Lupta unei fetiţe de 10 ani pentru un munte

1

În 1915, oraşul Orongrade din New Mexico se fălea cu mult aur şi găzduia operaţii miniere, însă, de atunci, huruitul maşinăriilor de extracţie a metalului preţios a fost acoperit de cel al naturii. Cu toate acestea, Caitlyn Larson, o fetiţă de 10 ani, şi părinţii ei au depistat din gură-n gură ceva neobişnuit pentru liniştea vieţii sălbatice: o nouă gaură, însoţită de asamblarea de noi echipamente pentru raşchetarea muntelui.

Acela a fost momentul în care fetiţa şi-a dat seama că trebuie să se facă ceva pentru împiedicarea acestui lucru. După ce a aflat de la membrii comunităţii în care locuieşte că un drum fusese lărgit şi că începuseră lucrările de pregătire pentru instalarea unei noi mine în nautra sălbatică, operaţiuni care dizlocau plante şi animale, familia Larson s-a convins cu propriii ochi şi, după o mică anchetă, a aflat că o comparnie străină, Iron Mining Group (IMG), plănuieşte să ştirbească muntele de 6 milioane de tone de minereu cu destinaţia China.

Îngrijorată de faptul că multe specii din vecinătatea muntelui vor fi nevoite să-şi părăsească habitatul natural, fetiţa soţilor Larson a scris un comunicat de presă în care şi-a exprimat dezaprobarea , a deschis o pagină de Facebook dedicată salvării muntelui cu ajutorul părinţilor săi şi a reuşit să transmită mesajul de împiedicare a operaţiunilor miniere guvernatorului din New Mexico, Susana Martinez, preşedintelui Obama şi oficialilor care se ocupă de gestionarea pământurilor.

Eforturile fetiţei şi ale familiei sale au atras atenţia directorului Diviziei pentru Minerit şi Minerale din New Mexico, Chuck Thomas, care a observat că Iron Mininig Group nu avea autorizaţiile necesare pentru începerea operaţiunilor. De exemplu, nu au ţinut audieri publice şi nu au obţinute expertize care să ateste că speciile din vecinătatea muntelui nu vor fi afectate. Un reprezentant al companiei supuse acum oprobriului comunităţii din preajma muntelui a spus că a fost vorba de nişte neînţelegeri în ceea ce priveşte obţinerea autorizaţiilor. Autorităţile locale spun că se pregătesc să oprească operaţiunile IMG pentru a salva muntele, alături de flora şi fauna care îl populează.

Sursa: Tree Hugger

Foto: Imagine din sălbăticia din Orogrande/Flickr-Forest Service-Northern Region

 


Un comentariu

  1. Super. Stiu si eu o poveste adeverata cu Tommy un baiat tot de 10 ani care lupta pentru pacea lumii si a desfiintat zidul Berlinului 🙂
    Le-o spun mereu copiilor in tabara.
    Ma intreb ce-o fii cu copiii la varsta de 10 ani?

Reply To Ioana Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger