Disney a avut dintotdeauna o atitudine progresistă față de comunitatea LGBT, scrie The Atlantic, iar asta se poate vedea în animațiile pe care le-a produs de-a lungul timpului și în practicile sale corporatiste. Disney World găzduiește evenimente gay pride din 1991 și, din 1995, a început să le ofere asigurări de sănătate partenerilor angajaților gay din companie, o măsură nu foarte populară la acea vreme. Iar filme ca Pinocchio sau Aladdin au contribuit la fixarea unei agende queer.
Unul dintre cele mai clare exemple a acestei atitudini îl reprezintă textierul Howard Ashman, gay declarat care a murit de SIDA în 1991 și care a scris cântece pentru Mica Sirenă, Frumoasa și Bestia și Aladdin, s-a implicat în producția acestor filme, a organizat castinguri pentru actori și întâlniri cu animatori. Ashman a lucrat la Frumoasa și Bestia în timpul celor mai dureroase faze de la finalul bolii sale, iar unii au spus că filmul transpune povestea personală a textierului. Animația poate fi văzută ca o alegorie: respinsă de societate, cu un corp care a suferit transformări hidoase și o viață care se stinge, Bestia este o metaforă a bolii degenerative. Singura diferență e că își găsește leacul în frumoasa Belle.
Copiii queer (care nu pot fi caracterizați doar prin orientări sexuale incerte, ci și prin faptul că au crescut în condiții care i-au exilat de societate) se pot identifica cu personajele animațiilor Disney, care sunt adesea proscriși ai societății dintr-o dorință înnăscută. Ariel din Mica Sirenă, de exemplu, a vrut să facă parte dintr-o altă lume, iar concitadinii lui Belle din Frumoasa și Bestia spun despre ea că e “o fată ciudată…diferită de restul lumii”. La rândul său, Pinocchio dă dovadă de anxietate queer pentru că nu știe cum să se comporte ca “un băiat normal” și crede că mimarea masculinității prin fumat, înjurat și comportament necorespunzător îi va atrage dragostea tatălui său. Iar în recentul Frozen (2013), faptul că protagonista Elsa își ascunde puterile glaciale poate fi citit ca o metaforă a ascunderii homosexualității; unul din personajele din film se întreabă dacă homosexualitatea este o alegere atunci când își pune problema dacă puterile Elsei sunt înăscute sau un blestem. Unii liberali au lăudat filmul pentru subînțelesul său, în timp ce unii conservatori l-au denunțat.
Mai departe, Duhul din Aladdin își schimbă genul de-a lungul filmului, apărând în unele momente în haine și lenjerie de femeie, iar relația amoroasă a lui Alladin cu Jasmine este mult mai puțin dezvoltată decât prietenia sa cu Duhul, punctul culminant al filmului fiind momentul în care protagonistul decide să-l elibereze. Citiți întregul articol pe The Atlantic.
Puteți citi și:
Primul azil din Spania pentru comunitatea LGBT, al doilea din Europa
India recunoaște al treilea gen
Grupul de părinți activiști care luptă pentru drepturile copiilor lor gay
2 comentarii
sunteti niste retardatzi daca asta intelegetzi voi din desene precum frumoasa si bestia, alladin, mica sirena sau pinochio…vai mama voastra
Este o interpretare cu totul abuziva.
Autorul interpetarii este un indivd incearca sa manipuleze.
Asa ceva nici nu trebuia publicat.