Maşina din piese lego, cu motor care merge pe aer, construită de un român

0

Raul Oaida este un tânăr de 19 ani din România care, anul trecut, a trimis în spaţiu o navetă spaţială construită în întregime din piese lego; apoi, a construit un motor cu reacţie, montat pe o bicicletă, iar anul acesta a dus la bun sfârşit proiectul primului autoturism făcut în întregime din piese lego, propulsat de un motor care funcţionează pe aer, şi el construit tot din lego, scrie The Verge.

 

 

Proiectul (Super Awesome Micro Project) a fost susţinut de antreprenorul australian Steve Sammartino, care a finanţat întreaga operaţiune, ale cărei costuri s-au ridicat la 125.000 de dolari. 500.000 de piese lego au fost necesare pentru construcţia autovehiculului, plus 256 de pistoane şi patru motoare radiale. De la motor la scaune, totul este lego, cu excepţia unor părţi de structură – roţi, cauciucuri, ecartamente. Potrivit estimărilor celor doi autori ai proiectului, numai piesele lego incluse în construcţie au costat aproximativ 60.000 de dolari.

Maşina a fost construită în România şi apoi trimisă în Australia, dar se pare că a suferit avarii în timpul transportului şi că acestea nu au fost tocmai simplu de reparat. Însă echipa australiană a reuşit să rezolve problemele şi a scos maşina pe stradă. Vehiculul poate atinge o viteză de până la 40 km pe oră. Puteţi vedea mai multe despre această maşină lego în materialul video de mai jos:

 

 

Surse: The Verge, WebCultura

Foto: The Verge

 

Puteţi citi şi:

Ce obiecte trimit oamenii în spaţiu

FOTO Legolizarea! O campanie pro-marijuana, cu piese de lego

Tu ce păstrezi în sertare?


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger