Mare Britanie vrea să-i pedepsească pe “piraţi” cu 10 ani de închisoare

0

online-piracyMike Weatherly, consilierul primului ministru britanic pe probleme de proprietate intelectuală, a lansat recent propunerea de “retragerea drepturilor de utilizare a Internetului pentru cei care încalcă legea”, precum şi “stabilirea unei pedepse prin detenţie pentru infractorii recidivişti,” arată Torrent Freak.

Dezbaterea din jurul Legii pentru Proprietate Intelectuală a adus în prim-plan intenţiile politicienilor britanici de a înăspri pedepsele pentru cei care descarcă ilegal materiale de pe Internet, de pe site-urile de filesharing. Momentan, legea din Marea Britanică prevede o pedeapsă de doi ani pentru cei care sunt găsiţi vinovaţi de “piraterie” în repetate rânduri, însă în cadrul acestei discuţii s-a avansat propunerea de a creşte această pedeapsă la zece ani de detenţie. Totodată, potrivit lui Weatherly, “o altă măsură pentru aplicarea legii ar fi să urmărim traseul banilor şi să sistăm reclamele şi serviciile de plată pe site-urile care găzduiesc conţinut ilegal. Providerii de Internet şi motoarele de căutare ar trebui, de asemenea, să fie trase la răspundere dacă la rândul lor contribuie la acţiuni ilegale.”

Deşi mai multe voci au subliniat că ar trebui făcute distincţii clare între utilizatorii obişnuiţi de Internet, care descarcă piese sau filme, încălcând legile copyright-ului, şi “greii” filesharing-ului, cei care deţin platforme care găzduiesc conţinut ilegal, Weatherly a insistat că pedepsele ar trebui aplicate tuturor celor care încalcă legea, ignorând avertismentele autorităţilor. Totodată, consilierul a atras atenţia asupra faptului că motoarele de căutare, în special Google, ar trebui trase la răspundere pentru înlesnirea pirateriei. “British Phonographic Industry a trimis 50 de milioane de notificări la Google, cerând să elimine linkuri care trimit spre downloaduri ilegale. Google nu ar trebui să permită un astfel de lucru,” a declarat Gerry Sutcliffe, parlamentar britanic, nemulţumit că aceste notificări nu au fost luate în calcul de Google.

Sursa: Torrent Freak

Puteţi citi şi:

Poliţia finlandeză a confiscat laptopul unei fetiţe de 9 ani, care a downloadat o piesă de pe The Pirate Bay

“Copierea este calea cea dreaptă.” Interviu cu fondatorul Kopimismului

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger