Lupul paznic la oi: un ranger sud-african, suspectat că este braconier

0

Un ranger cu vechime al Parcului Naţional Kruger din Africa de Sud a fost acuzat de braconaj la rinoceri. Omul era un susţinător public al luptei împotriva braconajului, el având diverse declaraţii în care condamna efectele negative ale acestei activităţi ilegale.

 

 

Rangerul Lawrence Baloyi a fost arestat la sfârşitul lunii septembrie, după ce doi indivizi, şi ei angajaţi ai parcului, au fost prinşi în flagrant de poliţie (la braconaj) şi au mărturisit că rangerul era şeful lor şi al operaţiunilor de braconaj. Cazul ridică întrebări serioase asupra nivelului corupţiei din Africa de Sud, mai ales în ceea ce priveşte reţeaua parcurilor naţionale. Acum, autorităţile trebuie să descopere de câtă vreme rangerul ducea o viaţă dublă: una de apărător al parcului, alta, de braconier. Într-un interviu acordat publicaţiei Voice of America în august, anul acesta, el chiar vorbea despre cât de dificilă este combaterea corupţiei asociată braconajului.

Cei doi angajaţi ai parcului prinşi (întâmplător) de poliţie, cu arme asupra lor, muniţie, cuţite şi topoare, au mărturisit că lucrau pentru rangerul Lawrence Baloyi. Acesta a fost, la rândul său, arestat, iar toţi trei au fost duşi de îndată în faţa unei instanţe. La audiere, cei doi angajaţi ai parcului s-au plâns că ar fi fost brutalizaţi de poliţie, când au fost prinşi. Instanţa i-a sfătuit să depună plângere împotriva ofiţerilor care i-au arestat. În ceea ce îl priveşte pe ranger, însă, lucrurile sunt mai complicate. Poziţia sa, declaraţiile publice, toate îl recomandau drept un apărător al vieţii sălbatice. Ancheta se anunţă lungă şi dificilă, dar şefii reţelei de parcuri naţionale nu sunt dispuşi să facă compromisuri.

Imediat după arestarea rangerului şi a angajaţilor săi, Abe Sibiya, CEO al reţelei parcurilor naţionale sud-africane, a declarat: “Aceste arestări trimit un mesaj puternic care spun că autorităţile despre care se presupune că ar fi implicate în braconaj vor fi arestate şi aduse în faţa legii, la fel ca orice alt individ. Este extrem de trist că acei cărora le-a fost încredinţată siguranţa acestor animale sunt bănuiţi a fi devenit distrugătorii moştenirii pe care aveau mandat să o protejeze”. La începutul lunii septembrie a acestui an, alţi doi rangeri, dintr-o rezervaţie privată din cadrul parcului, au fost arestaţi pe motiv că intenţionau să vândă cornurile unui rinocer care, se pare, murise din cauze naturale.

 

Surse: Treehugger, Lowvelder

Foto: IH

 

Puteţi citi şi:

WildLeaks: un WikiLeaks dedicat mediului

Studiu: 100.000 de elefanţi, ucişi în trei ani din cauza cererii crescute de fildeş

Prima fatwa emisă împotriva traficului cu viaţă sălbatică


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger