Marshrutka: Drumul spre fostul URSS începe în Moldova şi Transnistria

5

3 APRILIE / TELENEȘTI. E duminică în Telenești, oraș cu 8400 de locuitori situat ”în inima Moldovei” și fost centru al vieții evreiești până în 1990 (loc de unde s-au făcut numeroase deportări în Transnistria și singurul oraș din Moldova  în afară de Chișinău unde a funcționat o sinagogă în perioada sovietică). Centrul orașului e gol goluț și sigura zonă animată e un bâlci așezat la câteva sute de metri de strada principală. Tot orașul se distrează la bâlci. Copii și bătrâni, părinți, bunici, etnici moldoveni, ruși și romi ascultă manele și se învârt, se dau peste cap, se urmăresc cu mașinile teleghidate, dansează și chiuie. Multe haine gri, maro și negre, multe geci de piele, mult mult praf ridicat în aerul aproape irespirabil, un fel de balcon umblător care se învîrte în aer de jos în sus și înapoi, vreo două carusele, urlete ale copiilor speriați de mașinării, boxe în care bubuie Alex de la Orăștie cu niște versuri excelente în română și romani.

de David Schwartz

”Nici bani nici averi nu am
Că eu sunt sărac de neam
Dar îți dau inima mea
Inimă de țigan!”

În timp ce ne bucurăm de party cu lumea din Telenești, Monica e agățată de doi cetățeni pensionari, mari admiratori ai culturii române. O felicită de zeci de ori pentru ”accentul frumos, românesc pur, nu stricat, rusificat ca al nostru”. Monica le face o poză și se oferă să le-o trimită. ”Pe numele Fiodor Boje” – zice unul dintre ei cu jumătate de gură. După care adaugă repede: ”Dar pe mine nu mă cheamă așa, mă cheamă Theodor Bojescu! Doar în acte am numele ăsta rusesc! E o greșeală”. Naționaliști români cu nume rusești la bâlciul cu muzică țigănească dintr-un fost târg evreiesc. Multiculturalism moldovenesc.

NOTĂ 8 / 4 APRILIE / FLOREȘTI

Stăm de vorbă cu bunica lui Serghei. Are 71 de ani, e fostă economistă și de când s-a pensionat îngrijește de casa cu curte . Are un nepot în Canada cu care vorbește pe skype. Are și  o strănepoţică aici și i-a cumpărat  o păpuşă cântătoare, care tot piuie ceva în rusește. Nostalgia ei pentru Uniunea Sovietică nu are margini. Ne povestește ce bine o duceau, cum primeau tot ce aveau nevoie, și ei și vecinii lor și toată lumea. Ne povestește cum în fiecare an își făceau concediile în altă parte din URSS. O vară la Odessa, altă vară la Sevastopol, alta la muntele Elbrus, alta la Marea Baltică. Cel mai mult i-a plăcut la Leningrad. A impresionat-o orașul mare și bisericile monumentale. Ne arată fotografii din excursii – din Caucaz, din Crimeea, din Vilnius, din Riga. Excursii cu copiii, excursii cu colegii de serviciu, excursii cu prietenii, excursii doar cu soțul. Excursii peste excursii. Poze peste poze. ”Sigur că mergeam în fiecare vară, era foarte ieftin! O excursie costa cam a zecea parte din salariul pe o lună. și de multe ori plăteam jumătate noi, jumătate sindicatul!”. Puteau să meargă și în excursii organizate, cu ghid, și pe cont propriu. Uneori ăși luau o excursie de grup plătită și apoi mai continuau singuri. ”Și colegii dumneavoastră mergeau și ei?”. ”Bineînțeles, toată lumea mergea! Acum săracii tineri nu-și mai permit nicio vacanță. Muncesc tot anul, abia au timp să-și mai vadă familia! Nu mai e ca-nainte!”. Poți să nu-I dai dreptate?

NOTA 9 / 5 APRILIE / TIGHINA – TRANSNISTRIA/ Бендер – Приднестровье

/ ”n-o să-ţi permită să intri în Transnistria cu paşaportul român” / ”i do really know 🙂 but i hope it will be in another way for you. good luck” / ” Baftă!” / ”Baftă! O să ai nevoie… :P” /

…câteva dintre comentariile prietenilor mei de pe Facebook, români și moldoveni, când au aflat că mergem în Transnistria. Dacă mai adaugi la asta și ”sfaturile” de pe site-uri de călătorie, în care afli cum li se cer străinilor sute de euro ca să li se permită intrarea, chiar că îți vine să stai acasă. Și totuși… Mergem cu Marshrutka de la autogara Chișinău. La vamă coborâm, ni se iau pașapoartele, se verifică, suntem trimiși la un ghișeu. Noi 3 (că Serghei e cu pașaportul moldovenesc) suntem singurii cu pașaport românesc din microbuz. Primul intră Vlad. Vameșul se uită la el, se uită la pașaport, verifică nu-știu-ce pe calculator vreo 3 minute. Îl întreabă dacă știe rusă. Vlad nu știe. Și gata. Enter. Nu primește nicio viză pe pașaport, doar o ștampilă de intrare pe formularul de vamă completat. Scenariul se repetă și cu noi. Am intrat în Transnistria mai ușor decât am intrat în Moldova.

NOTA 10 / 5 APRILIE / TIRASPOL – TRANSNISTRIA/ Тирасполь – Приднестровье / CENTRU

Liniște și pace. Cetățeni tăcuți, liniștiți, îmbrăcați în gri, curați. Femei tinere cu fuste de o palmă, femei tinere cu dresuri cu model leopard, femei tinere cu cizme lăcuite, până la genunchi. Fiecare pare că își vede de treabă. Nimeni nu se grăbește. Femeile se uită după noi. O fată de vreo 18 ani chiar ne salută cu ”Hello”, după ce ne-a urmărit un timp. Facem cunoștință cu niște tineri într-un restaurant. Vorbim în engleză. Ne spun că le place în Tiraspol, că sunt studenți și că vor să rămână în Transnistria. Bulevardele sunt aproape goale și foarte curate. Chișinău pare murdar prin comparație cu Tiraspol. Mașinile, cele mai multe rusești, circulă liniștite, fără viteză, și lasă un fum negru și toxic. În părculețul din centru, 3 bănci ocupate. Un cuplu de tineri îmbrățișați; o doamnă pe la 60 de ani, cu un câine mic; un domn îmbrăcat ponosit, care citește o carte și se uită peste ochelari la trecători. Clădiri mari, constructiviste și neo-constructiviste. Două statui și un bust ale lui Lenin pe bulevardul principal. Un tanc urcat pe un soclu în mijlocul orașului, lângă monumentul dedicat soldaților căzuți în războiul de separare de Moldova din 1990-1992, dar și soldaților ruși morți în Afganistan. Panouri mari cu Igor Smirnoff (președintele Republicii Moldovenești Transnistrene din 1992 până astăzi) împreună cu președintele Abhaziei și președintele Osetiei de Sud. Își dau mâna și zâmbesc la poză. Un șir de portrete cu cetățenii de onoare ai orașului Tiraspol. Printre ei: ultimul primar al Moscovei, prea-fericitul patriarh al bisericii ruse și, dinnou, Igor Smirnoff. Aproape de tanc, un panou mare cu steagul Transnistriei. Dungi orizontale roșu-verde-roșu și o stemă care îmi amintește de stema României socialiste: un soare, secera și ciocanul și o stea galbenă, încadrate de un cerc făcut din spice de grâu, stiuleți de porumb, viță de vie și un ciorchine de struguri. Oricum sunt mai puține steaguri decât în majoritatea a țărilor pe care le-am vizitat în ultima vreme. Sunt puține reclame și chiar și mai puține mărci occidentale în centru, în schimb vedem vreo 2-3 Fornetti. De la un chioșc de ziare Vlad își cumpără un joc Tetris old school. Monica își cumpără niște carioca cu lipici colorat, cu sclipici. Plătim în ruble transnistrene. Totul este extraordinar de ieftin. O masă la un restaurant din centru cu 3 feluri și băutură costă echivalentul a 15 lei românești. Din câte am citit și salariile lor sunt mult mai mici, multe nu trec de 300 de lei românești. Nu mă pot hotărî dacă chiar este ceva diferit în atmosferă, sau dacă arată (aproape) ca orice oraș est European de 150 de mii de locuitori, și doar prejudecățile noastre creează ”atmosfera”.

NOTA 11 / 5 APRILIE / TIRASPOL – TRANSNISTRIA/ Тирасполь – Приднестровье / CARTIER

Luăm troleibuzul vechi și lent spre marginea orașului. În troleu toată lumea stă liniștită. Pare cel mai înghesuit loc din Tiraspol, cu mulți oameni în picioare. O doamnă în haine obișnuite, se plimbă de la un capăt la altul al mașinii și vinde biletele. Este politicoasă și discretă. Toată lumea îi dă banii conștiincios. Trecem pe lângă ceva maghernițe mai puțin curate și civilizate, și mai puțin impresionante decât centrul. Pe măsură ce te depărtezi de centru, orașul seamănă tot mai bine cu Moldova și cu România. Coborâm din troleu într-un cartier. E 4 după amiază și destulă lume ieșită ”la plimbare” – bunici și părinți cu copii, ieșiți în părculeț, să se joace, cam cum ieșeam și noi cu bunicii noștri. Oamenii par că se bucură relaxați de după-amiaza în parc. Intrăm în piață. Legume, fructe, cosmetice, detergenți, dulciuri, pește. Gustăm niște pești mici gen hamsii. Cumpăr un soldat de plastic de la o bătrânică. Pare că și-a scos la vânzare lucrurile din casă – jucării stricate, pantaloni subțiri, blugi, deodorante. Lângă taraba bătrânicii, un chioșc mare în formă de pachet de țigări pe care scrie, tot mare, Marlboro. Intru cu Vlad în hala de carne. Picioare și capete de porc înșirate pe tarabe, în cutii de carton. Vlad o întreabă pe vânzătoare în engleză dacă poate să facă o fotografie. Vânzătoarea îi face semn să aștepte. Se apropie de un cap de porc, îl ridică cu mâna, îl așează ”în picioare” și se uită la noi. Capul de porc are ochii sticloși, urechile țepene, și dâre de sânge uscat, care se preling pe fălci și pe rât. Acum pare că și porcul se uită la noi. Doamna se uită și ea fix și zâmbește larg.

Foto: Vlad Petri

MARSHRUTKA *este un proiect de observare a realităţilor post-sovietice. Marshrutka este un proiect independent generat de artiștii Serghei Chiviriga, Alice Monica Marinescu, Vlad Petri, David Schwartz și finanțat exclusiv din surse private. Prima călătorie Marshrutka va avea loc în perioada august-octombrie 2011, exclusiv cu mijloace de transport în comun, în 4 țări din Asia Centrală: Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan. Toate călătoriile și acțiunile echipei sunt documentate pe www.marshrutka.ro

* Marshrutka (in rusă: маршрутка [mɐrˈʂrutkə]), de la marshrutnoye taksi, e un fel de maxi-taxi folosit în ţările CIS (foste URSS), statele Baltice şi Bulgaria. Rolul marshrutkiimoderne e similar cu cel al minibus-ului din alte ţări, cu diferenţa că, prin diverse modificări, marshrutka poate avea locuri de stat în picioare.

Citiţi şi:

Marshrutka, fosta URSS dincolo de clişee

 

 

Tags:



5 comentarii

  1. Marius Moise on

    Era exact acum 6 ani cand in mai 2005 o echipa a postului de TV german RBB condusa de Petra Gute si Jens Stubenrauch a initiat o actiune pentru cunoasterea mai indeaproape a noilor tari ce aderau in 2004 la UE din spatiul ex-estic ca si a unor viitoare tari pretendente ce au urmat in 2007 printre care si Romania. Team-ul german a calatorit pe traseul tarilor baltice in jos prin Belarus, Polonia, Ucraina, Romania, Bulgaria si Grecia fix pe traseul longitudinii 24 asa cum s-a intitulat si calatoria pret de aproape 5000 km si aproximativ 17 zile care a fost prezentata in 2 parti a 45 minute si care a avut o audienta de marca….

    http://www.themen-tv.de/de_R2/334-Der-24-Laengengrad-22–Von-der-Westukraine-bis-nach-Athen.htm

    Un reportaj despre tarile din Asia centrala ar fi de bun augur si cu siguranta extrem de interesant, bafta!

  2. Pingback: Lăcătuș: "N-ar fi o dramă ca Steaua să rateze Europa" | StirileMedia.ro

  3. Pingback: FOTO Pe drum în fostul URSS – Collection Lenin | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: Asia Centrala - Prima oprire: Kazahstan | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: FOTO Pe drum prin Asia Centrală: Kîrgîzstanul, înainte de alegeri | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger