Marşul Panaramelor: "Fusta mea nu e o invitaţie la viol"

Azi, la ora 17, în intersecţia B-dului Unirii cu Mircea Vodă, vizavi de Tribunalul Bucureşti, se va aduna la Marşul Panaramelor toată lumea care-şi va găsi nişte timp liber pentru a atrage atenţia asupra agresiunilor la care sunt supuse zilnic femeile pe străzi. Statistic, în România are loc un viol o dată la patru ore, cifre care au determinat câteva organizaţii feministe să dea startul primei ediţii SlutWalk  la Bucureşti, în speranţa că apelativele precum „piţipoancă”, „leliţă balcanică”, „curvă”, „panaramă”, „târfă”, „păsăric㔄paraşută”, „ţigancă împuţită”, „păpuşă”, „pisi” se vor mai rări în reflexele cotidiene.

Faptul că femeile din România sunt obiecte ale agresiunilor de orice fel, de la fluierături, sesiuni de pipăit, duşuri verbale reci, violenţe domestice sau, în cazuri extreme, violuri, a devenit, din păcate, un loc comun pe care tindem cu toţii să-l luăm ca atare. Ba mai mult, lipsa de susţinere din partea instituţiilor care ar trebui să se opună acestor fenomene e amplificată de tendinţa de blamare a victimelor, considerate instigatoare prin comportament, vestimentaţie şi atitudine. Pentru a atrage atenţia asupra acestor anomalii, Asociaţia FRONT şi voluntarii, susţinută de Cercul de Lecturi Feministe, Grupul FIA,  platforma Feminism România şi Blogul Medusei organizează astăzi Marşul Panaramelor, iniţiat în primăvara acestui an la Toronto, unde mai bine de 4.000 de persoane au ieşit în stradă pentru a sancţiona poziţiile oficiale prin care asocierea dintre femeie şi paranamă tinde să devină din ce în ce mai frecventă.

“Ne dorim să avem alături de noi cat mai multe persoane şi organizaţii pentru a lupta împreună împotriva agresiunilor sexuale asupra femeilor având orice ocupaţie, statut economic sau social, etnie, orientare sexuală, vârstă şi abilităţi. Să luptăm împotriva utilizării modului în care te îmbraci drept criteriu care ne împarte în bune şi rele, în serioase şi uşuratice, în accesibile şi inabordabile; să denunţăm incorectitudinea, iresponsabilitatea şi lipsa de implicare a instituțiilor care, în loc să ajute victimele agresiunilor sexuale, le supun unor noi agresiuni şi umilinţe, în mod direct sau prin indiferenţă, necooperare şi prin aruncarea unei părţi din vină pe umerii lor,” spune manifestul SlutWalk, în versiunea lui adaptată la starea de fapt din .ro.

Înainte de Marş, ma stat puţin de vorbă cu Ioana Vrăbiescu de la Feminism România despre cum arată societatea românească analizată la feminin.

Care credeţi că sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă femeile din România?

Sunt problemele pe care patriarhatul modern le întreţine peste tot în lume: femeile sunt discriminate pentru că sunt femei, muncesc mai mult şi sunt mai prost plătite (fie că nu li se recunoaşte munca, fie că lucrează în domenii feminizate), sunt supuse violenţei sexuale şi violenţei domestice într-o proporţie foarte mare.

Care credeţi că sunt grupurile cele mai expuse la abuzuri şi care ar fi câteva soluţii pentru prevenirea / atenuarea acestor probleme?

Cele mai expuse la abuzuri sunt femeile rome sărace. Ele nu sunt marginalizate doar ca persoane de etnie romă, ci ca femei, atât în societatea majoritară, cât şi în propria comunitate, iar întreg sistemul capitalist marginalizează săracii. Soluţiile sunt diferite şi pe mai multe planuri. Poate cel mai important pe care îl consider în momentul ăsta în România este obligativitatea predării noţiunilor de bază despre drepturile omului, drepturile fundamentale ale femeilor, egalitatea de gen şi egalitatea de şanse. Cei mai mulţi români nu au noţiunile de bază şi de aceea societatea este plină de abuzuri cu care oamenii trăiesc fără să ştie că trebuie şi că pot reacţiona.

Care este starea feminismului în România? Pe lângă organizaţiile care militează pentru drepturile femeilor, cum vedeţi situaţia “la firul ierbii”?

Feminismul românesc este departe de a fi cunoscut. Teama de a pronunţa însuşi cuvântul înseamnă înţelegerea greşită tot ce presupune. Din nefericire, sunt deja mai bine de 150 de ani de istorie feministă, iar cultura generală a fiecăruia trebuie să includă aceste cunoştinţe. Abia în clipa în care vom putea vorbi relaxaţi despre feminism, inegalitate de gen, viaţă privată şi viaţă publică, iar problemele femeilor vor intra în dezbaterile cotidiene, de atunci probabil că vom începe să avem nuanţe. Organizaţiile care militează sunt “de la firul ierbii”. Problema cea mare stă chiar în întrebarea dvs., care separă ONG-urile de grassroots. Organizaţia feministă Front, ca şi celelalte organizaţii, activează doar pe banii şi “timpul liber” al membrilor.

Nu demult, UE a inclus femeile în categoria grupurilor vulnerabile, alaturi, de pildă, de persoane cu handicap. Cum comentaţi această includere?

Discursul intersecţionalităţii trebuia să apară în legislatorul UE. A vorbi de femei la modul general, fără o susţinere clară legislativă care să apere drepturile speciale, este vorbă în vânt. Aparţin unui grup vulnerabil persoanele care, din punct de vedere identitar (şi aici apare genul), sunt pe poziţii de inegalitate faţă de majoritari. Or, femeile sunt în viaţa privată, pe piaţa muncii, în educaţie etc. în poziţii defavorizate.

Ce şi cum credeţi că va schimba Marşul Panaramelor percepţia, pe de o parte, a femeilor expuse agresiunilor, iar pe de alta, a societăţii civile?

Ar fi mult mai important de schimbat percepţia societăţii civile! Dar nu îmi fac iluzii. Sunt totuşi 20 de ani, timp în care intelighenţia românească a blamat şi desconsiderat orice acţiune civică. Marşul Panaramelor va deschide, sper, un subiect considerat tabu sau discutat în spatele uşilor până acum. Este doar începutul.

Cum ar arăta câteva “tips & tricks” pentru femei care se confruntă cu agresiunea stradală? Ce ar trebui să facă şi cum pot preveni atitudinile ostile?

Mă bucur de această întrebare. Vom încerca să facem nişte cursuri de autoapărare pentru femei. Dar a le povesti în public înseamnă să dezvalui mici secrete pe care e bine sa le ştie DOAR femeile.