Mama, tata, șoferul și doctorița cailor în același timp

0

Cum ieși din orașul Băile Tușnad spre Miercurea Ciuc privirea îți fuge către dealurile din zare, coline domoale pe care zburdă caii lui Katalin Ferencs, o tânără de 41 de ani, mama și tata cailor cum e cunoscută în zonă. Katalin a fost triplă campioană în 2014 și are o Balcaniadă în palmares ca sportiv de performanță în călărie. Acum are propriul grajd lângă satul Cotormani, pensiune și ține cursuri de călărie în paralel cu concursurile la care participă în continuare.

“Toată viața mea e împrejurul cailor”, ne mărturisește Katalin de la început. Locuința ei este chiar deasupra grajdului, iar intrarea în casă e prin grajd. Astfel, poate să fie aproape de cai și îi poate hrăni la 5 dimineața și le poate avea grija mai bine dacă se îmbolnăvesc.

Acum 9 ani și-a construit grajdul, a început să organizeze tabere de copii și să dea cursuri de echitație. În 2015 și-a deschis și pensiunea în același loc, iar turiștii ei sunt, bineînțeles, iubitori de cai. În prezent, are 13 cai cumpărați din Germania sau România sau care stau “în gazdă” la ea. Îi ține pentru concursuri, sport, agrement, școală, dar mai ales pentru suflet.

Katalin s-a născut în Miercurea Ciuc și a crescut la bloc, dar mereu și-a dorit să trăiască mai aproape de natură și mai ales de cai. Bunicii fiind din satele secuiești, s-a întors și ea aici unde și-a construit grajdul cu mari eforturi. A lucrat ca dresor de cai sau transportator de cai în străinătate mulți ani pentru a strânge bani. “Nici eu nu credeam că o să pot”, spune Katalin cu nostalgie. “Șapte ani nu am concurat, lucram ca șofer pe camion și transportam caii în Europa, uneori aduceam și aici în țară la concursuri și mă uitam din tribune…”, își amintește Katalin pe care cu greu ne-o putem imagina, la fizicul ei delicat, ca transportator de cai. Și încă unul foarte priceput – a ajuns întotdeauna cu caii întregi și în stare bună la destinație, chiar dacă i-a mai explodat câte o roată pe autostradă.

Sportiva a absolvit două facultăți la Budapesta, una prin care s-a calificat ca antrenor de călărie și Facultatea de Medicină Veterinară pentru a fi nu doar mama și tata cailor, dar și medicul lor personal. Katalin este practic nu doar un om, ci o întreagă echipă când merge la concursuri. Ea își transportă caii, ea îi îngrijește ca medic, doarme cu ei în camion, concurează cu ei și pleacă premiantă acasă. Ca să meargă la toaletă, mai roagă pe câte cineva din preajmă să îi țină puțin calul. Ăsta e tot ajutorul pe care îl primește.

“Cel mai important în relația cu caii este încrederea. Doar cu dragoste poți să-l convingi să fie partenerul tău, să lucrezi cu calul e o sculptură, nu poți face asta cu forța”, spune Katalin care spune că poți învăța multe de la cai, din personalitatea lor dominată de blândețe și sensibilitate. Nu poți câștiga ușor încrederea lor, dar odată câștigată e pentru totdeauna.

Primul cal al ei se numea Vidam (Vesel), un cal născut în 2007, cumpărat în 2009 și vândut în 2016. Vânzarea cailor e sursa ei de venit, deși nu îi e ușor să se despartă de ei. “Nu e ușor, dar m-a învățat piața, iar dacă știu că merge la loc bun…”.

Sara a venit la pensiunea lui Katalin cu părinții și refuză de o săptămână să facă altceva în afară de a călări.

Întreținerea unui cal costă 500 de euro pe lună. Ea a redus costurile la vreo 200 de euro pentru că face singură fânul și îi îngrijește și ca medic. La grajduri și la pensiune are doar doi angajați, deși clădirile ocupă 5.500 de metri pătrați și mai are 15 ha de fânețe. Ea e implicată în toate – de la pregătitul mesei pentru angajați, la primirea turiștilor, lecții de echitație, reparatul tractorului sau curățarea grajdurilor. Locuiește singură, îi țin de urât cei trei câini mastiff de Pirinei, pisicile și o capră. Și bineînțeles caii care sunt familia ei.

Fotografii de Mădălin Nicolaescu

Mai multe informații de călătorie despre destinația Băile Tușnad și Împrejurimile găsiți aici.
Informații despre alte destinații pentru ecoturism din România găsiți aici.


Descoperă Eco-Romania este o inițiativă a Asociației de Ecoturism din România de dezvoltare și promovare a ecoturismului.
Fundația Friends For Friends și Think Outside the Box în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România prezintă proiectul editorial #descoperaecoRomania, din cadrul programului Policlinica de Marketing si Comunicare pentru ONG-uri (un proiect marca FFFF finanțat de Romanian American Foundation).
Identitate vizuală de Tudor Prodan.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger