Meşteșugarul argintar. "Avem o țară frumoasă, dar meșterii o pot șlefui mult mai mult"

2

Primele lui jucării au fost ciocanul, nicovala, pila și focul, jucării cu care și-a câștigat, apoi, existența și a întreținut o familie. Ionel Dumitru este meșter argintar de 40 de ani, a învățat meșteșugul de la bunicii săi din zona Teleorman care făceau armuri, coifuri, arme, dar și pictau biserici, făceau candelabre și iconostase și transmite mai departe fiului său, Tibi, pasiunea pentru metale, dar și nepotului de șapte ani, Andrei, care a făcut deja prima verighetă. Deși multe meșteșuguri sunt pe cale de dispariție, argintăria a rezistat, iar Ionel Dumitru este unul dinte puținii care s-au încăpățânat, deşi statul îl obligă să-și ia casă de marcat, să ducă mai departe meseria.

 

 

de Roxana Bucată

Cum cobor din autobuz să ajung pe strada Intrarea Ogradei din sectorul 4, dau peste o adevărată piață cu “de toate”.  Comercianții romi și-au amplasat marfa – de la cuie la clanțe de uși sau garnituri – direct pe asfalt, în stația de autobuz. O introducere numai bună pentru lumea tradițiilor rome pe care mă duc să o descopăr la numărul 19. Aici, într-o casă “mereu în construcție” mă întâlnesc cu argintarul Ionel Dumitru, un rom în toată puterea cuvântului, din vârful mustăților până la chimicul de la brâu. “E o meserie grea, dar partea frumoasă e când te împrietenești cu metalul și dai viață unui obiect. Trebuie să rupi din ființa ta ca să-i dai viață lui și să-ți dea satisfacții înapoi”, spune argintarul în timp ce fiul său, alături, s-a apucat să lucreze la un inel. A luat o bucată de argint și în timp ce o topea la foc, tatăl său își amintește greutățile prin care a trecut de-a lungul vieții, dar care nu l-au îndepărtat de meserie. O meserie pe care o face cu plăcere, ascultând Balada lui Ciprian Prumbescu.

Și nici banii pe care i-ar fi câștigat mai ușor în Italia, Germania sau alte țări occidentale nu l-au făcut să se rupă de locurile unde sunt îngropați bunicii lui. “Cu părere de rău, suntem mult, mult mai apreciați în străinătate. Am fost în multe țări, am fost la Berlin de curând, am văzut oameni care rămâneau uimiți, care nu concepeau că poți da unui metal topit viață. Instituțiile de stat din țările respective alocă niște fonduri imense pentru a dezvolta aceste meșteșuguri. Dar, la noi lasă de dorit implicarea celor care ar trebui să se ocupe de meșteșugurile românești. Să sperăm că o să se înțeleagă că avem în România un focar de talente și sincer vă spun că dacă ar fi puțin mai implicați, în România ar veni de 50 de ori mai mulți turiști să vadă meșteșugurile și frumusețile României. Avem o țară frumoasă, dar meșterii o pot șlefui mult mai mult”, spune Ionel Dumitru, care își privește cu mândrie fiul în mâinile căruia bucata de argint începe să ia formă.

 

 

“Dacă stăm să ne gândim, civilizația a plecat de la meșteșug, credința a plecat de la meșteșug – cel care l-a crescut pe Isus era meșteșugar. E păcat ca meșteșugurile care au ținut România atâtea mii de ani să dispară și mă închin la Dumnezeu – ‘Doamne, dă-le celor care pot puterea să-i ajute pe cei care sunt meșteri, care iubesc tradiția care o duc din generație în generație’. Sunt multe meșteșuguri în România care se pot combina, poți face o industrie, în multe țări, astfel de industrii aduc la bugetul țării foarte mulți bani. Sper ca toți cei care ne știu, ne văd, ne aud, să pună suflet și să ajute meșteșugurile românești, doar așa putem arăta copiilor, lumii că suntem oameni de bună credință și oameni care vrem să dăm aceste meșteșuguri mai departe”.

Iarmarocurile erau pline, pe vremuri, de obiecte lucrate de meșteșugari care împleteau papura, făceau rogojini, împleteau răchita, făceau coșuri, meșteșugari care făceau cazane, linguri, lucrau metalul, lemnul, piatra. Astăzi, târgurile sunt pline de mașinării, aparaturi, fiare aruncate, chinezării. Meșteșugarii au renunțat, în timp, la meserie, descurajați de impozitele mari și lipsa vreunui stimulent din partea statului. Cărămidarii, fierarii,  cei care făceau piepteni din os, cei care făceau strachinele de lut sunt pe cale de dispariție. “Faci până la un anumit punct, dacă nu ești ajutat, renunți. Copiii știu că trebuie să fie pe masă ce trebuie. Sunt foarte mulți meșteșugari în România care au renunțat, lucrează cu ziua pentru 10-20 de lei”, spune argintarul. Se mai găsesc meșteșugari pe la sate, iar argintarului îi face plăcere să colinde țara și să găsească meșteri adevărați care păstrează tradiția strămoșilor.

Ionel Dumitru are clienți din toată țara, iar mulțumirea clientului e toată reclama lui. La atelierul său, primește diferite obiecte de reparat, de făcut, de restaurat. “Mulți aduc obiecte vechi, icoane rupte, sacoșe din argint vechi, brățări, fragmente de armură, pocaluri, pahare, tăvi, bijuterii vechi, bijuterii cu pietre. Un bijutier nu se bagă să lipească piatra, dar un meșter știe. Cu tehnologie rudimentară. Lumea apreciază, plătesc mai mult decât le cerem câteodată”, spune argintarul.

 

 

Unul dintre proiectele de suflet ale argintarului este o rochie realizată exclusiv din argint. El a coordonat o echipă de 15 meșteri care au lucrat 15 zile nonstop, prin rotație. Rochia a fost realizată din sute de bucăți traforate micronic. A vrut să arate că se poate face ceva ce nu poate face nicio mașinărie din lume.

Tibi îl întreabă pe tatăl său dacă să pună sau nu piatră inelului. Argintarul îi dă mână liberă cu toată încrederea – “cum vrei tu, tată”. E mândru de băiatul lui care s-a apucat să facă o gravură indiană pe inelul lucrat cu îndemânare.

“Eu întotdeauna spun că sunt țigan, bunicii mei tot țigani erau” , spune Ionel Dumitru, care nu dă mare importanță dezbaterii pătimașe pe tema termenului potrivit între “țigan” și “rom”. “Nu mă deranjează nici așa, nici așa, dar nici nu cred că ar trebui schimbat, pentru că nu e bine când umbli la cultura unei minorități.  Așa s-a știut, așa am prins, așa ar trebui să rămână – țigan”, spune argintarul, care crede că omenia și credința sunt mai importante decât etnia.

Deși el nu a avut de suferit din cauza discriminării, datorită meseriei, a văzut că asta e o problemă adevărată în comunitățile de romi unde rata de analfabetism este mare. “Dar părerea mea este că nu ei strică. Instituțiile statului strică pentru că nu îi ajută să aibă o pregătire. Dacă înveți să citești și să scrii e altceva. Baza civilizației a plecat de la învățământ și dacă această bază nu există, atunci nimic nu este, nici respect, nici omenie, nici frică. Sunt copii care au 16-17 ani și nu știu că citească, să scrie”, spune Ionel Dumitru.

 

 

Multe dintre măsurile care s-au luat pentru comunitățile de romi au fost de formă, spune el. “Au venit foarte multe fonduri, dar nu au fost bine gospodărite E adevărat că s-au mai făcut școli, spitale, unde sunt mai multe familii de țigani, dar degeaba s-au făcut dacă nu au ajutat practic copiii să meargă la școală. Au făcut doar o clădire”.

Tibi a terminat inelul, în timp de tată lui povestește că în familia sa, tradițiile strămoșești, frica de Dumnezeu și respectful față de meserie sunt la loc de cinste. Obiceiurile nu s-au schimbat. Ca și pe vremuri, în familia sa, bărbații muncesc, femeile se ocupă cu vânzarea. Tibi spune că ar vrea să continue tradiția de argintar și să practice meșteșugul, dar vrea să facă și o facultate, pentru orice eventualitate, că șansele să întrețină o familie din asta sunt cam mici. Ionel Dumitru își amintește cum a întâlnit un Australian la un târg de anticari de pe Kiseleff, unde lucrează mult, care, mirat fiind că nu are un atelier, l-a întrebat dacă instituțiile statului încearcă să-I ascundă. În Australia, există angajați ai ministerelor care caută meșteșugari să-i promoveze pe bani mulți, i-a spus clientul.

 

 

Cooperativele meșteșugărești, o inițiativă pentru salvarea meseriilor romilor

Meșteșugul este în codul cultural al romilor, spune Ciprian Necula, președinte al KCMC, companie din domeniul economiei sociale, care are mai multe inițiative pentru comunitățile de romi. “Eu sunt din neam de fierar, când mă întreabă cineva zic ca sunt rom fierar, deși nu practic meseria. Bunică-miu o chema pe bunica bătând într-un fel din nicovală, astfel că ea știa să aducă paharul de apă. E mai mult decât profesie”, spune acesta.

În prezent, sunt aproximativ 10.000 de meșteșugari romi în țară. Mulți dintre ei practică meserii pe cale de dispariție, pentru că au apărut meserii noi, tinerii nu mai învață meșteșugurile pentru că nu se câștigă destul sau noile noile contexte economice, precum căderea sectorului construcțiilor, duc la dispariția cărămidarilor, în acest caz. KCMC  încearcă să îi reorienteze pe acești meșteșugari în funcție de cerințele pieței. “Sunt căldărari cre fac cazane de țuică. Câte poți să vinzi ca să trăiești decent? Nu mai e cerere. Noi îi reorientăm. Din tablă poți face alte produse, precum scrumiere hand made din cupru, frumoase și ieftine și mai necesare decât cazanele de țuică”, explică acesta.

Într-un sat din Constanța a întâlnit un ceaunar care vindea ceaunele cu sacul în spinare prin localitate. După ce a primit o mulțime de amenzi, și-a făcut PFA și mergea cu sacul într-o mână și casa de marcat în cealaltă, pe care nu o folosea, dar și-a dat seama că altfel nu mai poate să-și facă meserie. În întâmpinarea celor ca el, KCMC își propune să înființeze 30 de cooperative până în 2013. Momentan există cooperative de răchitari la Iași, de fierari la Iași, de argintari tot la Iași, de fierari la Cluj, de lemnari la Constanța și tot acolo de hamurari. KCMC se ocupă cu asigurarea comenzilor, marketing, publicitate, contabilitate, suplinind, astfel, lipsa capacității lor de a se organiza și îmbinând dezvoltarea economică și gândirea socială.

Profitul din aceste cooperative meșteșugărești se întoarce în comunitate, pentru finanțarea unui proiect social din interiorul comunității, la decizia cooperativei.

Proiectele care se fac din bani europeni pentru ajutarea comunităților de romi sunt niște eșecuri, spune Ciprian Necula. “Într-un sat de rudari, au făcut cursuri de brutărie, au făcut și o brutărie, dar care a dat faliment, pentru că nu s-au gândit la ceva foarte simplu – românii nu vor cumpăra pâine făcută de țigani”, spune acesta. În 2012 există același program pentru minoritatea romă din perioada interbelică. Acesta prevede aceleași lucruri – servicii sociale precare, marginalizare, segregare, aceleași lozinci. “M-am săturat de lozinci. Eu am făcut campanii antidiscriminare și mi-am dat seama că trebuie să ajut oamenii să iasă din acest cerc vicios – dacă n-ai job, n-ai bani, nu duci copiii la școală, ei ajung la fel ca părinții, ajung să fure etc. Cercul vicios trebuie rupt prin muncă”.

Proiectele pentru romi sunt încercări, iar strategia guvernamentală este apă de ploaie, făcută ca să fie făcută, spune Ciprian Necula. În orice caz, concluzionează el, schimbările nu se văd ușor, istoria de marginalizare a romilor are 500 de ani, nu poți schimba asta în 20. Iar proiectele prin care se încearcă asta nu au, din păcate, mari rezultate – un sociolog spunea că până în 2006 pe cap de rom s-a cheltuit un euro pe an, iar pe cap de vacă s-au cheltuit lunar 5 euro.


2 comentarii

  1. Pingback: Meșteșugarii romi se asociază în cooperative | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Ionela Moldovan on

    Buna.

    Buna. Ionela Andersson ma numesc (fostul nume de familie: Moldovan) şi sunt fiica lui Medena Moldovan. Ar dori să iau legătura cu Ionel Dumitru pentru a fi spus dacă el recunoaşte numele alu bunicul meu Gheza Moldovan si Bunica mea Medenia, care la momentul 1988 \ 1989 a trăit in Nasaud Romania.

    Puteți reveni cât mai curând posibil . Am explora arbore genealogic mea , și această parte a arborelui eu nu cunosc . Informații aceea cu oamenii care am auzit întâlnit rădăcinile mele sunt inportante.

    \\
    Ionela.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger