Mario Bihari: muzician rom, fotograf nevăzător

5

Când stai de vorbă cu Mario Bihari, nu poţi să nu te gândeşti la contrastele pe care simpla lui prezenţă le pune pe masă: un bărbat masiv, cu părul lung prins cu o bentiţă, ca un luptător de demult, dar care la primele cuvinte şi gesturi îţi inspiră mai degrabă blândeţea unui înţelept bine antrenat în (auto)ironie.

de Andra Matzal

Rămas nevăzător în urma unui accident din copilărie, n-a reuşit numai să cunoască lumea prin explorarea simţului său muzical – e pianist, acordeonist, clarinetist şi compozitor – , ci şi să-şi “recapete” simbolic vederea, aflându-se acum la cel de-al doilea proiect de fotografie. Când îşi lasă bastonul la o parte şi se apropie de instrumente, îţi dai seama că acestea sunt cele mai bune semne de orientare. A fost campion la atletism şi reprezentant al Cehiei la Goallball, cel mai cunoscut sport pentru nevăzători.

Când am imprimit invitaţia Centrului Cultural Ceh de a merge la concertul lui, nu-l ştiam pe Mario Bihari ; aflasem doar că este “un extraordinar muzician rom nevăzător”. Nu se întâmplă prea des să poţi cunoaşte pe cineva a cărui poveste de viaţă să-l transforme, într-o frază atât de scurtă, într-un personaj. Aşa că ne-am întâlnit la Muzeul Ţăranului Român, înaintea concertului de pe care avea să-l susţină alături de un prieten apropiat şi muzician de cursă lungă (Frantisek Raba), când s-a aşezat la masă cu un calm imperturbabil şi, aprinzându-şi prima ţigară, a început să-mi povestească cum a început totul. Venind dintr-o familie tradiţională de muzicieni, Mario a pus pentru prima oară mâna pe pian la şapte ani, când mama lui l-a aşezat în faţa claviaturii.

Cine ştie ce cale ar fi ales dacă, printr-un accident nefericit care s-a petrecut un an mai târziu, n-ar fi rămas fără vedere. Nevoit să-şi părăsească familia pentru a pleca la singura şcoală primară pentru copiii orbi din zonă, la 300 de kilometri faţă de oraşul său, Bratislava, Mario a reluat legătura cu instrumentul la care cântă şi astăzi câţiva ani mai târziu, când a mers să studieze la Conservatorul din „Praga. „Când am ajuns la conservator, nu-mi plăcea deloc să exersez,” spune Mario. „Îmi plăcea mai mult sportul, ba chiar pe la 12-13 ani făceam performanţă în atletism. Însă s-a întâmplat să am un proesor de muzică foarte sever, care mă bătea cu caietele în cap şi atunci am învăţat să-mi placă să exersez. Iar pe măsură ce-o făceam, lucrurile mergeau din ce în ce mai bine şi atunci a început cu adevărat să-mi placă să cânt.” Spre sfârşitul conservatorului, după mult învăţat şi multe note bune, aduse de orele de studiu ale partiturilor în Braille, a devenit un rebel – „Nu mai voiam să ascult de nimeni, ci doar de mine însumi.”

 

Mario Bihari si Frantisek Raba, în concert la Muzeul Ţăranului Român

În acele momente însă a sunat telefonul – aşa cum se întâmplă în multe scenarii unde veştile mari vin de la celălalt capăt -, iar de atunci a început colaborarea cu Zuzana Nazarova, una dintre cele mai populare cântăreţe din Cehia la acea vreme. Alături de ea şi de trupa Koa, a început adevăratul drum al lui Mario în muzică, nu doar ca instrumentist, ci şi în postura de compozitor, multe dintre piesele care făceau ca sălile de concert să fie neîncăpătoare fiind compuse de el. Nu doar că nu s-a oprit din cântat, dar s-a hotărât să ducă mai departe cântecele comunităţilor romani şi, în acelaşi timp, să compună muzică în care toate influenţele sunt libere să se adune. În acest moment, cântă în trei trupe – Bachtala Apsa, Neve şi Bailey – şi, pe lângă zecile de piese „în construcţie”, are 25 de compoziţii proprii înregistrate la oficiul drepturilor de autor din Cehia. Cel mai des se întâmplă să-i vină în minte acorduri şi armonii pentru viitoarele melodii în timp ce se plimbă alături de câinele său, pe care îl cheamă Harley şi care îl conduce prin oraş, după cum aflu de la Petra Dobruska, care l-a cunoscut pe Mario cu mulţi ani urmă, când a început să studieze limba şi cultura romilor şi care ne-a fost translator. „Când ajung acasă, merg imediat la pian, ca să cânt ceea ce compusesem în minte, însă în 95% din cazuri nu-mi place ce iese,” spune el, cu o modestie care nu-l părăseşte niciun moment.

În timp ce stăm de vorbă, pe pereţii de la Clubul Ţăranului se montează expoziţia de fotografie a lui Mario: cadre alb-negru, unele dintre ele tăind imaginea în unghiuri neaşteptate, detalii care tulbură ochiul obişnuit cu compoziţii atent studiate, alternate cu fotografii color, care surprind instantanee din lumea muzicienilor,  prinşi în momente-cheie ale încordării lor sonore. Această alegere nu e deloc îmtâmplătoare: dacă „Imaginile sufletului” decupează alb-negru lumea lucrurilor intuite doar din întuneric, culorile din „Muzica în imagini” păstrează mult din felul în care Mario percepe muzica. Şi anume, în culori: fiecare instrument pe care îl ascultă îi apare într-o anume culoare, aşa că flautul „se aude” albastru, trompeta e galbenă ş.a.m.d.

 

Mario Bihari si Frantisek Raba, la Bucureşti

Dacă exemple de muzicieni nevăzători mai ştim, de fotografi fără vedere nu auzisem până la Mario, care a făcut prima poză cu ajutorul fotografului suedez Björn Steinz, cel alături de care a realizat şi cele două proiecte expuse la M.Ţ.R. „Colaborarea noastră funcţionează astfel: eu îl ajut cu aspectele tehnice şi îi descriu situatia in care suntem, locul în care ne aflăm – din punctul meu de vedere,” spune Steinz. „Mulţi oameni critică proiectele noastre, alţii admiră ideea,” explică el, adăugând că, ”indiferent cum gândim despre sensul sau nonsensul muncii noastre, imaginile sunt vii şi au fost realizate de Mario (cu ajutorul meu).” Tuturor acestor suspiciuni, Mario le-a răspuns într-un număr al revistei cehe Reflex: „Ce legătură are faptul că sunt orb? Aceasta este problema mea. Altora nu le pasă deloc de asta. Ar fi foarte trist pentru mine dacă oamenii care vor privi aceste imagini vor gândi că fac asta doar pentru ca să devin important, profitând de handicapul meu. În opinia mea, persoanele care gândesc astfel văd mult mai puţin decât mine.”

Cu o astfel de siguranţă reacţionează Mario Bihari în faţa îndoielilor care i-ar chestiona implicarea în cele două lumi unde se simte atât de în largul lui, muzica şi fotografia. Întrebându-l ce ar urma pe o scară ierarhică a activităţilor preferate, răspunde râzând: muzica.  Ar mai fi sportul, Mario fiind un foarte bun jucător de Goalball, un sport special pentru atleţii nevăzători, inventat în 1946 pentru veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial rămaşi fără vedere, un sport în care mingea are ataşat un sistem de clopoţei, care-i marchează auditiv traiectoria. De asemenea, Mario participă la acţiunile de caritate ale multor ONG-uri care se ocupă de educaţia copiilor, lucru pe care nu l-a uitat nici la Bucureşti, unde a participat la un workshop de muzică împreună cu copiii de la Biluna.

 

Mario Bihari, la atelierul de la Centrul Ceh, alături de copiii de la La Bomba

„Mario este o persoană deosebită, cu o soartă nu tocmai uşoară, dar care sunt convinsă că ştie să profite de viaţă mult mai mult decât mulţi dintre oamenii sănătoşi. Este un om puternic şi, pentru mine, una dintre cele mai interesante persoane pe care le cunosc,” spune Petra Dobruska, de la Centrul Ceh, care l-a adus pe Mario Bihari la Bucureşti. „Centrul Ceh a organizat aceste evenimente pentru că romii sunt o minoritate iportantă în Cehia, iar noi suntem convinşi ca tradiţia romilor face parte din cultura cehă. Cultura romilor este foarte bogată şi e clar că toţi avem multe de învăţat din ea. Din păcate, oamenii nu-şi prea dau seama de acest lucru,” crede Petra.

 

Puteţi citi şi:

“Litera noastră”. Singura revistă în alfabet Braille pentru nevăzătorii din România

Învingător în faţa neputinţei: Florin, biciclistul nevăzător


5 comentarii

  1. Captain Planet – multumesc pentru articol. Nu stiam nimic despre acest artist dar ma bucur acum ca am aflat. Voi transmite acest articol si prietenilor mei, asta cu acordul dvs. We really need to think Outside the Box.

    Cu respect,
    Doina

  2. Pingback: Scrisoarea unui nevăzător care se dezice de reportajul TV în care a apărut | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: Artiștii care le redau lumina copiilor nevăzători prin muzică | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Vasile Lucian BUJOR Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger