Marş pentru drepturile animalelor, azi în Bucureşti, de Ziua internaţională a eliberării animalelor

0

Iubitorii de animale sărbătoresc azi Ziua internaţională a eliberării animalelor printr-un marş în centrul Bucureştiului şi proiecţii de filme educative.

Marşul începe la Muzeul Grigore Antipa, la ora 16 şi continuă pe traseul b-dul Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – CaleaVictoriei – Splaiul Independenţei – Pod Operetă – Tribunal – Parcul Unirii. În Piaţa Unirii vor fi proiectate filme educative.

Participanţii vor să atragă, astfel, atenţia asupra drepturilor animalelor şi asupra beneficiilor unui stil de viaţă vegetarian.

“Prin organizarea acestui eveniment urmărim să responsabilizăm cât mai mult oamenii faţă de dreptul la viaţă al animalelor de companie, al “animalelor din farfurie”, din crescătorii, din canise, al celor de la circ, din pădure, din sălbăticie, din aer sau din apă. Toate animalele au dreptul la o viaţă decentă”, transmit organizatorii.

Eliberarea animalelor înseamnă un tratament uman faţă de cele cu stăpân, prin asigurarea de condiţii bune şi ajutor medical, prevenirea abandonului, sterilizarea, iar pentru animalele fără stăpân, eliberarea înseamnă legi bune, programe de sterilizare şi adăposturi. Pentru animalele din pădure, eliberarea înseamnă oprirea vânării, respectarea habitatului, iar eliberarea animalelor de la circ înseamnă încetarea exploatării lor.

Peste 100 milioane de animale mor în fiecare an în teste pentru produse chimice, medicamente, alimente, produse cosmetice, în cadrul vivisecţiilor la orele de biologie sau numai din simpla curiozitate a savantului. Şorecii sunt forţaţi să inhaleze gaze toxice, câinii sunt îndopaţi cu pesticide, iepurii sunt expuşi la substanţe corozive aplicate pe piele sau chiar în ochi.

Reprezentanţii Asociaţiei Cuţu Cuţu ne îndeamnă să renunţăm, de Ziua internaţională a eliberării animalelor, la consumul de carne, la îmbrăcămintea din piele, blană şi mătase, să renunţăm la produsele testate pe animale sau chiar să dăm şansa unui animal fără stăpân la un adăpost.

Foto: Flickr / bobmarley753


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger