Magia și alcoolul viața-mi guvernează

0

Mihai Ursachi e printre primii noștri poeți postmoderni, poeți care remixează tradiții vechi – cu dragoste dar și cu o ușoară ironie, ironia celui care știe că trăiește alte timpuri. La Ursachi, tradiția refolosită e cea romantică/goth și ceea ce i-a dat jocului un plus de forță a fost prelungirea sa existențială: poetul și-a și construit o identitate romantică, o viață aventuroasă, un personaj trăit cu o seriozitate comică.

 

 

Odaia gingașei iubiri

Și iată c’am venit, de foarte de departe,
tot neamul meu se stinse, vlăstarele sînt moarte.
Am moștenit conacul cel vechi, argintăria,
și stema casei noastre: veșnicia.

La praznicul Enigmei, când vișinii serbează
o ora anumită, m’am hotărît să intru,
sperînd sa fii acolo, la ora ceea, trează,
ținînd același sfeșnic în mînă, ca un schiptru.

Făcui deci invocarea și semnele cerute,
aprinsei în cățuie trei feluri de tămîie,
intrai pe ușa strîmta cît am putut de iute,
cum e plăcut la duhuri, cum îți plăcea și ție.

Mi se păru ciudat ca tu la ora ceea
să nu fii încă trează; mă apropiai de patul
de nuc în care cîndva ai fost femeia
cu trup de flori de vișin, iar eu am fost bărbatul…

Mă apropiai cu totul, uitînd legile mele
și orb întinsei mîna și căutai fierbinte
aceea ce pierdusem; în albele dantele
zăcea o grămăjoara de albe oseminte.

Înțepenii de spaimă și pricepui greșeala…
…Crengi mari de vișin dalbe prin gratii pătrunsese
și la lumina lunii subțire ca beteala
văzui: eram trecut de veacuri pe lista de decese…

Privii în jur – covorul e năpădit de ierbi,
în vaza cristalină în care’ți puneam frezii –
șirag de perle negre, un ghemotoc de șerpi;
prin vechi păienjenișuri, bezmetici, huhurezii.

Pe masa de parfumuri, printre oglinzi și spelci –
moluște lipicioase, limacși molîi și melci.
Și craniul celui care am fost, e pe noptieră,
îl ții probabil noaptea în chip de scrumieră.

 

Magie și alcool

Magia și alcoolul viața`mi guvernează,

pe care-am început-o studiind filosofia,
anatomia, dreptul și vai, teologia,
dar negăsind în ele nici liniște nici bază

Sacrificai Venerei și-am zis: oricum o fi ea,
sublimă ori sordidă, în trupu`i se ascunde
misterul fără nume și coapsele`i fecunde
în spasmul ca o moarte conferă veșnicia .

Imperialul spirit mă are`n a sa pază
și nici o conștiinta`i egală cu beția
și tainica lucrare în nopțile de groază

Tărîm fără`ndoială aflat am, și cutează
mereu ratacitorul pe căile profunde :
“Am aurum non vulgi, leonem, poezia.”


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger