Măsură pro natalitate: Trenul iubirii din Praga

3

O companie de transport din Praga va lansa anul acesta un așa-numit “tren al iubirii”, în care navetiștii fără pereche pot avea conversații dincolo de ochii și urechile stânjenitoare ale călătorilor obișnuiți, scrie Fastcoexist.com. Praga are unul dintre cele mai intens folosite sisteme de transport public din lume, pe care majoritatea navetiștilor îl folosesc de patru ori pe zi. În același timp, tot mai puține femei din Cehia nasc, iar numărul căsătoriilor a scăzut dramatic din 1970 încoace.

 

Flickr/JohnathanLobel

 

Ropid, autoritatea publică de transport din Praga, vrea să facă asta până la sfârșitul anului, plecând de la ideea că oamenii nu prea au locuri și timp în care să se cunoască unii pe alții. Momentan, reprezentanții ei se gândesc câte trenuri să includă în proiect, ce modele și ce afișaje să folosească. Programul va avea loc în subteran, la metrou. Conștient de faptul că mulți oameni ar ezita să intre într-un vagon și să fie asaltați imediat cu propuneri de la alți pasageri, scrie Der Spiegel, Filip Drapal, purtătorul de cuvânt al companiei, spune că “trenurile iubirii” nu vor rula dimineața, la ora de vârf, pentru a nu aglomera alte trenuri. Edilii nu se așteaptă la cheltuieli suplimentare pentru inițiativă și spun că vor colabora cu agenții matrimoniale care vor sponsoriza demarcarea trenurilor pentru oameni singuri.

“Am observat un trend negativ cu tot mai mulți oameni singuri și necăsătoriți”, spune Drapal. “Am vrea să-i ajutăm pe acești oameni și totodată să atragem atenția asupra fenomenului social”. Cu toate astea, calculează Der Spiegel, ar exista problema timpului. Praga e un oraș mic, iar o cursă cu metroul durează de regulă cinci minute. În aceste condiții, pasagerii ar trebui să fie foarte abili pentru a atrage atenția unui potențial partener într-un timp atât de scurt.


Advertisment ad adsense adlogger