Peste 600 de persoane din 50 de țări s-au întâlnit săptămâna trecută la Cluj în cadrul celei mai mari adunări europene pe tema suveranității alimentare. Producători, consumatori, țărani, cercetători și oengiști au dezbătut moduri de revendicare a lanțului alimentar tot mai controlat de mari corporații. Forumul European Nyéléni pentru Suveranitate Alimentară se află la cea de-a doua ediție și își propune îmbunătățirea declarației adoptate la prima ediție, în 2011, cu care să impună pe agenda guvernelor teme precum agroecologie, lanț scurt de distribuție, mâncare locală sau semințe tradiționale. Elizabeth Mpofu este coordonatoarea la nivel global a Via Campesina, cea mai mare organizație a țăranilor din lume, având membri pe toate continentele. Ea are o fermă de 10 hectare acasă în Zimbabwe, dar în aceeași săptămână poate să fie și în Roma și la Cluj și la Oslo cerând drepturi pentru micii fermieri și acces la resurse naturale pentru toată lumea, nu doar pentru o mână de oameni. În deschiderea Forumului, Elizabeth a transmis mesajul țăranilor din toată lumea: “Nimic despre noi, fără noi”.
Țăranii mici vs the big people
Când am început procesul ăsta de consultare eram o mână de oameni, acum a crescut enorm, lumea s-a mobilizat, multe țări europene s-au implicat și au început să spună ce fel de mâncare vor, și-au dat seama că e necesar să ia atitudine. Acum avem o voce europeană puternică ce luptă pentru drepturile țăranilor și fac lobby pentru politici mai bune.
Provocările cu care ne confruntăm sunt tratatele de promovare a corporațiilor, noi luptăm să intervenim și să se ia în considerare ce vor oamenii. Chiar acum se discută un astfel de tratat la Geneva și avem colegi care sunt acolo, dar nu e ușor să-i faci pe “the big people” să te asculte.
Lucrăm la Declarația Drepturilor Țăranilor care se elaborează în cadrul Națiunilor Unite. Nu suntem mulțumiți de forma ei, vrem includerea dreptului la resurse naturale pentru că țăranii sunt discriminați din punctul ăsta de vedere. Nu trebuie să beneficieze doar câteva persoane de resursele naturale, ci toți oamenii.
Migranții sunt o mare provocare în momentul ăsta. Cei mai săraci oameni sunt afectați de războaie și land grabbing, sunt obligați să-și părăsească locuințele, stau înghesuiți, sub cerul liber, sunt expuși bolilor, ba chiar își pierd viețile. Noi scriem petiții, cerem oprirea războaielor, celor care primesc migranții le cerem să îi respecte, să le dea adăpost, mâncare. Există o strânsă legătură între migranți și suveranitatea alimentară, ei sunt cei care se ocupă de pământ, cine produce hrana dacă ei sunt rupți de pământ? În țara mea, în Zimbabwe, guvernul le-a dat migranților pământ, iar ei își produc singuri hrana. Poate că în Europa și alte continente, din cauza acaparării terenurilor agricole, nu mai e pământ de dat, dar în orice caz putem să le oferim adăpost. Nu trebuie să dăm vina pe ei.
Politicienii închid ușile pentru că știu că nu-și tratează corect oamenii
Suveranitatea alimentară înseamnă, în primul rând, proprietate, adică acces la pământ, la apă, control asupra semințelor, acces la piață. Practic țăranul își produce hrana cum vrea, decide pentru el, nimeni nu-i spune ce să facă. La mine în țară, suveranitatea alimentară se exersează. Sistemul agricol este controlat și de fermierii comerciali și de cei mici care folosesc, însă, pesticide, ierbicide etc pentru că așa am fost colonizați. Încercăm să îi învățăm, însă, agroecologia. Guvernul este prietenos cu fermierii mici, ne ascultă, învață de la noi. Eu am o fermă de 10 hectare, nu primesc niciun ajutor financiar, dar pot beneficia de consultanță și de o deschidere din partea guvernului.
În Europa e foarte diferit, guvernul nu ascultă. Corporațiile sunt foarte puternice încât pot schimba și guverne, așa că există o frică. Politicienii știu că nu e corect să-și trateze așa oamenii, de asta și închid ușile. În Africa, există o cultură și un spirit care încurajează dialogul. Și aici sunt țări și țări, în majoritatea într-adevăr nu există cooperare, dar sunt unele țări în care guvernanții sunt prietenoși cu fermierii mici pentru că știu că oamenii le-au dat puterea.
Doar 10 retaileri controlează 40% din lanțul alimentar din Europa (în 2011, 4 retaileri controlau 85% din piața alimentară din Germania, 3 controlau 90% din piața alimentară din Portugalia, iar în 2009 doar trei retaileri controlau 70% din piața alimentară din Spania).
1% din ferme controlează o cincime din terenul agricol din UE, 3% din ferme controlează jumătate din terenul agricol al UE, iar 80% din ferme controlează doar 14,5% din pământ.
2014: 17,2% din populația din UE este în pragul sărăciei și excluderii social. În unele țări, procentele sunt mai mari: în România – 40,2%, în Bulgaria – 40,1%, Grecia – 36%.
3 oameni pe săptămână au murit în 2015 apărându-și pământurile, pădurile și apele împotriva coporațiilor. Adică 185 de decese, cu o creștere de 59% față de 2014.
(sursa: Declarația pentru Suveranitate Alimentară Nyéléni 2011)
Temele noastre, pe agenda lor
De la forumul anterior s-au îmbunătățit unele lucruri. Avem o implicare mai mare la nivelul ONU. Am dezvoltat Civil Society Mechanism fără de care nu se poate lucra în cadrul Comitetului Internațional pentru Siguranța Alimentară. Ce spunem noi se acceptă în sfârșit, revendicările noastre sunt luate în considerare. E un succes că cererile noastre ajung în declarații, în agenda guvernelor. Conceptul de suveranitate alimentară se dezbate acum datorită Via Campesina. De agroecologie, de asemenea, nu se vorbea deloc, acum e în declarațiile lor.
O altă îmbunătățire e relația cu consumatorii care sunt mai conștienți și care caută mâncarea noastră. Mai e încă de lucrat la accesul la piață, e un obiectiv important al nostru să controlăm piețele.
Propriile joburi, propriile șanse
Sunt și aspecte la care stăm încă foarte rău. Importurile de hrană scad foarte mult prețurile noastre. În Africa avem vaci, dar depindem de importurile de carne din Europa. Cum se poate așa ceva? Prețul laptelui, din nou, e foarte foarte mic.
Șansa noastră este să creăm propriile joburi, nu să așteptăm de la altcineva să ne dea un job. În general, oamenii trebuie să-și facă propriile joburi, iar fermierii propriile piețe.
Aici la Nyéléni lucrăm să îmbunătățim declarația noastră din 2011, să acoperim niște goluri. Și sperăm ca ea să ne ajute în relația cu autoritățile. Cel mai important pentru noi e dialogul cu autoritățile, pe asta lucrăm cel mai mult și ne bazăm pe asta să producem o schimbare. Sigur, ieșim în stradă, mărșăluim, facem demonstrații, iar lucrurile astea au un oarecare impact, dar cel mai important e dialogul cu guvernele.
Unul dintre lucrurile cu care ne luptăm acum și care devine o provocare tot mai mare în viitor. E o problemă gravă și în România unde are loc forumul nostru. Țăranii își vând pământurile, banii se termină și cumperi hrană din sistemul alimentar industrial. Pământul nu e un bun, ce lași copiilor tăi?