Mai puţin testosteron poate fi avantajos pentru o echipă

0

Prin tradiţie, cînd spui testosteron, spui competiţie. Un nivel de testosteron mare se presupune că stimulează performanţa competiţională. Dar e adevărat în toate cazurile?

Într-un studiu de acum doi ani, 60 de participanţi, dintre care jumătate erau femei, au donat mostre de salivă şi au completat un test analitic legat de competiţia individuală şi de cea de grup.

Cum era de aşteptat, testosteronul a fost găsit implicat în nivelul de performanţă în competiţii individuale. Dar în competiţia dintre grupuri, prea mult testosteron a scăzut performanţa. Rezultatul nu a depins în nici un fel de sexul participanţilor.

Indivizii cu un nivel mare de testosteron sunt mai porniţi să cîştige un status cît mai înalt, iar indivizii cu testosteron mai puţin sunt mai înclinaţi să coopereze cu alţii, ceea ce face ca o competiţie între două grupuri să fie cîştigată de grupul mai sărac în testosteron. O echipă bună e făcută deci din oameni mai interesaţi să cîştige ca echipă şi nu individual.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger