Maidanul european. Prima zi la Kiev

1

Am ajuns din Cernăuți în Kiev după mai bine de 10 ore de mers cu un autocar rusesc vechi; pocnea tabla de pe el de fiecare data când șoferul schimba vitezele. A fost distractiv până în momentul în care mi-am dat seama c-au trecut aproape șase ore și bâcul de la volan n-a făcut nicio oprire mai lungă de trei minute. Cât să urce și să coboare pasagerii. M-a durut. Mi-a trecut când am ajuns în autogara din Kiev, un loc întunecat de pe la periferie. Bișnițari de telefoane, cerșetori, vânzători ambulanți de gogoși înțepenite. Taxi, you want? Niet.

 

kiev

de Radu Ciorniciuc (Casa Jurnalistului)

 

Întreb un cetățean tânăr cum ajung la revoluție și mă trezesc luat de mână și băgat în metrou. Tot el a plătit biletul. Două grivne. Trenul arată, pe interior, ca paginile de mică publicitate din ziarele de provincie. Postere mici, colorate, lipite pe toți pereții. Mașini, vacanțe de lux, apartamente, echipamente IT. După vreo cinci stații de mers spre centrul Kievului, aflu despre tovarășul de drum că My name – Anatol. Mă impinge afară din tren. Stația Maidan!

Pe un culoar obscur, câteva zeci de oameni stau în cerc. În mijloc, două fete tinere, cu coroane de flori pe cap, dansează lângă un nene bărbos care zdrăngăne din chitară. Poartă toți drapele și bentițe galben-albastre. Într-un colt, doi polițiști sprijnă o gheretă din geam termopan și se uită plictisiți la petrecere.

Gura de metrou din Piața Maidan dă în mijlocul unei mulțimi care țopăie pe un soi de punk rusesc, în fața unei scene pe care-s suiți câțiva care țipă la microfoane.Maidan, Ukraina, IEUROPA!

 

kiev2

 

Piața e baricadată. Oamenii au decopertat scheletul unui brad din metal, înalt de vreo 20 de metri, și au folosit cartoanele și crengile ca să blocheze căile de acces. Să intri în Piață, tre’ să treci de niște filtre din pațani tineri, îmbrăcați ca la armată. Haine kaki, bocanci înalți, din piele, căști de război și bastoane de miliție. Zâmbesc toți.

 

kiev3

 

În spatele scenei de pe Maidan e plin de oameni și corturi de campanie. Se împart ceaiuri, tartine cu salam/brânză/unt, fructe, apă și haine groase. Oamenii fac focuri în butoaie din tablă, cântă imnuri patriotice și par că, pentru acum, au tot ce le trebuie ca să fie fericiți. Mă uit la ei și mă trec niște frisoane care-mi lasă ochii umezi.

 

kiev4

 

Nu știu cum, dar îl întâlnesc pe Vyktor. Un bărbat fără sprâncene, pe la vreo 40 de ani, dar cu un cumnat care știe câteva cuvinte în engleză. I-a spus cineva că n-am unde să dorm. Vyktor zice că mă cazează la el. Mi-l dă pe cumnată-su la telefon.You call this number. I tell you where to come and sleep. Telefonul lui Vyktor a rămas la mine. Дякуємо, Vyktor!

Intru într-o clădire păzită de un munte de saci de gunoi, patru garduri din metal și câțiva milițieni voluntari. La parter, cinci femei stau în spatele unor birouri lipite. Au niște tabele pe care scriu de fiecare dată când dictează băieții de la intrare. Se dau legitimații de acces la etajele clădirii. O voce de bărbat țipă la fiecare câteva minute. Curăță calea voluntarilor care vin din bucătăria artizanală cu stelaje pline de tartine, portocale feliate și tăvi cu băuturi calde. Aprovizionează corturile de-afară.

 

kiev5

 

Un student la marketing vrea să mă ajute. Acum vreun an, a avut o gagică la Timișoara și l-a plimbat prin toată România. Știe de protestele cu Roșia Montană și zice că dacă fac un film despre ce se-ntâmplă acum în Ucraina, o sa câștig toate festivalurile de film din IEuropa. Tot el îmi face rost și de legitimație și-mi arată unde-i centrul pentru presă.

 

kiev6

 

La etajul 1, cum intri pe un hol cu-n covor lung maro pe mijloc, e o cameră de vreo 50 de metri patrati. Seamănă cu o redacție de televiziune. În mijloc, un birou mic cu cinci steaguri în spate. Lumini, boxe, trepiede.

De jur-împrejurul camerei, multe mese pline cu aparate foto/video, laptopuri, căști de război, măști de gaze, reporteri și reporterițe.

 

kiev7

 

La fiecare câteva zeci de minute, câte un reporter mai dă o alarmă: Polițiștii se pregătesc să evacueze clădirile. O să folosească gaze. O să ne bată pe toți! 

Două televizoare arată live ce se-ntamplă la scena din fața clădirii. E ora 4.00, sunt -3 grade, ninge ca-n Siberia și bate-un vânt de-ți taie blana de la guler. Ucrainienii dansează, cântă, fac slujbe religioase cu popii pe scenă și par mai mulți decât erau când am ajuns aici.

Acest material a fost preluat de pe Casa Jurnalistului.


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger