04.10.2011 15:34:29): nu mai iese, tati
Ionut Dulamita (04.10.2011 15:34:33): nu mai pot sa scriu
cordeanu (04.10.2011 15:37:58): bine, mah
cordeanu (04.10.2011 15:38:16): nu te las sa intri in tripuri negative
Ionut Dulamita (04.10.2011 15:38:59): sunt deja in ele
Ionut Dulamita (04.10.2011 15:39:07): frate, nu pot sa depasesc un prag
Ionut Dulamita (04.10.2011 15:39:18): al imaginatiei
Ionut Dulamita (04.10.2011 15:39:36): ma pastrez la un nivel mediocru
Ionut Dulamita (11.11.2011 12:50:45): ce dracu mai faci, ionel?
cordeanu (11.11.2011 12:51:02): urasc si muncesc
cordeanu (11.11.2011 12:51:17): si ma rasfat cu o minunata depresie
cordeanu (11.11.2011 12:51:25): in rest, fabulos
Ionut Dulamita (11.11.2011 15:27:23): scuze, ionel, dar a trebuit sa plec la terapie
Ionut Dulamita (11.11.2011 15:27:25): mai esti?
cordeanu (11.11.2011 16:10:31): acum sunt
cordeanu (11.11.2011 16:10:40): l-am torturat pe donky
cordeanu (11.11.2011 16:10:49): intr-o sedinta mediocra
Ionut Dulamita (14.12.2011 14:32:50): deci nu mai bem niciodata o bere impreuna?
cordeanu (14.12.2011 14:34:00): pai nu cred
Ionut Dulamita (14.12.2011 14:34:43): de ce, mai ionel?
cordeanu (14.12.2011 22:24:13): ionel, ce e cu tine
cordeanu (14.12.2011 22:24:15): ?
cordeanu (14.12.2011 22:24:18): copileeee!
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:24:30): ce e cu mine?
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:25:18): ma uit la un film dubios si ma simt dubios
cordeanu (14.12.2011 22:27:26): te uiti la sclava isaura?
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:27:56): nu
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:28:17): la yn film cu un tip care ucidea baieti din ira
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:28:26): si nu-mi dau seama de ce
cordeanu (14.12.2011 22:30:01): pt ca era protestant?
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:43:38): da, e o idee
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:43:42): dar era si saxofonist
cordeanu (14.12.2011 22:45:16): se complica treaba
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:45:25): s-a terminat
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:45:35): n-am inteles nimic
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:45:45): dar au murit niste oameni
Ionut Dulamita (14.12.2011 22:45:48): a fost tare
Ionut Dulamita (05.01.2012 12:32:46): vrei sa citesti poezia mea?
cordeanu (05.01.2012 12:33:00): nu, ionel, fac rapoarte tehnice
Ionut Dulamita (05.01.2012 12:33:08): atunci du-te-n pula mea
cordeanu (05.01.2012 12:35:40): too busy to handle your monstercock
Ionut Dulamita (05.01.2012 14:22:03): ionel
Ionut Dulamita (05.01.2012 14:22:12): tu crezi ca viata e mai mult decat atat?
cordeanu (05.01.2012 14:38:30): nu, asta e toata viata pe care o putem avea
Ionut Dulamita (05.01.2012 14:39:53): :-< (sigh)
Ionut Dulamita (06.02.2012 13:16:36): cand ne vdm si noi in doi la o cafia, ionelabia?
Ionut Dulamita (06.02.2012 13:16:49): sa vorbim despre ratare, nazuinta, defetism
cordeanu (06.02.2012 13:18:01): cand se va indrepta vremurili, ionel
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:10:30): ne refacem si noi relatia? 🙂
cordeanu (14.02.2012 12:10:51): esti patruns de V-day?
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:10:56): aaa
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:11:02): azi e, nu?
cordeanu (14.02.2012 12:11:06): dap
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:11:30): nu
cordeanu (14.02.2012 12:11:52): nu stiu ma ionel
cordeanu (14.02.2012 12:12:06): te-ai gandit ca poate eu nu mai am ce sa ofer in aceasta relatie?
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:12:20): deci nu ma mai vrei?
cordeanu (14.02.2012 12:12:59): nu ma ionel
cordeanu (14.02.2012 12:13:02): eu sunt fad
cordeanu (14.02.2012 12:13:04): tern
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:13:33): sa nu te mai deranjez niciodata?
cordeanu (14.02.2012 12:14:16): here comes the drama king
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:20:15): pai ione, tu nu tre sa mai oferi nimic
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:20:18): e randul meu acum
cordeanu (14.02.2012 12:21:20): sa oferi tu?
cordeanu (14.02.2012 12:21:28): pai ai oferit atata in acesti 12 ani
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:21:54): ce?
cordeanu (14.02.2012 12:23:01): un umar nesigur
cordeanu (14.02.2012 12:23:07): de care sa ma sprijin abuziv
cordeanu (14.02.2012 12:23:23): cu cine as mai fi putut sa fiu eu arogant si imputit?
cordeanu (14.02.2012 12:23:36): tu ai acceptat bland toate cacaturile mele
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:23:40): cu toti oamenii pe care ii stii
cordeanu (14.02.2012 12:23:42): nu m-ai judecat niciodata
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:23:51): nu, ionel
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:23:54): nu te-am
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:24:12): http://www.youtube.com/watch?v=odxyYm_ibyU
Ionut Dulamita (14.02.2012 12:24:24): uite, hai sa ne relaxam impreuna pe piesa asta grava
cordeanu (14.02.2012 12:24:35): bine, ionel
cordeanu (14.02.2012 12:24:38): imi pun castile
cordeanu (14.02.2012 12:24:54): revin peste 3:47 de minute
Ionut Dulamita (07.03.2012 13:49:53): ce dracu mai faci, ionel?
cordeanu (07.03.2012 13:49:07): nu fac nimic care sa ma bucure in mod special
Ionut Dulamita (07.03.2012 13:51:30): de asta sunt absolut convins
Ionut Dulamita (07.03.2012 13:51:36): mi-e dor de tine, ionel
cordeanu (07.03.2012 13:50:18): sunt putred, ionel
cordeanu (07.03.2012 13:50:26): nu-ti pierde vremea cu mine
Ionut Dulamita (19.04.2012 12:01:41): iti imaginai atunci ca o sa fii o acritura la 30 de ani?
Ionut Dulamita (19.04.2012 12:01:53): cu pofta si speranta de viata zero?
Ionut Dulamita (19.04.2012 12:06:52): e-atat de greu sa schimbi niste vorbe cu mine ionel?
cordeanu (19.04.2012 12:06:36): ma, puiu
cordeanu (19.04.2012 12:06:43): fac state de plata la oameni
cordeanu (19.04.2012 12:06:51): numar orele lucrate
cordeanu (19.04.2012 12:06:54): bob cu bob
Ionut Dulamita (19.04.2012 12:07:21): puiu sa-i zici lu ma-ta
cordeanu (19.04.2012 12:07:07): da, promit
cordeanu (19.04.2012 12:07:13): ca destul i-am zis lu ma-ta
Ionut Dulamita (24.04.2012 13:27:15): am impresia ca am ajuns la o saturatie globala in care ne jucam doar cu nuantele
Ionut Dulamita (24.04.2012 13:27:24): nu se mai poate schimba nimic fundamental
cordeanu (03.07.2012 13:38:13): cand termini, da un semn
cordeanu (03.07.2012 13:38:23): am nevoie de un umar virtual
cordeanu (03.07.2012 13:38:26): sunt depre
cordeanu (18.07.2012 15:11:45): bă, eu mă simt mai bine când văd căcaturile astea
Ionut Dulamita (18.07.2012 15:15:00): si eu, frate
Ionut Dulamita (18.07.2012 15:15:06): dar nu-mi dau seama de ce
Ionut Dulamita (18.07.2012 15:15:19): tu de ce te simti mai bine?
cordeanu (18.07.2012 15:15:34): iraţional
cordeanu (18.07.2012 15:15:49): hai să fim fericiţi, ionel
cordeanu (18.07.2012 15:16:03): avem motive multiple
Ionut Dulamita (18.07.2012 15:16:05): imi doresc asta, hai sa o facem
Ionut Dulamita (18.07.2012 15:16:20): zi-mi unul
cordeanu (18.07.2012 15:16:39): suntem din petroşani
2 comentarii
ce tare, mi-a placut mult art.
Savuros, deloc fastidios – bravos! 🙂