Nowzad Dogs, un centru destinat animalelor fără adăpost din Kabul, a salvat și tratat sute de patrupede ale străzii din Afganistan și le-a reunit cu soldații și contractanții britanici și americani care îi adoptaseră informal în timpul misiunii din statul asiatic, scrie NPR.org. Adăpostul a fost înființat de britanicul Pen Farthing, fost soldat în Marina Regală. Ideea i-a venit când se afla în patrulă și a dat peste un animal folosit la luptele de câini, pe care l-a dus în Marea Britanie din Nowzad, orașul în care debarcase.
Luptă de câini în Afganistan. Foto: The Guardian
După ce s-a întors în țara natală, Farthing a înființat Nowzad Dogs, care are o filială și în Kabul și prin care a expediat în jur de 700 de animale din Afganistan soldaților și contractanților din Marea Britanie, SUA și alte țări. Oamenii din Afganistan își doresc un program prin care să fie controlată populația de câini fără stăpân, spune fostul soldat, care îi amenință pe copii în drum spre școală. Obiectivul principal al centrului Nowzad Dogs este controlarea rabiei, o problemă foarte puțin raportată de localnicii din Afganistan autorităților.
Una dintre provocări în ceea ce privește animalele salvate de soldați și contractanți este transportarea lor până în Kabul din baze militare aflate în zone îndepărtate din Afganistan. Cum Nowzad este o organizație non-profit, ea se bazează pe donatori să acopere costurile de circa 3.500 de dolari pe care le implică expedierea unui animal în afara țării. În momentul de față, organizația strânge bani pentru a prinde, castra și elibera, în decursul a cinci ani, toate animalele străzii din Kabul. Aflați mai multe detalii pe NPR.org.
Puteți accesa și:
VIDEO Higherii Primăriei Capitalei, într-o acțiune ilegală și brutală, cu sprijinul poliției locale
Un proiect fotografic menit să ajute animalele fără adăpost
FOTO Când animalele se plimbă cu metroul în Paris
FOTO Portretele cu pisici, o îndeletnicire fotografică veche de 100 de ani
Un comentariu
Marines = infanterie marina. E mare deosebire intre infanteristi, cei care lupta pe uscat, si marinari, cei de pe ape.
P.S.: Afganistanul nu are acces la nicio apa mai rasarita – doar niste paraie care se mai umfla si ele in sezonul ploios 😉