Microbii hibernanţi ar putea influenţa ecosistemele

0

O nouă cercetăre arată că microorganismele pot „hiberna” pe perioade lungi de timp, o abilitate unică ce afectează ecosisteme întregi și care ar putea avea implicații în transportul de organisme de pe o planetă pe alta și în identificarea vieții trecute sau prezente de pe unele corpuri cerești, cum ar fi Marte, de exemplu.

Organismele intră într-o stare reversibilă de activitate metabolică scăzută atunci când dau de condiții aspre, cum ar fi vremea glacială sau lipsa hranei. Spre deosebire de plante, care se ghidează după cicluri de creștere previzbile, microbii nu sunt nevoiți să urmeze o progresie lineară. Aceștia se pot dezvolta până apare câte o situație dificilă, moment în care se duc la culcare și hibernează până când apar condiții mai favorabile, după care se trezesc la viaţă şi continuă să crească. Nu au nevoie să treacă printr-un ciclu complet de dezvoltare.

90% dintre microorganismele care sălășluiesc în sol sunt de regulă inactive și doar circa jumătate din speciile de bacterii sunt active. Un studiu publicat în revista Nature lansează teoria că această inactivitate (hibernare) și prezența unor rezervoare uriașe de „semințe microbiene” – care ar putea fi reactivate cândva – ar putea avea implicații profunde pentru biodiversitate și pentru stabilizarea și funcționarea ecosistemelor. Aceste două aspecte fac ca microbii să fie mai rezistenți și ar putea juca un rol important în menținerea biodeversității microbiene pe măsură ce speciile migrează sau rămân în mare parte inactive pe perioade lungi de timp.

Inactivitatea microorganismelor ar putea explica totodată și izbucnirea bruscă a unor boli, declanșate, poate, de unele schimbări de mediu. O treime din populația lumii înmagazinează microbi inactivi ai tuberculozei, cu care pot să trăiască foarte multă vreme, însă este important de aflat ce anume poate reactiva aceste microorganisme și ce le menține inactivitatea. Cercetătorii încearcă să afle asta analizând și impactul schimbărilor climatice.

Sursa: Cosmos Magazine

Foto: Reuters

Tags:



Leave A Reply