Marșul oamenilor pentru acțiune climatică

0

Pe 21 septembrie, de la orele 16:30, va avea loc în Bucureşti “Marșul oamenilor pentru acțiune climatică”, având ca punct de pornire Parcul Tineretului (intrarea dinspre Liceul Șincai, staţia de metrou Tineretului). AVAAZ a iniţiat campania la nivel global, iar un grup de cetăţeni, grupuri informale şi  organizaţii non-guvernamentale din Bucureşti au pus şi România pe harta lumii, în semn de  solidaritate şi implicare civică. Acţiuni similare sunt anunţate în Cluj, Iaşi şi Braşov.

 

 

de AVAAZ Bucharest Climate March 

 

Locuitorii Bucureştiului iau atitudine pentru a schimba cursul istoriei. Vrem o economie care să lucreze pentru oameni şi planetă, vrem o lume sigură, ferită de dezastrele produse de schimbările climatice, o lume cu apă, aer și pământ curat, cu servicii bune și comunități sănătoase. O lume 100% curată!

Se vor anunța ateliere, proiecții şi piesă de teatru, evenimentul fiind în curs de actualizare.

Duminică, 21 septembrie, cu doar două zile înaintea summit-ului climatic organizat de ONU, membrii Avaaz, organizaţii non-guvernamentale, dar şi simpli cetăţeni din toată lumea vor lua parte la Marşul global pentru acțiune climatică. Liderii lumii cred că multora dintre noi nu ne pasă de schimbările climatice, aşa că nu dau importanţa cuvenită acestui subiect.

Pe 21 septembrie, avem o şansă fără precedent de a le dovedi că se înşeală, prin participarea la cel mai mare marş pentru acţiune climatică din istorie.

Summitul ONU (23 septembrie) la nivel înalt – Liderii lumii au fost invitați personal de Secretarul General al ONU la New York, pentru a prezenta angajamentele pe care țările lor sunt gata să și le asume în eforturile de a opri schimbările climatice. Niște angajamente ferme pot deschide calea către un acord ambițios.

Detalii aici.

Marșul este susținut de către:

Coaliția pentru Mediu

Fundația Eco Civica

Fundația Terra Mileniul III

Activişti Fără Frontiere

Asociația Edelvais

România fără Ei

România Vie

Federația Bicicliştilor din România


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger