Mic indrumar de dus cu pluta prin Insulele Cook

19

kayaking in aitutaki1

Sa iei un kayak si sa plutesti din insula in insula impins doar de puterea bratelor e un lucru pe care trebuie sa-l faci macar o data in viata. Unii vin in Aitutaki in fiecare an doar pentru asta. E usor pentru ei. Locuiesc in Noua Zeelanda, la doar 3500 de kilometri departare.

de Brad Florescu (articol realizat in colaborare cu Amazingrace)

Laguna din Aitutaki are 40 de kilometri de la nord la sud si e considerata a fi unul dintre cele mai bune 10 locuri din lume in care sa te dai cu kayakul. Adaposteste 17 insule dintre care doar una este permanent locuita: cea mare. Pe celelalte sunt fie resorturi, fie mici bungalouri, fie doar crabi si palmieri. Azi am sa va trimit in 3 insule pustii.

Ootu Beach si Akituia

Baza ideala pentru plimbari cu kayakul e Ootu Beach, in partea de nord-est a insulei mari (pe care o vom numi, generic, Aitutaki). Aici exista 3 acomodari: Ranginui’s Retreat (unde am stat eu), Popoara Rentals (tinut de un kiwi simpatic) si Samade on the beach (dragutz, dar nici un bungalow nu e on the beach). Preturile, dupa negocieri, ajung intre 50 si 70 de euro pe noapte, fara mic dejun. Kayakul intra in pret.

Cel mai bun moment pentru plecat in expeditie este – din fericire – dimineata. Va treziti la 7.30, mancati micul dejun, va beti cafeaua si va faceti siesta o ora, ca nu e bine sa vaslesti cu burta plina. Puneti intr-o punga de plastic cateva sandvisuri, un prosop, aparatul foto si cel putin un litru de apa pentru fiecare vaslas. Strangeti bine punga la gura, dar lasati aer inauntru, ca e posibil s-o scapati in apa si e de preferat sa pluteasca. Mai luati la voi echipament de snorkeling, crema de plaja cu coeficient mare (minimum 30), papuci de recif si un spray anti-tantari.
La 8.30 e numai bine de pornit la drum. Vantul bate dinspre nord (am observat cu atentie fenomenul), asa ca o sa va impinga usor de la spate. Vasliti 10 minute si ocoliti Akituia, insula de vis-à-vis, care adaposteste Aitutaki Lagoon Resort & Spa. Va povestesc alta data despre el. Numai de-ai naibii, vasliti de-a lungul plajei, pe sub nasurile celor care platesc intre 400 si 1,000 de euro pe noapte aici, doar ca sa va vada voua muschii bronzati. Dupa ce treceti de water villas, carmiti spre sud si dati-i inainte.

Angarei si Ee

Urmatoarea insula se numeste Angarei si e la 30 de minute de vaslit. Pe partea nordica (cea dinspre care veniti) exista doua plaje mici. Opriti-va aici ca sa va trageti sufletul si sa inotati putin in apa limpede si racoroasa (e abia 9 si ceva, n-a apucat sa se incalzeasca). In spatele plajei veti observa o coliba. Apartine localnicilor care au insula in proprietate. Nu va deranjeaza, pentru ca nu sunt mai niciodata acolo. Vin din cand in cand sa pescuiasca sau sa culeaga nuci de cocos. V-ati odihnit? Haidem mai departe.

laguna aitutaki1

Ocoliti Angarei prin vest. Dupa inca 30 de minute de impins padela intr-un ritm relaxat, veti ajunge la insula Ee. O sa vedeti o plaja alba. Apropiati-va. E doar o limba de nisip in spatele careia se ascunde o micro-laguna. Cam asa stau lucrurile in arhipelag. O laguna mare in care sunt niste insule mici care au si ele lagunele lor, si mai mici. Alocati-va o ora pentru Ee. In fata plajei sunt bucati mari de coral pe langa care forfotesc pestisori colorati. O jumatate de ora de snorkelling alaturi de ei plus o jumatate de ora de plaja in super-ultra-violetele de dimineata si o sa uitati de unde-ati plecat. Inainte de a vasli la drum, beti apa, ca va deshidratati fara sa va dati seama. A, sa nu uit: si insula aceasta e pustie. Singurii oameni pe care i-ati putea intalni sunt alti kayakeri.

Continuati-va plimbarea pe canalul adapostit dintre Angarei si Ee. Aici nu ajung nici vantul, nici curentul marin; apa e limpede si lina ca in caditza de acasa. Mergeti pana la capatul canalului, admirati crabii rosii si crabii eremiti care se plimba pe plaja, apoi intorceti-va si luati-o pe langa Ee, spre sud.

Ee este destul de lunga. Vor mai trece 20 de minute pana ii veti da de capat. Urmatoarea insula (si ultima pe ziua de azi) se numeste Mangere. Canalul dintre Ee si Mangere e mai deschis si o sa aveti de luptat cu niste valuri monstruoase, de cel putin 10 centimetri inaltime. Daca rezistati provocarii, dati din padele si ajungeti pe plaja lui Mangere. Ce sa faceti aici? N-am nici o idée… E doar o insula pustie, cu palmieri si crabi si nisip alb… 😉 Nu uitati sa beti apa dupa.

E deja trecut de pranz si vantul a inceput sa-si schimbe directia. Acum bate dinspre sud-est. Adica exact cum va trebuie ca sa va intoarceti acasa fara a mai obosi luptand cu valurile.
Daca totul merge conform planului, intr-o ora sunteti inapoi pe Ootu Beach. Cu doua kilograme mai slabi (sau 3, daca ati uitat sa beti apa), cu cateva grade mai bronzati si cu un trofeu de pus in rama: ati colindat insulitele pustii din Aitutaki padeland la un kayak.

Ce?!? Ati uitat sa faceti poze? Nu-i nimic; o luati maine de la capat.

Cum ajungeti in Aitutaki:

Bucuresti – Auckland cu Emirates (in jur de 1300 de euro de persoana)

Auckland – Rarotonga cu Air New Zealand sau Virgin Blue (300 euro)

Rarotonga – Aitutaki cu Air Rarotonga. (100-150 euro)

Cititi mai multe despre Insulele Cook pe amazingrace.ro

Tags:



19 comentarii

  1. Pentru trait, Thailanda, evident. Insulele Cook sunt frumoase, dar viatza e scumpa. Totul se aduce cu vaporul din Noua Zeelanda. E frumos rau, dar prea e la capatul pamantului.

  2. Te-am mai intrebat o data si nu mi-ai raspus in legatura cu vizele. Presupunind ca am bani sa nu mai muncesc restul vietii, cum ramine cu dreptul de a sta acolo? Ca in Tailanda ai15 zile cind intri pe uscat. Da, stiu ca faci un visa run, dar cit o sa mai dureze asta? Te intreb nu ca sa te critic, ci pentru ca intentionez sa ma stabilesc acolo. Vorba vine “a stabili”, pentru ca nu am nici drept de stat indelungat si nici de a cumpara o proprietate. In afara de insuratul cu o localnica, nu stiu de alta posibilitate. Poate stii tu?

  3. Pentru Cristi B: lasa-mi un comment cu adresa de mail pe blogul meu: http://bradut-florescu.blogspot.com/. Nu-l public. Iti scriu eu dupa aceea ce si cum.

    Pentru aparatorii limbii romane: sigur, puteam să scriu CAIAC în loc de Kayak, puteam să scriu SANDVIŞ în loc de Sandwich, TREN DE MARE VITEZĂ în loc de TGV şi ÎNSOŢITOARE DE ZBOR în loc de stewardesă. Lista poate continua cu: SUŞI, ŢUNAMI, CARATECA, BUŞIDO, PAPAIA, ROIBOŞ, HOTCUTIUR, PIŢA, CHEBAB, SIRTACHI, BUZUCHI; UISCHI, MERENGHE.

    Cât despre “resort”, nu ştiu să existe un corespondent în limba română. Promit ca pe viitor să folosesc sintagma “complex hotelier prevăzut cu localuri de alimentaţie publică şi facilitaţi pentru petrecerea timpului liber”

  4. In romana, “statiune” inseamna altceva. Inseamna Sarata Monteoru, Cap Aurora, Baile Felix. Statiunea e o localitate, resortul e cam ce-am zis in commentul anterior. Acceptam si completarea lui Imperator 🙂

  5. Bai nene, in loc sa va bucurati ca avem pe cineva care abordeaza in stil literar lejer de vacanta, zile petrecute pe mapamond, incepeti sa va dati rotunzi ca nu scrie omul neaos romaneste. Ce sa zic…ipocrizie acasa la ea…cati dintre distinsi ofuscati de mai sus folosesc in scris si in vorbire, “soarece” in loc de mouse?

    De ce trebuie sa “porcaiti” un frumos reportaj, nu stiu.

    A…imi cer scuze distinsilor pentru limbajul de compunere scolara insa numai un mesaj direct de sosea va poate penetra neuronul stingher…

  6. oamenii l-au crucificat si pe cel care se presupune ca le-a adus mantuirea,e logic ca te vor boicota si pe tine,asa doar ca fapt divers. 🙂 nu pot decat sa spun ca esti un om extrem de norocos! si deosebit,pt k ai preferat o asemenea vacanta in loc de un loc ”de fite”,cu lume,aglomeratie si toate elementele ce survin de aici. si multumim pentru frumoasa descriere. promit ca daca plec il iau drept ghid!

Reply To kinn Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger