“Mergem pe contrasens. E minunat să simt vântul pe piele şi prin păr”

Alina Ene, ciclista care a plecat din România în Indonezia într-o expediţie în premieră pentru ciclismul românesc, a ajuns în Malaezia. Drumul ei a cuprins şi o porţiune traversată cu avionul, şi transport cu autobuz, pentru că nu îi permitea, pe unele porţiuni, să călătorească doar prin pedalare. După peripeţii variate, după întâlniri cu oameni interesanţi, după impresiile lăsate de o ţară sau alta, Alina mai are aproximativ 500 de kilometri până în Singapore, destinaţia ei finală, acolo unde trebuie să fie la sfârşitul acestei luni (când îi începe bursa). Cum în Iran accesul la internet a fost mai dificil, Alina s-a rezumat la a-şi nota impresiile în scurte postări pe Facebook, însoţite de câte o fotografie, ca să ne ţină la curent cu aventurile sale.

Însă, chiar ieri, din Malaezia, a reuşit să posteze un articol pe blog, cu o serie de fotografii, despre Armenia. Mai jos, vă invităm să citiţi postările Alinei, care îi urmează paşii de unde am lăsat-o la ultima întâlnire – la intrarea în Iran – până când a ajuns în Malaezia.

 

Însemnări de Aline Ene

 

19 iulie

Ieri am intrat în Iran şi m-am oprit în Marand. Va trebui să mă credeţi pe cuvânt fiindcă netul merge foarte greu şi nu pot urca foto. Din cei cca. 130 de km din Meghri până aici am pedalat doar vreo 68. Şi o să trişez şi mâine până în Tabriz. Mi-am ales luna perfectă să văd Iran: cea mai călduroasă şi e Ramadhan.

20 iulie

V-am zis că am intrat în Iran? De mâine schimb ruta. Şi am partener de drum. Voi pedala de-a lungul Mării Caspice. Altfel ar fi fost nişte zile de drum arid şi cel mai probabil aş fi luat iar maşina. În spatele meu e reclamă la materiale de construcţii.

 

 

23 iulie

Cine mă aşteaptă în vârf de deal! Trebuie să recunosc că e plăcut sentimentul. Îl cheamă Daan şi dacă intraţi pe site-ul lui, expeditionwhynot.com, puteţi vedea şi pe unde mă aşteaptă. Până în Teheran sunt măritată!

 

 

27 iulie

Azi aproape că am fost călcată de o maşină. Nu ştiu la ce stereotip să fac trimitere însă, la cel al şoferului iranian sau la cel al femeii şofer (Khomam, Iran).

30 iulie

E bine-n doi. Azi părăsim Rasht după două zile de leneveală, două zile în care am mâncat cea mai bună mâncare şi în care am râs de ne-am prăpădit. Ne îndreptăm înspre Chalus. Azi cel mai probabil vom campa pe malul mării. Iran nu e despre peisaje, deşi pot fi spectaculoase. Iran e despre oameni şi cred că sunt dintre cei mai primitori şi faini de pe pământul ăsta. Sunt întrebată dacă românii sunt oameni buni. Răspund că suntem de toate soiurile, dar că sper că ăia buni câştigăm la numărătoare. Sunt curioasă, însă, cum e Iran văzut de una singură. Aşa că mâine voi face un test run. Mă pornesc mai devreme solo şi mă voi reîntâlni cu Daan seara, în Chalus.

 

 

1 august

Ieri am pedalat solo. Traficul între Rasht şi Chalus e ceva… Am nimerit în cele 3 zile de vacanţă de după Ramadhan. Slalom printre maşini, ce mai. Însă şoferii iranieni sunt mai simpatici decât cei armeni. La fel ca turcii, dacă te văd hotărât, îţi dau prioritate. Eu am primit o îngheţată, un strugure şi o felie de pepene. Daan a primit 3 îngheţate şi vodka! de la un grup de tinere iranience, încă. Am încheiat ziua pe plajă, aşteptându-mi “soţul”. Şi am făcut baie în Marea Caspică complet îmbrăcată, cu tot cu eşarfa pe cap. Aici o femeie nu face nimic neînsoţită. Eu eram ciudăţenia singuratică ce încerca să-şi salveze eşarfa dintre valurile supărate.

2 august

În stânga mea este Sepideh, care mi-a rămas ffff dragă. Într-o zi mă voi întoarce în Iran şi voi învăţa farsi de la ea. Sepideh e căsătorită cu Mina, în stânga ei, de 7 ani, însă au făcut marele pas după alţi 7 ani în care au comunicat fără să se vadă măcar o data şi locuiau la doar câţiva km unul de celălalt. Atât de dragă mi-a rămas familia asta, încât mă gândesc să iau soţ iranian doar pentru a avea parte de asemenea legături familiale. Azi ne pornim înspre Teheran. În 3 zile eu şi Daan “divorţăm”.

 

 

3 august

Atâât!  — în Tehran, Iran.

 

4 august

Welcome to Iran! Enjoy, ladies! Blondinul cu ochii albaştri, de se uita pierdut în zare, e fratele gazdei din Chalus. Mi-ar fi plăcut să mă zgâiesc şi la focosul în maieu negru, dar l-am ratat cu o zi. În dimineaţa plecării vine blondinul la mine şi-mi zice: “Kiss!”. Eu mi-am zis că vrea să-mi pupe obrajii şi am zis “ok” şi a fost ok, dar nu pe obraji… Foto le-am furat de pe profilul lui personal.

 

 

 

5 august

Vă  mai aduceţi aminte de Bart, olandezul frumuşel după care am suspinat în Trabzon (Turcia)? Eh, atunci el lua calea Iranulu, eu calea Georgiei. În prima noapte în Armenia, când intru pe sfântul Facebook, primul lucru pe wall foto cu Bart, care tocmai intrase în Iran, postată în grupul de Warmshowers. Mi-am zis: stai să vezi că-l prind! În Marand, gazda îmi arăta foto cu ce alţi cicloturişti a cazat şi hopa şi olandezul meu. El ajunsese de două zile în Teheran şi urma să stea ceva vreme pentru vize. În Tabriz, când am ales să iau calea Mării Caspice, am zis că rămâne să ne întâlnim în altă viaţă. Dar e bun la ceva că durează până iei vizele, aşa că l-am prins din urmă fix pe picior de plecare. Destinaţia lui e Australia, unde va munci pentru un an. Deci, poate va fi şi partea a treia. Inshallah!

 

 

În 11 august – Kuala Lumpur! Cu avionul, bineînţeles, cu sprijinul Traveo, care s-au descurcat de minune pe ultima sută de metri. Ce să-i faci, când călătoreşti pe bicicletă nu ştii când ajungi. Mâine îl împachetez pe Nelu pentru zbor.

 

7 august

See you soon, Nelu! Zi de groază azi la aeroport. A trebuit să-l îmbarc pe Nelu mai devreme la cargo. Cred că am stat vreo 6-7 ore. Şi noroc de Mahdi, gazda, şi amicul lui, care întâmplător avea un prieten stabilit în Malaezia şi astfel am putut furniza număr de telefon, căci altfel aş fi făcut drum întors. Mâine, Kashan şi poimâine, Isfahan! Circulăm cu autobuzul, însă.

 

 

La noapte dorm în caravanserai! — în Kashan, Iran.

 

 

8 august

Mi-am propus să fac faimoasă această rochie şi să o vând la licitaţie când ajung în Indonezia. Mai am şi alte haine, să ştiţi! (Maranjab Desert).

 

 

10 august

Mie ar trebui să mi se ureze “Ai grijă de lucrurile tale!” în loc de “Ai grijă de tine!”… Sunt la al patrulea telefon, care e pe ducă (făcătură de Iran). Când am plecat înspre Isfahan am uitat MP3 şi încărcător telefon la gazda din Teheran. Nimic grav, că oricum urma să ne reîntâlnim. Însă în Isfahan am uitat încărcătorul aparatului foto cu tot cu o baterie în el. Sper să îl recuperez până la noapte când am avion. Altfel, va trebui să-i prelungesc pe cât posibil viaţa lui Nicuşor.

12 august

Zi ciudată azi… După ce aterizez cu bine pe aeroport, iau taxi pentru Cargo Village ca să mă reîntâlnesc cu Nelu. În Iran am plătit deja 220 Euro ca să-l trimit în Kuala Lumpur. Aici a mai trebuit să plătesc alţi RM 190 pentru o zi de găzduire în depozit. Problema e că bancomatul nu avea bani. Nu eram singura în aceeaşi situaţie. Mai erau doi nigerieni. Deci zona de cargo efectiv e ca un sat, e cu zeci de curieri, iar la intrare îţi laşi paşaportul şi primeşti brăţara de vizitator. Nu prea merge să-l baţi la pas însă. Aşa că un angajat ne ia cu maşina şi ne duce până la cel mai apropiat bancomat (la intrare), numai că ăsta nu îmi accepta cardul… Noroc de cei doi nigerieni care m-au împrumutat (înca nu şi-au recuperat banii). Şi mai ales noroc de Traveo care s-au asigurat că ajungem amândoi cu bine în KL.

Buuun! Acum se punea problema cum îl transport pe Nelu la gazdă. Numai până în oraş erau 60 de km din zona respectivă şi oricum nu ştiu cum m-aş fi descurcat să găsesc adresa. Aşa că iau un taxi împreună cu noii prieteni. Prima oară oprim să coboare ei. Numai că atunci realizez că, în graba cu care am descărcat bagajele din furgonetă în taxi, n-am verificat dacă le-am descărcat pe toate… Aşa că dă-i bice înapoi la Cargo Village. Recuperat pachet. În sfârşit, în drum spre gazdă. În tot acest timp eu n-aveam un RM cash. Aşa că a trebuit să vânez o bancă să-mi accepte cardul. Am aterizat în jur de 11.00. Am ajuns la gazdă în jur de 21.00. Cheltuit azi 70 Euro doar pe taxi pentru că… aiurită! 4 ore cred că am petrecut cu taximetristul care mi-a dat să sun de pe telefonul lui, m-a ajutat să recuperez bagajul şi mi-a şi cărat bagajele până la uşă. Însă cred că am gustat cel puţin 5 fructe noi  Aici poti cumpăra mix de fructe proaspete cu doar juma’ de Euro (Kuala Lumpur, Malaysia).

13 august

Toate-s noi zilele astea. Eu şi cu Nelu mergem pe contrasens. E minunat să simt vântul pe piele şi prin păr. De fiecare dată când mănânc e prilej de încântare şi mie îmi place să mănânc, v-aţi prins. Sunt ca un copil într-un magazin de jucării! Waaa, Malaysia! Când am ajuns ieri, gazda era încă la job şi-mi dă cheile la apartament. No internet! pfff! Amuzant a fost cu duşul însă. Intru în baie şi era doar un cap de duş. Învârt de tot ce găsesc robinet. Nimic! Mi-am zis că o fi ceva high tech, deşi baia nu-mi sugera că s-ar pricepe la aşa ceva. Când ajunge gazda îmi dau seama că era low tech, adica spălat la lighean. Îi povestesc de păţania mea şi de nigerieni. Începe să înşire tot felul de scenarii de la: rape la ebola :))) Femeia îmi înmânase cu două ore în urmă cheile de la apartament. Am discutat de două ori cu ea pe net. Şi cum gazda mea nu are internet decât pe telefon, acum scriu dintr-un internet caffe. La magazinul de la colţ, când am întrebat, însă, de acest loc magic, doamna se uita printre pungile de cereale şi zice: “Noo, no internet caffe!”.

 

 

13 august

Eu şi cu Nelu am Traveo cu bine şi e musai să mulţumesc, căci altfel n-aş fi putut pedala şi fi şi la timp în Indonezia pentru a începe bursa. Mai e puţin. În aproximativ 500 de km cât mai am până în Singapore se pot întâmpla multe, dar doar de bine, sunt convinsă.

 

 

Puteţi citi aventurile de călătorie ale Alinei Ene şi pe blogul său sau pe pagina ei de Facebook.

 

Foto: Alina Ene

 

Din aceeaşi serie:

“Sper ca drumul să aibă în continuare grijă de mine – am ajuns în Iran” (II)

“Sper ca drumul să aibă în continuare grijă de mine” (I)

“Îmi aşteptam curcubeul, dar nici urmă de el” – Cu bicicleta din România în Indonezia

1, 2, 3, 4, 5… Gânduri de pe drum – jurnal al cicloexpediţiei din România în Indonezia

Cu bicicleta, din România în Indonezia. Călătoria artistică a Alinei

Start al expediţiei din România în Indonezia pe bicicletă