Madridul lansează primul său program de închiriere de biciclete electrice

0

De la 1 mai, capitala Spaniei se va alătura altor oraşe europene în care este posibilă închirierea, de către public, a bicicletelor electrice, puse la dispoziţia comunităţii. În acest fel, accesul în oraş va fi mai uşor şi mai ecologic pentru localnici sau vizitatori.

 

 

Programul se va numi Dubbed BiciMad şi, deşi pentru Madrid este o premieră, el deja se desfăşoară în oraşe precum Barcelona, Londra, Paris sau chiar San Sebastian (tot în Spania). În aceste oraşe, navetiştii, spre exemplu, pot închiria o bicicletă electrică, pentru a se deplasa unde au nevoie în oraş. Programul destinat Madridului va conţine 1.500 de biciclete, aranjate în 120 de standuri care vor fi disponibile în tot oraşul.

Standurile şi instalarea bicicletelor vor fi realizate de firma spaniokă BonoPark, iar costurile pentru întreaga operaţiune se ridică la 35 de milioane de dolari. Potrivit autorităţilor oraşului, programul face parte dintr-un plan de management al traficului oraşului (ale cărui investiţii se ridică la un miliard de dolari, în total), care include şi adăugarea a peste 60 de kilometri de piste pentru biciclete pe străzile din Madrid.

Fiecare bicicletă va fi echipată cu un mic motor care va ajuta ciclistul să treacă cu bine peste zone în pantă sau când va avea de parcurs distanţe mai mari. Încă nu se ştie cât va costa închirierea unei astfel de biciclete electrice, dar se ştie sigur că programul va fi funcţional de la data de 1 mai.

 

Surse şi foto: Phys, Inhabitat

 

Puteţi citi şi:

VIDEO Evoluţia bicicletei, în 60 de secunde

Bicicleta perfectă pentru mers pe nisip sau pe zăpadă

Cu bicicleta, din România în Indonezia. Călătoria artistică a Alinei

O melodie creată doar din sunetele unei biciclete

Cu bicicleta pe Mont Blanc

VIDEO Casca invizibilă de bicicletă

VIDEO Cum te mişti în oraşul bicicletelor

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger