Maiestuoasa fragilitate a munților Europei

0

Muntele nu e împotriva noastră – se zice că ei încearcă să reţină avalanşele atunci când oamenii merg pe coamele lui. Uneori, însă, prostia omenească și sfidarea duc la adevărate catastrofe. Catastrofele le îndură victimele, fraţii şi surorile, părinţii şi fiii, dar muntele suferă de-a lungul erelor. Muntele înseamnă măreție, dar și fragilitate.

 

de Raul Cazan, 2Celsius

Culturile montane autentice sunt incompatibile cu cele cosmopolite și urbane. Valorile și stilurile de viață invazive le slăbesc pe cele montane. Deși idolatrizarea muntelui în Europa s-a pierdut în negura vremurilor, marele filosof Arne Naess ne amintește de un cult al muntelui care a dăinuie. Tseringma (Gauri Sankar) e încă venerat. “Când le-am sugerat șerpașilor din Beding, de sub Tseringma, că vârfurile lor fabuloase de munte ar fi protejate de cuceriri și mari expediții, au răspuns cu entuziasm. S-a anunțat o întâlnire specială, iar familiile au votat în unanimitate să le ceară autorităților centrale din Kathmandu să nu permită escaladarea muntelui Tseringma”, scrie Arne Naess, în The Ecology of Widsom. Goenden, liderul din Beding, a mers până în capitala Nepalului să contacteze administrația. Cluburile alpine și autoritățile au ignorat această inițiativă deși șerpașii nu se supărau să piardă banii pe care i-ar fi câștigat de pe urma acestor expediții. Șerpașii “luminați” nu aveau o problemă cu expedițiile”.

Probabil, toată lumea avea dreptate. Totuși, ceea ce subliniază Naess, din asta reiese o anume modestie în relațiile omului cu muntele. “Așa cum văd eu, modestia are puțină valoare dacă nu este o consecință naturală a unor sentimente mai profunde și, mai important în contextul nostru, o consecință a înțelegerii propriilor noastre ființe ca parte din natură într-un sens extins al acesteia. În acest fel, cu cât mai mici ne simțim comparativ cu muntele, cu atât ne apropiem mai mult în a participa la măreția sa. Nu știu de ce se întâmplă așa”.

De la sacru la turism

Muntele Olimp și Muntele Ida pentru grecii antici, chiar adularea lui Hefaistos în inima Etnei, sau misteriosul Kogayon, muntele sfânt al dacilor undeva în arcul carpatic, prin vârfurile alpine ale zeilor celți, până la Akkha, muntele mistic din nordul Scandinaviei, toți sunt subjugați unei măreții divine a Munților Europei și a oamenilor munților din Europa.

Majoritatea vârfurilor din Europa au fost botezate cu nume de sfinți în secole de creștinism.

O combinație sincretică de diferite elemente caracteriza, de asemenea, “munții sacri” ridicați peste tot în Franța în piețele și bisericile noii republici în punctele cele mai înalte ale Revoluției în 1793 și 1794. Aceștia erau construiți din grămezi de pământ și alte materiale. În timpul discuțiilor filosofice din deceniile anterioare secolului al XVIII-lea, natura a câștigat, în mod interesant, un caracter mistic, ca fiind esența perfecțiunii. Societatea era nevoită să se împace cu ea. Și era întruchiparea libertății, egalității, fraternității de pe steagurile revoluției franceze. Munții artificiali erau folosiți pentru reprezentarea naturii. Iată, o Ființă Supremă arată omului legile Naturii și Rațiunii, așa cum Dumnezeul biblic i-a dat lui Moise Cele Zece Porunci pe Muntele Sinai sau cum zeii grecilor au trăit pe Muntele Olimp. În timpul celebrării Revoluției, munții artificiali erau deseori urcați de o femeie îmbrăcată în alb. Stând în vârf, era proclamată ca zeița libertății și rațiunii. (Jon Mathieu, The Sacralization of Mountains in Europe during the Modern Age).

Sacri Monti (munți sfinți creați artificial) la poalele sudice ale Alpilor sunt, de asemenea, în strânsă legătură cu topografia. S-au dezvoltat în unele regiuni lângă granița cu țări protestante în timpul deceniilor din jurul anului 1600. Ideea “aducerii” Ierusalimului în Europa și imitarea lui arhitecturală au apărut înainte de 1500 și au câștigat importanță și mai mare după Conciliul de la Trento (1545 – 1563). Centrul tematic al Sacri Monti este format din viața și pasiunea lui Christos pe muntele Golgota sau din scene remarcabile din viața Fecioarei Maria sau din viața unui sfânt.

Azi, munții sunt “comunizaţi”, sunt locus-uri pentru produse şi servicii.

Ascensio ad infernos

Acum câțiva ani, într-o cabană în Monte Rite din Dolomiții italieni, profesorul de istoria munților de la Universitatea Pavia, Luigi Zanzi, autorul carţii Monti Sacri,  ținea un discurs despre criza culturii muntelui, cel mai mare furnizor de servicii ale ecosistemului – ca să folosim termeni ai ecologiei contemporane. E o parte din fragilitatea munţilor – comunitățile montane.

Oamenii din comunitățile din munți erau liberi până acum mai puțin de un secol; zonele ocupate de aceștia nu intrau sub incidența politicilor fiscale, erau veritabile zone „porto-franco”. Probabil ultimele exemple ale acestei libertăți sunt comunitățile de păstori din Carpaţii Meridionali răspândite prin dealurile din jurul Sibiului din România și cele din Munții Balcani.

Pentru locuitorii din comunitățile alpine nu ar trebui să existe taxă pe venit, spune Zanzi, întrucât economia capitalistă nu funcționează la peste 2.000 de metri înălțime. Dacă agricultura, producția și serviciile din zonele joase din Europa intră în competiția economică globală, viața economică din munți este în mod esențial locală și bazată pe o ecologie integrală.

Economia montană este de subsistență, dar nu e cu nimic mai prejos decât cea de la şes. Această economie tradițională și ecologică susține un întreg mediu de care depind toți subiecții statului. Înconjoară ghețari, contribuie la combaterea schimbărilor climatice și menține o biodiversitate care e pierdută complet în alte părți. Aceste lucruri asigură servicii ce nu pot fi taxate la fel de simplu ca venitul pentru că sunt mult mai complexe. Nu ar trebui taxate deloc, conchide Zanzi.

Riscuri și zăpadă neagră

Fragilitatea muntelui se traduce, însă, în fragilitatea climatului nostru global.

Riscurile muntelui trebuie studiate mai atent de când schimbările climatice au devenit evidente. Riscurile au existat dintotdeauna. Parțial, acestea sunt ciclice, spune Federica Cortese, președintele Fondazione MONTAGNA SICURA și viceprimar al Courmayeur, responsabil de riscuri și mediu.

Riscurile sunt, însă, augmentate de modificările naturale, de urbanizare și de practicile legate de turismul pe munte. Dar ghețarul din Jorasses (parte a complexului Mont Blanc și Mer de Glace), printre alte cauze, amenință cu alunecarea pe pantă din cauza gravitației. Acest lucru duce desprinderea periodică de blocuri de gheață de pe permafrost. Gheața se poate desprinde în orice moment, sub efectul plutirii. Căderile sunt imprevizibile. Deci riscurile sunt reale pentru cei care urcă pe munte – care escaladează, fac ski, dar și pentru locuitorii din zonă. Riscurile sunt reale și însemnate pentru casele din valea Val Ferret de sub ghețar. Căderea gheții iarna poate declanșa avalanșe. Ghețarul Grandes Jorasses este monitorizat oră de oră. În general, cercetătorii studiază evoluția permafrostului, stratul de sol înghețat permanent, care are tendința de a se încălzi din cauza schimbărilor climatice. Senzori sunt plasați în diferite locuri pentru a măsura temperatura rocilor și solului în timp real. Informațiile sunt transmise către laboratoare sau cercetătorii urmăresc fenomenul și încearcă să creeze modele pentru a prognoza comportamentul muntelui.

 

 

Încălzirea globală afectează părți din agricultura muntelui. Topirea ghețarilor asigură temporar apă pentru culturi. Valea Adige din jurul oraşului Bolzano, în sudul Tirolului italian, este acoperită de meri care asigură 10% din piața europeană. Creșterea merilor, deşi veche ocupaţie, s-a dezvoltat în urmă cu 30 de ani şi a avut un mare succes. Domeniul înflorește, iar culturile se extend în sus pentru a se bucura de încălzirea care reduce riscul. Dar, cu cat e mai puțin frig, cu atât mai puține șanse pentru mere să capete nuanța rozalie şi gustul adevărat.

În ghețarul Morteratsch din Elveția, probabil locul unde topirea ghețarilor se poate vedea cu ochiul liber, schimbările climatice duc la topirea gheții și permafrostului. Zone întinse “se bucură” de o asemenea încălzire. Creșterea temperaturilor medii a depășit de mult orice prag stabilit, în mod optimist, de vreun departament al Națiunilor Unite.

Uberto Piloni, consultant și ghid montan, vorbește despre topirea rapidă și căderea gheții de pe Morterastch. “Apa caldă se infiltrează sub blocurile de gheață și formează pârâiașe sub calotă făcând gheața să se spargă și să se deplaseze de-a lungul apei. De multe ori poți fi uimit de cascade impresionante care sunt o dovadă vizuală a topirii cu o viteză de 1 metru cub pe secundă. Pe alocuri, s-au format adevărate lacuri, de fapt unele gropi adânci unde apa există câteva zile”, spune Piloni.

Schimările climatice “au efecte extreme asupra Alpilor; creșterea medie a temperaturilor în Alpi este mai mare decât media din alte zone din emisfera nordică, noi am avut o creștere de 2 centigrade în Alpi, în ultimele două decenii, efectele sunt foarte vizibile și, mai ales, foarte scumpe mai la vale. Unul dintre cele mai vizibile efecte este retragerea ghețarilor”, spune Marco Onida, secretarul general al Convenției Alpine.

În cadrul unui program anual care constă în traversarea sustenabilă a Alpilor – SuperAlp! – Convenția Alpină lasă participanții, cu toții jurnaliști, să descopere condiția ghețarilor, unul dintre cei mai evidenți indicatori ai schimbărilor climatice. De asemenea, inițiativa are ca scop promovarea Convenției Alpine și Protocoalelor sale ca instrumente pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii alpine, transferabile, de asemenea, și altor regiuni muntoase – precum, evident, cea carpatică. “Am ales cinci ghețari din Alpi și i-am traversat pentru a vedea cu proprii ochi situația și să discutăm cu oamenii în cunoștință de cauză, glaciologi, experți care trăiesc aici de 50-60 de ani și sunt în măsură să explice care este evoluția situației, care este ritmul retragerii ghețarilor, care sunt problemele asociate cu această retragere și toate consecinţele lor”, adaugă Onida.

 

 

Ghețarul Gran Paradiso ne dezvăluie un efect infernal. Apa asigurată de ghețari în zonele joase – și putem vorbi despre fluvii din Europa precum Po sau Dunărea, care transportă o biodiversitate imensă – s-a înjumătățit în ultimul deceniu, avertizează Eduardo Cremonese de la Agenția de Protecție a Mediului din regiunea italiană Val d’Aosta. “Oamenii au început să vadă că e mai puțină apă pentru ei, o producție de hidroenergie scăzută. Această cantitate scăzută de zăpadă și de precipitații, în general, precum și creșterea temperaturilor medii primăvara reprezintă un mare pericol pentru văi și pentru zonele alpine”.

Cercetările pe care le realizează cei din Val d’Aosta sunt chiar simple. Cercetătorii măsoară cantitatea de zăpadă și gheață din mijlocul iernii și repetă măsurătorilor la sfârșitul primăverii. Rezultă cantitatea de zăpadă și gheață topită. Studiile comparative realizate în fiecare an din ultimul deceniu arată că ghețarul este într-o continuă topire, pierzând din masă. “Ca să vă dau o idee, am măsurat ablațiunea părții terminale a ghețarului și în mai puțin de 8 ani Gran Paradiso a pierdut 20 de metri din grosime”.

La rândul său, gheţarul Aletsch din Elveția, cel mai lung din Alpi, s-a spart în 5 “limbi” de-a lungul a crăpături imense. Uberto Piloni spune că  e de netăgăduit că topirea constantă e reală, adevăr care este încrustat în roci, cu mijloacele naturii. În ultimii 60-70 de ani, în vremuri super-industrializate, s-a înregistrat o topire constantă, așa cum arată lichenii care cresc pe roci.

Încălzirea globală va provoca probleme mai ales în părțile uscate ale Alpilor, în văile fără ghețari, cu precipitații deja scăzute. Acest lucru este subliniat de Marc Zebisch, expert pe schimbări climatice la Academia Europeană (Eurac), un centru de cercetare din regiunea Trentino – Tirolul de Sud, Italia. Retragerea ghețarilor este cel mai fățiș indicator al schimbărilor climatice, dar nu au cel mai mare impact, spune cercetătorul. Zăpada arată cel mai clar fragilitatea. Zăpada alpină este “turnul de apă al Europei”, vegetația din zonele joase depinzând de apa care provine din topirea zăpezilor, adică toate râurile și ecosistemele consumă apa  care provine din zăpada alpină, astfel că mai puțină zăpadă înseamnă riscuri pentru biodiversitate. O creștere de 4 grade Celsius a temperaturii medii, foarte posibilă până în 2050, va duce la mai multă apă iarna și mai puțină primăvara și vara. Asta înseamnă o criză a apei în Europa continentală similară cu seceta din 2003.

Gheața veche și permafrostul, din cauza cantităților scăzute de zăpadă, tind să prindă o culoare mai închisă, un fenomen numit “zăpadă neagră”. În mod natural, ritmul de topire crește pe măsură ce gheața atrage razele soarelui. În mod paradozal, însă, în următorii ani vom avea cantități mai mari de apă pe continent din cauza topirii massive a ghețarilor alpine. Carpații și Alpii își pierd zăpada primăvara, așa cum arată fotografiile din satelit ale Eurac, iar criza de apă este de așteptat în viitorul apropiat.

Companiile, pe de altă parte, gândesc în termini legați de credit și pe perioade mai scurte de timp. Continuă să facă afaceri profitabile cu pârtii de ski inutile în Alpi sau folosesc cantități mari de apă pentru hidroenergie. Trăim în vremuri aîn care dezvoltarea este abordată într-o manieră egoistă. Vremuri în care energia nucleară importată din Franța este folosită să ridice bazine din Alpi pentru cascade artificiale dedicate hidroenergiei. Sunt vremuri în care energia nu e produsă ci speculată, deși ghețarii de pe vârfurile alpine sunt, în mod complex, legați de biodiversitatea din Delta Dunării.

Am adunat informații științifice de dragul articolului, dar nevoia noastră este modestia de care vorbea Arne Naess: “cu cât mai mici ne simțit în relaţie cu muntele, cu atât ne apropiem mai mult de a fi parte din măreția lui”. Sustenabilitatea înseamnă umilință și aduce o gândire pe termen lung întrucât dezvoltarea din ziua de azi pare să fie cu susul în jos. Comunitățile alpine sunt destrămate, dar pârtiile de ski sunt peste tot, serviciile ecosistemului sunt negate, dar proiecte energetice mari gravează fără milă în munte, șomajul în zonele alpine este cel puţin îngrijorător, dar exploatarea minieră cu cianuri este văzută ca aducătoare de locuri de muncă, alimentele modificate genetic aduc sărăcie și inegalitate, sursele alternative de energie sunt considerate un panaceu chiar când criza de apă amenință comunitățile.

Acestea sunt vremurile zăpezii negre.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger