Metrorex ar instala suporturi pentru biciclete pe langa gurile de metrou

31

Administratia Metrorex supune la dezbatere publica ideea de a amplasa suporturi pentru parcarea bicicletelor in zona statiilor de metrou din Bucuresti si pe cea de a permite calatorilor care se deplaseaza pe doua roti sa-si urce bicicletele in trenurile subterane pe durata weekend-ului.

„Din dorinta de a se adapta cerintelor clientilor fideli ai calatoriei cu metroul, si care utilizeaza sau nu si bicicleta in deplasarile cu metroul, Administratia Metrorex lanseaza o dezbatere publica”, arata un comunicat de presa al companiei, pentru a determina parerea calatorilor privind doua idei:

1. Daca este considerata utila amplasarea in zona statiilor de metrou a unor suporturi pentru parcarea bicicletelor pe durata utilizarii metroului si care sunt aceste statii in opinia utilizatorilor.

2. Daca exista utilizatori ai metroului care in zilele de sfârsit de saptamâna doresc sa poata transporta bicicleta in interiorul trenurilor de metrou pentru a se deplasa spre diverse locuri de agreement.

Publicul calator este rugat sa-si exprime punctul de vedere pe adresa [email protected] in perioada 15 martie-15 aprilie 2010. Rezultatele vor fi facute publice in jurul datei de 1 mai 2010.

Blogul velo Portocala Mecanica a deschis si o pagina de Facebook in acest sens.

Voi ce parere aveti?

Foto: Reuters

Tags:



31 de comentarii

  1. Pai daca mergi cu bicicleta nu mergi cu metroul!!!! De ce nu pun suporturi de biciclete in locuri FARA transport in comun, unde chiar ajungi cu bicicleta? Daca esti cu bicicleta de obicei nu poti sa intri in magazine, sau in restauranete, baruri etc, pentru ca nu ai unde parca si daca o legi de garduri si stalpi te iau proprietari, jandarmi si alti datatori cu parerea la treispe-paispe…

    • Nu cred ca metrorexu se ocupa cu pus parcari pt biciclete in fata barurilor.
      Daca vrei de ex sa te duci intr-un parc departe de casa (berceni-herastrau de ex) e util sa te poti urca cu bicicleta in metrou. Daca pedalezi din berceni pana in herastrau ajungi lesinat acolo. Stai 10 min pe iarba si pleci spre casa.

    • Pun pariu ca n-ai bicicleta! Solutia propusa de Metrorex e perfecta pentru a inlocui masina: mergi pana la metrou cu bicicleta, apoi cu metroul pana la job. Nu inteleg insa DE CE MAI FACEM DEZBATERE PUBLICA? Sa puna mana si sa faca suporturi de biciclete, rapid, pt ca in toate orasele europene exista asa ceva. Si Primaria sa faca acelasi lucru in zonele cu parcuri, magazine, scoli etc! Succes!

    • Asa e. Hai sa dam in cap si alora care incearca sa ofere putin sprijin celor care merg cu bicicleta. Orice e bun daca incurajeaza chestia asta.

  2. E utila masura mai ales pt statiile centrale (Unirii, Universitatii, Romana, Victoriei), dar numai cu conditia asigurarii pazei bicicletelor.

  3. Nu e chiar inutil… ganditi-va ca sunt oameni care stau la cateva statii bune de mijloc de transport in comun de o statie de metrou si prefera sa ajunga mai departe cu metroul catre locul de munca decat tot cu RATB-ul …

  4. hera, imi pare rau,d ar modul de gandire este eronat.
    Eu unul stau in Crangasi si tare as vrea sa ies cu bicicleta spre Branesti. Ca sa evit traficul infernal din oras si praful inhalat, claxoane si zgomot, prefer sa merg cu metroul pana in apropierea iesirii din Bucuresti si de acolo cu bicicleta.
    Intradevar nu pot intra cu bicicleta in magazin, dar ori poti sa o lasi si sa nu o pierzi din vedere, sau o legi pentru o perioada scurta si asa nu ti-o fura.
    Oricum, parcari de biciclete in apropierea statiilor de metrou nu stiu cat de utile sunt, daca tu iti lasi bicla acolo si un baiat de bine ti-o fura dupa 20 de minute.
    Mi-au furat o bicicleta legata in scara blocului la ultimul etaj.
    Asa ca prefer sa o tin aproape.

  5. Foarte buna initiativa. Cel putin cea de-a doua legata de accesul cu bicicleta in metrou este foarte buna. Pacat ca este doar in weekend. In Germania este posibil accesul oricand chiar si in cursul saptamanii.

    Orice sprijin acordat biciclistilor, ajuta la micsorarea masinilor din trafic.

    La mai mare…

  6. BS.

    1. Abia amenintau ca fac greva din lipsa de bani si acum au bani sa fac suporturi de biciclete.
    2. “Zona statiilor de metrou” nu-i a Metrorex-ului, sa monteze ce vor ei p’acolo.

    Deci care-i scopul (real al) dezbaterii?

  7. Ar fii un lucru extraordinar!!! Sper sa se gaseasca si o solutie anti-furt, alta decat legatul cu lantul, ca nu e de ajuns pentru etnicii nostri inventivi.

  8. fratilor ati fost si voi prin germania? cum dracului sa nu fie util? stau in giulesti si nu am metrou doar la crangasi.. daca vreau sa ajung in berceni ce dracului fac? merg 30 de min cu bicicleta si ajung transpirat si jegos acolo? nu , o las la crangasi si merg mai departe cu metroul .. multa minte va trebuie sa judecati.. comunisti cu minte ingusta..sa ramaneti saraci romani de mahala

  9. sunt curios de ce se mai osteneste metrorex sa simuleze ca vibreaza la cerintele publicului calator… cu ceva timp in urma au demarat campania “doriti transport de noapte ?”, publicul a votat in mare “Da” si pe ei i-a durut undeva, si metroul tot pana la 23 circula

    • exact. e ca si cum guvernul ar intreba populatia: “vreti sa o duceti mai bine? ne dati voie sa va oferim niste facilitati noi?” ai zice ca am ajuns ca in elvetia, unde autoritatile lucreaza pe bune pt binele complet si la pachet al cetateanului, si deci ca sa nu-i agaseze cu iiinca o facilitate fac referendum pt te miri ce…

    • Pai intrebarea a fost gresita. Metroul nu are cum sa fie rentabil noaptea, daca stai sa te gandesti tot pe noi o sa ne doara buzunarele daca metroul o sa circule toata noaptea.

      Mai bine implementeaza autobuze de noapte. Mai ieftine. Mult mai ieftine. SI mai flexibile (pot fi adaptate linii noi in functie de “traficul de noapte”- de ex linia Bamboo- Primaverii).

  10. Se cunoaste ca suntem cu 50 de ani in urma tarilor civilizate chiar si dupa modul de gandire al unora dintre compatriotii nostri.
    Daca ati fi iesit si voi din lumea a treia ati fi vazut ca in alte parti sunt suporturi pentru biciclete mai ales in jurul statiilor de metrou, gari, etc. E foarte util ca cei care vor sa mearga distante mai mari sa-si lase masina acasa si sa mearga cu bicicleta/scuterul pana la statia de metrou/tren si de acolo sa-si continue drumul cu transportul in comum.
    Si problema furtului s-ar rezolva daca acele suporturi ar fi puse in interiorul statiilor de metrou ( mai ales ca la majoritatea statiilor este spatiu suficient) si sub camere video care in felul asta si-ar gasi si utilitatea pentru cei care folosesc metroul (nu doar pentru cei care le-au instalat si le intretin pe bani grei).

  11. Eu salut aceste initiative in calitate de ciclist inrait si le consider utile :). 1. Sunt de acord ca trebuie realizata securizarea bicicletelor altfel decat cu lantul, eventual ceva pe baza de card sau parola si evident paza video + paznici mari si nervosi. 2. Accesul cu biciclete ar trebui sa fie permis oricand spun eu, nu doar in weekend, dar in mod organizat, anume trecutul cu bicicleta numai pe langa ea in statie (nu calare) si numai pe langa perete (eventual delimitat un culoar cu vopsea)+aparat special de marcat calatoria (nu alea cu comuniste cu 3 barne de la care face toata lumea vanatai si isi rup gentile/sacosele)+accesul cu bicicleta doar pe la prima/ultima intrare in tren si numai in primul/ultimul vagon (sau o varianta cu vagon amenajat special sau rezervat/hibrid-biciclisti+pietoni).

  12. Pingback: Metrorex propune parcare de bicilete la metrou

  13. Am pus pe blog vreo 6 bannere pentru a populariza dezbaterea publică. Mîine la ora 13 ne întîlnim în Herăstrău pentru a filma mesaje ale bicicliştilor către Metrorex. Să ne rugăm să iasă treaba!

  14. o tampenie mai mare nici ca nu se putea!! probabil au de cheltuit niste bani aiurea… eu sunt biciclist inrait si, daca as dori sa intru cu bicla in metrou…trebuie sa ma cert cu paznicii!! nu este buna idea cu parcari de biciclete…cel mai bine este sa-ti poti lua bicla cu tine intr-un vagon special mixt! altfel…risti sa ramai fara ea..ca si paznicii pot intoarce capul cand vine hotul(de obicei,ca si militienii..sunt prieteni cu banditii!!) …eu is contra in ideea ca accesul cu bicla in metrou este interzis….altfel..as fi de acord…sa existe si parcari pantru bicle,evident supravegheate si permis accesul cu bicla pe peron si in trenuri!! MESAJ PENTRUU INGUSTII LA MINTE care doresc neaparat piste de biciclisti….sa va luati mamicile de mana si sa margeti numa si numa pe iste marcate de primarie..ca asa suntei setati…sa functionati numa intre garduri…..nu ve descurcati altfel..suntei niste ingusti la creier si la atitudine…va intreb….daca va sare un copil in fata in timp ce pedalati pe trotuarul si asa ingust sau ocupat de masini….cum il eviti????sau daca dai d eo batranica surda care merge intre cele doua linii trasate…ca doar asa vede ea bine…cum o eviti????si cum te bati cu proprietarii de masini parcate????ca daca faci imprudenta sa le atragi atentia..risti o bata-n gura…din dragoste romaneasca!!!domnilor biciclisti de ocazie…strada si legea ne permite s acirculam cot la cot cu ceilalti participanti la trafic…daca sunteti prea prosti si prea cretini sa intelegeti ca bucurestiul nu permite piste de biciclete…. si prea idioti sa cunoasteti lucrul asta si doriti neaprat piste….trasati-va acasa si plimbati-va cu familia pe ele!!!!eu nu vreau sa fac 10 ore intre punctul a si punctul b din oras … sa urc si sa cobor sute de borduri, plus riscul accidentarii pietonilor…….nu am chef sa dau scu subsemnatul la militie..chit ca as fi nevinovat..prefer strada !!

  15. Inainte sa faca parcari pentru biciclete mai bine s-ar ocupa de frecventa cu care circula metrourile, ar acoperi statiile de metrou lasate fara acoperis toata iarna, ar deschide TOATE usile de acces in statiile de metrou………..

  16. Iar a ramas farmacia lui Costica fara calmante…
    Pe bune, Magor/TOTB/HN — chiar nu puteti asigura o minima decenta comentariilor???
    La obiect, mesajul de mai jos l-am trimis Metrorexului — sper ca toti suporterii ideii au dat cu subsemnatul la adresa indicata, nu doar aici.
    —————
    O idee E-X-C-E-L-E-N-T-A, in spiritul vremurilor si continentului pe care traim. Aproape prea frumos ca sa devina si adevarat.

    1) “Daca este considerată utilă amplasarea în zona staţiilor de metrou a unor suporturi pentru parcarea bicicletelor pe durata utilizării metroului şi care sunt aceste staţii în opinia utilizatorilor.”

    Fara doar si poate ca ar fi extrem de utila. Un exemplu personal nu este semnificativ dpdv statistic, desigur, dar in ceea ce ma priveste, renunt de multe ori la bicicleta (in favoarea masinii) fie pentru ca drumul de facut este prea lung, fie pentru ca n-am unde lasa bicicleta — fie amandoua.
    O “parcare” — in interiorul statiei, daca se poate, si mai ales in aria baleiata de camerele de supraveghere si sub privirile paznicilor — ar rezolva intr-un mod admirabil problema.
    In faza asta nu mi-as bate capul prea mult cu alegerea anumitor statii.
    As pune cate un rastel in fiecare statie (sau macar acolo unde se poate, pentru ca, probabil, sunt si statii — din pacate tocmai cele mai aglomerate si unde initiativa ar avea beneficii maxime — unde nu prea e loc de-asa ceva).
    Gradul lor de utilizare va spune in scurt timp unde au fost puse degeaba, respectiv unde ar fi trebuit mai multe, ele pot fi apoi mutate etc… un proces simplu de optimizare.

    2) “Dacă există utilizatori ai metroului care în zilele de sfârşit de săptămână doresc să poată transporta bicicleta în interiorul trenurilor de metrou pentru a se deplasa spre diverse locuri de agreement.”

    Nu ma numar printre cei care ar beneficia de-acest serviciu suplimentar, dar il gasesc binevenit in principiu multor altor bucuresteni.
    Mi se pare insa ceva mai greu de realizat tehnic (cum treci cu bicicleta printre turnicheti, cum o cobori/urci pe scari, mai pot aparea mici accidente, deranjezi alti calatori etc.), asa incat mie tot primul punct imi pare mai important/urgent. Opinie strict personala, desigur.

    Astept cu mult interes rezultatele acestei consultari si, intrucat n-am mari indoieli asupra lor, astept cat mai curand si rastelele 🙂

    Cu stima,

    CD

  17. Fara rautate, dar pina la parcare pt. biciclete, de ce nu se gindeste Metrorex la dotarea TUTUROR statiilor cu scari rulante, de la metrou pina la suprafata, ca mai avem si batrini,bolnavi,oameni obositi, inaintea biciclistilor ?? Ca sa nu mai zic de accesorii pt handicapati ?

  18. pe mine ma intereseaza de unde pot cumpara suporturi de biciclete
    daca ma poate ajuta cineva cu un raspuns ma bucur foarte mult
    doresc mai multe oferte deoarece vreau sa cumpar mai multe suporturi ptr un proiect
    Va multumesc pentru intelegere!
    Si felicitari ptr ideie

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger