Marea Britanie a adoptat legea care permite crearea de copii cu material genetic de la trei persoane

0

Marea Britanie a devenit prima ţară din lume care a adoptat o legislaţie ce permite crearea de copii cu material genetic de la trei persoane diferite. În urmă cu două săptămâni, TOTB a publicat o analiză semnată de cercetătoarea Daniela Cutaş, care dezbătea, din punct de vedere etic, felul în care este frecvent prezentată această inovaţie: putem spune despre aceşti copii că au trei părinţi?

 

 

Propunerea legislativă a fost votată, ieri, de Camera Lorzilor, ultimul for legislativ aşteptat să se pronunţe asupra ei. Urmează să fie luate decizii, acum, în legătură cu modul în care procedura va fi aprobată şi implementată, în aşa fel încât copiii astfel creaţi să nu moşteneaşcă afecţiuni genetice fatale. Teoretic, până la sfârşitul acestui an, întreaga normă metodologică de aplicare ar trebui să fie aprobată şi cunoscută, iar cel mai devreme anul viitor s-ar putea naşte un astfel de copil conceput cu material genetic de la trei persoane diferite. Camera Comunelor deja aprobase, tot în această lună, cu o largă majoritate, iniţiativa legislativă.

Vă invităm să citiţi analiza semnată de Daniela Cutaş pe această temă:

“Copiii cu trei părinţi”: Câteva aspecte etice

 

Mai multe detalii despre votul de ieri din Camera Lorzilor, pe BBC.

 

Puteţi citi şi:

Primul copil născut în urma unui transplant de uter. Câteva implicaţii etice

Căsătoria între persoane de acelaşi sex, perpetuarea speciei umane şi creşterea de copii


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger