Cercetătorii de la Durham University au filmat un mandril care şi-a făcut dintr-un băţ o unealtă pentru pedichiură, anunţă BBC News.
Mandrilii sunt a cincea specie de maimuţe din Lumea Veche (Africa şi Asia) care au fost văzute construindu-şi unelte. Pînă acum cîţiva ani, se credea că această abilitate e specifică numai oamenilor. Observaţii recente au surprins însă urangutanii şi cimpanzeii, iar acum mandrilii, descoperind diverse tehnologii primare pentru a-şi uşura viaţa.
Mandrilul filmat de cercetătorii britanici e închis într-un fel de rezervaţie care imită mediul său natural atît de bine, încît proiectul habitatului a cîştigat un premiu în 2007. Maimuţica a cioplit o crenguţă cu care şi-a curăţat mizeria de sub unghiile de la picioare. Aceasta, spune doctorul Pansini, coordonatorul proiectului, arată că inteligenţa maimuţelor a fost subestimată.
Distanţa între ingeniozitatea maimuţelor şi cea a oamenilor rămînă însă uriaşă. Cînd o să le vedem făcîndu-şi pedichiura şi discutînd în acelaşi timp despre Iri şi Monica, vom putea spune că au ajuns în sfîrşit pe o treaptă evolutivă superioară, de nivelul celei la care a ajuns umanitatea.