Meditaţiile: cauze şi efecte pe”piaţa neagră”a educaţiei la domiciliu

Discuţiile din media româneşti purtate în jurul meditaţiilor s-au limitat la acuze legate de dezvoltarea de afaceri, de creşterea în amploare a unei “pieţe negre “, la tarifele şi numărul de copii, identificând drept cauze lipsa de etică a profesorilor, salariul mic pe care îl primesc aceştia, programa încărcată şi slaba performanţă a sistemului în general. Care sunt însă cauzele reale, dincolo de polemici? Care sunt efectele? Sunt meditaţiile un fenomen malign ce trebuie extirpat cu orice cost?

de Mădălina Muscă

Înainte de a discuta despre cauze, cred că ar fi important să determinăm momentul în care meditaţiile au început să capete amploare. Cu siguranţă istoria lecţiilor private se întinde pe câteva decenii, însă fenomenul s-a manifestat la scară mult mai mică decât se întâmplă acum. Care a fost scânteia care a determinat izbucnirea fenomenului?

Pentru asta, ar trebui să ne întoarcem în anul 1966, la decretul 770, prin care Ceauşescu interzicea tuturor femeilor întreruperea sarcinii. Astfel, în anii următori a avut loc o creştere mai mult decât notabilă a numărului de copii ce intrau în sistemul educaţional. Pe fondul numărului limitat de locuri din licee şi din universităţi, subiectele de admitere au devenit din ce în ce mai dificile, iar competiţia între aceşti copii mai acerbă. Ca urmare, cei ce îşi doreau să fie admişi au trebuit să facă faţă unor cerinţe din ce în ce mai stricte. Sistemul nu îi pregătea însă pentru competiţia căreia trebuiau să-i facă faţă şi nu se schimbase în acest sens.

Soluţia pentru a reuşi în acest caz au fost meditaţiile. Astfel, în acei ani a intrat în cutumă faptul că pentru a ajunge la un liceu bun, dar mai ales la universitate trebuia să iei lecţii private.

Treptat, meditaţiile au devenit o instituţie cu propriile uzanţe, ce s-au păstrat chiar şi după 1989. Ba mai mult, au capătat o altă anvergură. În primăvara anului 2010, o cercetare realizată de Daedalus Millward Brown şi comandată de Fundaţia Dinu Patriciu, arăta că lunar în România părinţii investesc 26 de milioane de euro în acest învăţământ alternativ, sau “sistem din umbră”, cum îl numesc unii specialişti.

Prima cauză şi cea care stă la baza tuturor celorlalte este numărul mare de reforme din ultimii 20 de ani, reforme care încă apar şi dispar odată cu succedarea la putere a diferitelor partide. Acestea au dus nu numai la o confuzie totală în rândul profesorilor şi al elevilor, care află de la un an la altul care sunt noile reguli ale jocului, cât şi la o neîncredere foarte mare din partea părinţilor în sistemul educaţional şi în instituţia şcolii. Ca urmare, părinţii, care întotdeauna vor să facă tot ce a posibil pentru copilul lor, apeleză la o sursă sigură de pregătire pentru examene, indiferent de ceea ce se întâmplă în sistem. Majoritatea celor care apelează la meditaţii sunt în clase terminale, se pregătesc fie pentru teste naţionale, bacalaureat sau admitere la facultate.

Legate de reforme de învăţământ sunt şi alte probleme ce determină în primul rând părinţii, dar şi profesorii să apeleze la acest învăţământ alternativ ca “strategie de supravieţuire”. Şi am putea enumera în acest sens: programa încărcată, corelată în mod direct cu numărul mare de elevi în clase (supradimensionarea claselor). Acestea două au făcut acută nevoia acoperirii materiei dincolo de clasă, unde nu numai că nu se predă tot ce se cere la examen, ci mai ales nu este timp pentru a lămuri ceea ce nu a înţeles fiecare elev.

Apoi, salariile mici ale profesorilor i-au făcut pe aceştia ori să renunţe la predat (mai ales dintre cei care nu aveau materii “meditabile”) ori să găsească modalităţi de suplinire a veniturilor (mai mult sau mai puţin legal, mai mult sau mai puţin moral). Conform unui comunicat recent al Federaţiei Sindicatelelor Libere din Învăţământ, profesorii sunt cei mai săraci angajaţi din România, salariul acestora scăzând în luna martie 2011 cu 28, 49%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.

Meditaţiile scot însă la iveală nu numai probleme ale sistemului, cât şi alte fenomene sociale. Astfel, de multe ori acestea sunt o formă de manifestare sau de păstrare a prestigiului părinţilor(copilul lor merge la cel mai bun profesor care cere şi cei mai mulţi bani pe şedinţă).

De asemenea, ele pot fi o formă de compensare/de substituire a faptului că părinţii nu mai au timp pentru a face lecţii cu copiii lor (asta mai ales în cazul copiilor de vârste mai mici, clasele I-IV). Meditaţiile sunt de multe ori şi o manifestare a presiunii celorlalţi, a conformării la un model perpetuat de cei din jur (dacă toţi copiii din clasa fac meditate ar fi ceva dubios dacă al meu nu ar face la fel).

Efectele se pot vedea atât în percepţia pe care o au părinţii asupra şcolii, în modul în care se raportează profesorii la materia de predat, cât mai ales în rândul copiilor.

Cei mai dezavantajaţi în tot acest sistem sunt elevii, care pe lângă faptul că au multe ore la şcoală, multe teme pentru acasă, trebuie să meargă şi la meditaţii după terminarea cursurilor. Din păcate, oboseala şi supralicitarea, dar, mai grav, dezinteresul determinat de supraaglomerare sunt fenomene întâlnite din ce în ce mai des la copiii zilelor noastre.

Trebuie să înţelegem însă că meditaţiile nu sunt o problemă în sine. Nu sunt un fenomen care trebuie eradicat. Acestea au şi efecte pozitive, reprezentând o alternativă de învăţare benefică pentru mulţi elevi care au deficienţe de învăţare sau pentru cei care doresc să facă performanţă la anumite materii.

Însă pentru a fi un fenomen ce sporeşte calitatea învăţământului şi nu în principal unul care se reproduce pentru a înlocui anumite goluri ale sistemului, este necesară existenţa unor reglementări adecvate. Dar a reglementa meditaţiile fără a face şi schimbări fundamentale în sistemul educaţional şi în modul în care sunt remuneraţi profesorii nu ar fi decât la o soluţie temporară ce nu ar rezolva problema ba chiar ar putea-o andânci (vezi problema impozitării meditaţiilor de acum câţiva ani).

Articolul face parte dintr-un proiect de implicare în spațiul public organizat de studenții la sociologie din cadrul SNSPA, care pregătesc și un blog în acest sens.

Foto: Fancy/Veer/Corbis