"Maturizarea încătuşează, deşi promite că eliberează". Ba nu, îți dă o direcție

3

Maturizarea e când începi să simţi că universul nu mai e prietenul tău special, că nu te mai scuteşte, cum sperai, ba chiar erai convins de legile lui. E înţelegerea necesităţii şi nu e deloc ceva aşa filozofic cum sună, dimpotrivă, e sfârşitul filozofiei, a unui tip de filozofie, să-i zicem idealistă. Înaintea eşecurilor maturizatoare, a primelor castrări serioase, nu e decât multă virtualitate.

de Andra Matzal și Dan Sociu

 

Totul e posibil pentru imatur deşi el poate să vorbească şi să se comporte ca unul care a înţeles că nu e aşa. Sunt oameni care se dau maturi de la 20 de ani şi fac toate gesturile maturităţii dar e evident că nu sunt şi e evident din pofta şi bucuria cu care se joacă de-a oamenii adulţi. Obsesia maturităţii e de altfel un semn de adolescenţă. O vezi în filmele lor, în statusurile de pe Facebook, e replica aia, grow up!, care îl trădează pe adolescent.

Maturul matur e deprimat de atâta maturitate şi dacă te şantajează vreodată cu grow up o face să te manipuleze, să obţină ceva de la tine, şeful mai multă productivitate sau supuşenie de la subordonat, femeia un copil de la bărbat, bărbatul un blow job de la femeie. Maturizarea nu e o plăcere, deşi te poate duce spre o mai mare apreciere a plăcerii (hedonismul compensatoriu al depresivului), nu e bucurie, nu e ceva de dorit, deşi în adolescenţă ţi-o doreşti. Maturizarea nu e nici marcarea unor etape sociale, familie, copii, job, casă, poţi să le ai şi să le faci pe toate astea şi să nu fii decât un adolescent.

Limitele corpului înţelese deodată sau treptat, asta e maturizarea. Îmbătrâneşti şi nu mai eşti aşa frumos şi ochii celorlalţi nu mai strălucesc de atâta plăcere cînd te văd. Îmbătrîneşti şi nu mai eşti aşa de sănătos, de unde până mai ieri corpul îţi era un partener pe care îl puteai uita, azi e o ameninţare, un teren minat, o sursă de umilinţe. Am suspectat de multe ori amabilitatea, blândeţea bătrânilor, bănuiam că nu e numai socializare rafinată, că e frică. Eşti mai slab, fizic, şi ţi-e frică. Te îmblânzeşti de frică. La fel, dragostea adulţilor, atât de grijulie, atât de matură, nu e decât frica de a fi părăsiţi, frica de un univers de posibilităţi din ce în ce mai limitate. La suprafaţă, bărbatul sau femeia adultă sunt mai puternici, le impun celor mai tineri, îi au la mână, ştiu să-i facă mai uşor din vorbe şi farmece mature, dar în realitatea crudă, a necesităţii, a corpului, sunt slabi, sunt degradaţi, ei ştiu asta, o simt.

Adultul, cum spuneam, învaţă să se bucure mai mult de plăcere, să o chibzuiască, să o stoarcă, dar asta doar pentru că nu-şi mai permite să o risipească, să o ignore. Adultul e un amant mai bun, un conviv mai bun, un cunoscător mai bun al plăcerii – dar nu mai e tânăr. Tânărului pot să-i lipsească toate astea pentru că are de unde să-i lipsească. Tânărului nu-i trebuie plăcere, el are bucurie, entuziasm, adultul mai puţin (bătrânul pare să le reînveţe, poate pentru că i se închid plăcerile). Maturizarea nu e deci ceva cu care să ne batem capul, să o aşteptăm cu nerăbdare sau să o respingem, ca Holden Caulfield.

Vine oricum, e în celule.

Aceasta e definiția pe care colegul nostru scriitor Dan Sociu o atribuie maturității, însă când am discutat despre ce presupune procesul ăsta, n-am ajuns la un consens decât pe alocuri. Până la urmă, ce înțelegem prin maturizare, pe care o așteptăm sau pe care n-am vrea s-o experimentăm niciodată, cu care ne șantajează părinții sau la care aspirăm? Nu încape nicio îndoială: fiecare își trăiește maturizarea și o înțelege în mod subiectiv. Prin urmare, am făcut un chestionar despre ce înseamnă maturizarea, la care am primit într-o singură zi 91 de răspunsuri, pe care le-am sintetizat în cele ce urmează. Cum, de cele mai multe ori, maturizarea este înțeleasă ca o ecuație din care fac parte semnalmentele omului pe picioarele lui, care și-a întemeiat o familie sau se pregătește s-o facă, are un serviciu care-i permite să se autosusțină, are o casă ori măcar un credit, am pornit de la întrebări factuale, pentru a vedea dacă și care din aceste condiții mai trebuie neapărat bifate pentru ca cineva să se considere matur. Media de vârstă a celor care au completat chestionarul este de circa 30 de ani, aceștia având între 21 și 57 de ani.

casatorie

copii

job stabil

venituri

locuinta

credit

Începe afirmarea sau ”viața de căcat”

Dincolo de statistici, care arată că, deși mulți dintre respondenți se consideră maturi fără să aibă în vizor căsătoria, fără să aibă proprietăți sau credite, definițiile maturizării variază considerabil în funcțiile de valorile și experiențele individuale. Pentru mulți, maturizarea e asociată cu responsabilitatea, în formele ei variate. 31% dintre respondenți cred că maturizarea începe atunci când depășim statutul de “asistați” și începem să ne asumăm responsabilitatea la nivel social, financiar, emoțional, decizional, nu doar în raport cu sinele, ci și în raport cu ceilalți. Cercul responsabilizării se conturează odată cu desprinderea de părinți și se poate extinde pornind de la propria familie – căsătoria și nașterea unui copil sunt adesea invocate ca declanșatoare ale maturizării, fie ca evenimente propice, fie ca “fundături” impuse social. Totodată, disponibilitatea propusă de maturizare ajunge să se reflecte asupra cercului lărgit al grupului de prieteni, al relațiilor de muncă, al comunității și al societății în ansamblul ei abstract.

Deloc întâmplător, mulți dintre cei care au răspuns întrebărilor noastre privesc maturitatea în raport cu empatia, cu înțelegerea toleranței și relativizarea propriului punct de vedere. Maturizarea e atunci “când reușești să fii bun, deși poate nu-ți vine mereu”, când “înțelegi faptul că nimeni nu e special în marea schemă a lucrurilor”, e “începutul punerii în practică a toleranței, a iertării și a autocontrolului”. “Maturitatea înseamnă o gândire liberă și flexibilă, capabilă să își controleze propriile prejudecăți, înseamnă empatie și lucru constant la creșterea sinelui. Cred că ține foarte mult de modul în care îi percepem pe cei din jur și cum relaționăm cu ei”, e de părere un alt participant la chestionar sau, cum formulează altcineva, înseamnă “subordonare voluntară și conștientă la ceva mai mare“.

În ceea ce privește responsabilitatea, un termen-cheie care apare în multe dintre răspunsuri este “facturi”: maturizarea “este atunci când nu mai uiți să plătești facturile”, fiind astfel înțeleasă și ca depășire a etapei când ne putem baza pe altcineva, ca agent al deciziilor, acțiunilor și îndatoririlor noastre. Pentru unul dintre respondenți, nebulosul proces al maturizării presupune “asumarea responsabilității financiare pentru viața personală, asumarea faptului că responsabilitatea pentru deciziile pe care le luăm este în primul rând individuală, capacitatea de a nu mai da vina pe părinți, țară, stat etc., pentru situația în care te afli, dorința de a oferi sprijin celorlalți apropiați și eforturile concrete în acest sens. Pe scurt, aș spune că maturitatea este momentul în care între vorbă și faptă nu mai este o prăpastie abisală acoperită de un viitor incert”.

main-qimg-8772f0c759581bcbb4dadee232c86469Dincolo de componenta înrădăcinată în social, maturizarea este, pentru mulți dintre cei care au răspuns, un prag, un proces ce presupune încheierea conturilor cu etapa copilăriei sau a adolescenței, a aspirațiilor naive și a “tiraniei egoului”, specifice unor vârste la care majoritatea oamenilor se simt unici și neînțeleși. “Pentru mine, [maturizarea]înseamnă momentul în care realizezi cine ești cu adevărat și încotro vrei s-o iei, dar și cum vrei să ajungi la destinație. Și după momentul acesta rămâne copilul din tine, dar e oficial în background, e de părere un respondent. Tot în acest sens, poate însemna “să te accepți asa cum ești și să renunți la visele de mărire din copilărie, adică să înțelegi că nu poți fi cosmonaut sau agent MI5, fără să renunți însă la visele mai puțin concrete, cum ar fi pacea în lume sau găsirea iubirii. Să înțelegi că ești pe cont propriu și că asta nu e nicidecum un handicap, să te arăți celorlalți exact așa cum ești și asta să te facă să te simți bine”. Pentru o parte dintre cei care au răspuns întrebărilor, maturizarea începe să se instaleze odată cu terminarea școlii, fie că e vorba de liceu sau de doctorat, când, după cum spune unul dintre participanți, începe “procesul prin care reușești să aplici în practică, întru fericire, teoriile pe care le-ai învățat de mic la școală. Și procesul e cam Neverending Story”.

În același timp, destul de mulți respondenți cred că maturizarea nu implică automat dărâmarea podurilor către copilărie, cel puțin în sensul unei stări de spirit, a unei atitudini care conservă curiozitatea și declară război blazării. “Pentru mine, maturitatea autentică, nu șabloanele obositoare pe care le auzim peste tot în jur, definește omul veșnic îndrăgostit de copilăreală, care ia viața în piept cu entuziasmul și bucuria unui copil, dar care poartă cu sine acea doză sănătoasă de bun simț și respect pentru sine, viață și cei din jurul său”. Pentru altcineva, maturizarea vizează “ceea ce lumea numește în general să fii un copil etern, adică să fii aventuros, curios, sociabil, să nu iei lucrurile prea în serios, să întrebi mereu de ce, să trăiești clipa, să încerci în fiecare zi ceva nou”.

Nu lipsesc însă definițiile orientate spre celălalt pol, al îmbătrânirii și, mai ales, al conștientizării acestui proces ireversibil. Maturizarea poate fi, astfel, “momentul în care te împaci cu ideea că vei îmbătrâni”, că deja îmbătrânești și, prin prisma experienței morții la care asiști, trebuie să accepți senin că la rândul tău vei ajunge într-o bună zi la finish.

maturizare

Dacă până acum au dominat răspunsurile optimiste, care îmbrățișează maturizarea ca pe un proces constructiv, nu puține sunt definițiile care o asociază cu izgonirea dintr-un paradis și instalarea într-un “purgatoriu” construit social. “Maturitatea e o pierdere totală a bucuriei de a trăi și un trai continuu by the rules” sau “vârsta la care realizezi că viaţa e de căcat”. Pentru altcineva, “maturitate înseamnă să pici în plasa unei, din păcate, singure posibile traiectorii de viață, traiectorie destul de banală, și să ai impresia, încurajat(ă) de cei din jur, că this is it! E păcat că, de cele mai multe ori, maturizarea e supra-psihologizată, lucru care-i face pe oameni să aibă impresia că a fi matur(ă) înseamnă a deține control asupra emoțiilor, sentimentelor, gândirii magice și/sau utopice proprii”. În același sens, poate însemna “pierderea purității minții, adoptarea termenului cu mândrie, ca o justificare de a dănțui în hora convențiilor sociale” sau, pur și simplu, “oboseală”. Un alt răspuns definește maturitatea ca “termen impus social: eşti matur dacă te adaptezi la norme sociale care dictează cum arată un adult; eşti adult dacă respecţi moravurile societăţii: dacă ai ‘întemeiat’ o familie, dacă ai copii, dacă te poţi întreţine singur sau, şi mai bine, dacă faci mulţi bani, dacă ai un statut social însemnat. Maturizarea încătuşează, deşi promite că eliberează”.

imaturi

Întrebați la vârstă cred că se maturizează oamenii, mulți au răspuns că nu știu, iar vârstele indicate de restul variază la rândul lor în funcție de propriile definiții. Cei mai mulți consideră că, în medie, oamenii încep să se maturizeze după 25 de ani (11 răspunsuri), respectiv după 30-35 de ani (12 răspunsuri). Au fost, de asemenea, numeroase răspunsurile potrivit cărora maturizarea nu ține de o anumită vârstă, ci de experiențele fiecăruia, existând cazuri de adolescenți care se maturizează precoce, dar și cazuri de adulți suspendați într-o eternă stare de Peter Pan. În ceea ce privește propria maturizare, întrebați dacă și în ce circumstanțe au conștientizat că încep să se maturizeze, participanții la chestionar au indicat praguri comune: moartea unor persoane apropiate sau, dimpotrivă, momentul în care au avut la rândul lor copii, momentul în care au plecat de la părinți, când au luat decizii importante pe cont propriu sau au terminat școala, traversarea unor perioade de criză, fie ele familiale sau personale, cum ar fi perioadele de depresie sau o întrerupere de sarcină. De asemenea, mulți susțin că, în cazul lor, maturizarea s-a declanșat în urma unor procese psihologice, când au ajuns să conștientizeze anumite lucruri ori când ”s-au împăcat cu sine”. Câțiva dintre cei care au răspuns spun fie că nu s-au maturizat deocamdată, fie că nu-și doresc să se maturizeze niciodată.  ”Am început să mă maturizez când am început să nu-i mai înțeleg pe adolescenți,” a fost de părere cineva, invocând momentul în care, pe nesimțite, se produce o detașare față de cei foarte tineri, experimentată și de alți respondenți: ”Maturizarea este atunci când mergi pe stradă și te miri cum se îmbracă lumea.”

Suspendați în adolescența târzie

În accepțiunea generală dată de știință, maturitatea (psihologică și socială) reprezintă capacitatea individului de a răspunde în mod adecvat la mediul înconjurător, un răspuns care e mai degrabă învățat decât instinctiv. Teoriile privind maturitatea vorbesc despre scopul în viață, mai exact despre faptul că maturitatea presupune o înțelegere clară a scopului pe care individul îl are în viață, directitate și intenționalitate, trăsături care contribuie la sentimentul că viața are sens. Totodată, a fi matur înseamnă să fii conștient de timpul și locul în care trăiești și să acționezi în concordanță cu circumstanțele și cultura societății din care faci parte. În sens general, maturitatea înseamnă renunțarea la ghidajul adulților și la supravegherea acestora în luarea deciziilor, iar acest proces de autonomizare a deciziilor nu se bazează doar pe cunoaștere, ci și pe un proces lung de dezvoltare emoțională, socială și morală.

La mijlocul anilor ’90, Jeffrey Arnett arăta într-un studiu, la fel ca mulți alți cercetători, că foarte puțini oameni tineri și în vârstă deopotrivă consideră că ceea ce fac adulții – își găsesc o slujbă, își cumpără o casă, se căsătoresc sau au un copil – ar fi indicatori ai maturității. Potrivit rezultatelor sale, care au fost reproduse în mai multe culturi, un adult este o persoană care acceptă responsabilitatea, ia decizii în mod independent și devine independent financiar. Arnett este și cel care a introdus termenul de maturitate emergentă. În interviurile sale cu 300 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, majoritatea i-au spus că nu se simt nici adolescenți, nici adulți, ci undeva între. Așa că psihologul american a concluzionat că există o nouă etapă în tranziția de la adolescență la viața adultă, maturitatea emergentă mai sus amintită, în care se negociază noile roluri.

La polul opus, alți specialiști spun că nu există așa ceva, ci mai degrabă o adolescență extinsă sau târzie ce ține la distanță maturizarea asociată etapei adulte a vieții. Acestă tabără spune că rolurile pe care o persoană și le asumă în trasarea liniei dintre adolescență și maturitate și pregătirea pentru aceste roluri țin de domeniul adolescenței și pune accentul pe indicatori ai maturității precum cariera, căsătoria și capacitatea oamenilor de a fi părinți. Un aspect asupra căruia cad de acord ambele părți e faptul că nu există o hartă care să-i ghideze pe tineri în tranziția spre maturizare. Dar așa cum nu există acest ghid, nu există nici o definiție satisfăcătoare pentru toți indivizii, mai ales că maturizarea diferă în sens de la o cultură la alta, așa că mai importante sunt sensul și importanța pe care fiecare persoană le atribuie acestui proces (ca în cazul lui Dan Sociu).


3 comentarii

  1. Sorry ca zic asta, dar e foarte boring ce spuneti voi aici. Din start, titlul e absurd, cine a zis ca maturizarea elibereaza?!? Daca cineva a incercat o filozofie ieftina si fara fundament, nu inteleg de ce ati luat-o voi de buna.

    M-am chinuit sa citesc tot articolul pentru ca am raspuns si eu la chestionar, dar la un moment dat chiar nu am mai rezistat. Sunt sigura ca ati primit si raspunsuri interesante, nu inteleg de ce le-ati folosit pe cele mai plictisitoare/pseudo-intelectuale. Si incercarea de interpretare stiintifica este slabuta, in final a iesit ceva asa.. nici pe jos, nici in caruta.

    Anyway, imi dau seama ca v-am suparat si imi pare rau, dar va citesc des si chiar am vazut un potential in subiect, iar in final m-a dezamagit.

    De Dan Sociu, sincer, nu stiu ce am citit. Dar de Ionut Dulamita si Andra Matzal am citit articole care erau si cu simtul umorului si profunde si pertinente.

  2. Sunt perfect de acord cu Runbaby, am facut eforturi mari ca sa pot citi integral articolul. De fapt, de la jumatate incolo am spicuit parti din el. In final cu ce am ramas? Cu nimic anume. Cu 10 minute pierdute..

  3. Bun articolul, pe unii ii plictiseste, pe altii ii face sa gandeasca la ce inseamna pentru ei maturitatea, ii ajuta sa inteleaga ca asumarea maturitatii e subiectiva si ca a fi matur inseamna a te incadra in propria definitie a conceptului iar daca unii ma considera imatur e pentru ca definitia lor nu coincide cu definita mea. Nu stiu ce face maturitatea dar articoul acesta intr-adevar elibereaza. Un gand bun!

Reply To SD Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger