Consumul de marijuana îi poate ajuta pe utilizatori să rămână subțirei la trup și le poate reduce riscul de a dezvolta diabet, arată un studiu recent, potrivit căruia, compușii canabisului ar contribui la controlarea nivelului de zahăr din sânge. Trei studii anterioare au arătat la rândul lor că fumătorii de iarbă au mai puține șanse să devină obezi, scrie Time.com, deși substanța intensifică pofta de mâncare, că sunt mai puțini susceptibili la diabet și că au un indice al masei corporale mai mic, în ciuda aportului mare de calorii pe care îl atrage cu sine marijuana.
În noua cercetare, oamenii de știință de la Harvard Medical School au observat că fumătorii de canabis au un metabolism mai bun al carbohidraților decât cei care nu consumă substanța. Cercetătorii au anașozat 4.600 de bărbați și femei care au participat la un sondaj național realizat în perioada 2005-2010, dintre care 48% au fumat iarbă cel puțin o dată în viață, iar 12% fumau și la momentul sondajului. Echipa a luat în calcul și alți factori care pot influența apariția diabetului, cum ar fi vârsta, sexul, venitul, consumul de alcool și cel de țigări și activitatea fizică. La final, a observat o reducere cu 17% a nivelului de rezistență la insulină în cazul oamenilor care consumau constant marijuana decât la ceilalți, ceea ce îi ajută să mențină zahărul din sânge la cote normale. Nivelurile ridicate de rezistență la insulină sunt asociate cu diabetul de tip II, care este asociat la rândul său cu obezitatea.
Totodată, oamenii care au încercat iarbă au prezentat și niveluri mai ridicate de colesterol bun, care protejează organismul împotriva afecțiunilor cardiacă, iar cei care fumau constant aveau talii cu aproape 4 centimetri mai mici, în medie, decât foștii fumători sau decât cei care n-au încercat niciodată canabis. Cu toate acestea, oamenii de știință nu-și pot explica încă aceste corelații. Nefiind vorba de un test clinic controlat, nu este clar dacă marijuana sau alți factori din stilul de viață al consumatorilor sunt responsabili pentru efectele benefice de mai sus. Cert e că și alte studii au arătat că receptorii canabinoizi din creieri activați de canabis sunt puternic implicați în reglarea poftei de mâncare și a metabolismului.
Aflați mai multe detalii pe Time.com.