Experimentul Caveman: Lupta cu ceilalti “Eu”

Hai ca o sa va transmit niste ginduri telegrafice, n-am cum sa ma extind, sa ma desfat scriind, sint in delegatie la Cluj, e Festivalul de Moda si deci alerg dupa modele, si-asa nu ma ghidam dupa nici unul in viata. Am isterizat-o pe colega mea Carmen Movileanu, pe jumatatea ei de camera e lumina, multime de veioze, radio-tv, carnaval in buna regula, pe partea mea – sobrietate, liniste, intuneric, un bec si o carte, asa, in scirba. Partea proasta e ca linia de demarcatie nu face fata. Dar duc lupte grele. Cum aprinde Carmen lampa de mijloc, cum o sting cu miscari finute, amabile, plus voce calda “Hai mai ca nu ne trebuie, nu vezi ce lumina vine de-afara”. Nu va zic ce urmeaza.

de Gianina Corondan

Sa explic. Am plecat din Bucuresti foarte incintata de victoria mea in razboiul cu ispitele. Planul meu era s-o pornesc vitejeste pe jos la 5 dimineata, nu stiam daca circula metroul, autobuze sau pasari calatoare. Habar n-aveam care ce orar are. Pe la fara zece ma viziteaza gindul perfid: daca as lua totusi masina, cine-o sa stie?

Ma repliez, piei drace, hm, nu e-n regula, chiar nici o saptamina nu pot rezista, pe cine pacalesc, dar ce, picioarele nu le pot lua la spinare? Pot, pot, bine, nu iau masina mea, mm…dar cu taxiul as ajunge intr-un sfert de ora, am porni mai devreme, am ajunge pe lumina, n-am folosi farurile. Asa- printre blocuri, cu trei bagaje agatate de mine: geanta, rucsac, punga cu tinutele de prezentatoare, cu noaptea-n cap, ce ma fac, daca nu circula masini s-ar putea sa umblu asa, pe jos pina in Dorobanti, e ditamai distanta. Nu e deloc normal pentru o fata. Brr. M-am concentrat, am oftat, am deschis telefonul, l-am inchis, ma rog, toata parada aia de constiinta, tot jocul nehotaririi de-l vedem prin filme, tot l-am facut. Si-am invins cu grota mea. Am smuls bagajele si-am intins-o voiniceste spre televiziune, la 6 trebuia sa fiu acolo, sa pornim cu microbuzul de serviciu. Drumul-extrem de interesant. Printre blocuri –pasionant, linistea somnului oamenilor munciti sau leneviti, nici tipenie, racoare placuta care s-a transformat in in zece minute sub geaca mea in atmosfera incinsa, incendiara stimati telespectatori. Vrei sa fii hot-mergi pe jos cu geaca groasa de iarna. Dar este cineva care nu doarme –spun unii mai intelepti: Dumnezeu. El a facut cumva ca atunci cind am ajuns la drumul mare sa apara un autobuz numit 133, care circula spre Barajul Dunarii ceva. Numarul imi parea cunoscut, flash-back emotionant, am realizat ca ajunge la Foisor, am tisnit inauntru, gol-golut, locuri girla pentru toate virstele si toate bagajele mele, va spun, autobuzul 133 e o minune, vreau sa-l iau acasa. Daca o sa candideze la presedintie runda viitoare, eu il votez. M-a dus pina in Romana dragutul, de-acolo floare la ureche pina la TVR si uite-asa am ajuns si la timp –o juma de ora am facut- si nu mi-am incalcat codul. S-a uitat lumea cu mila la mine, dar eu rinjeam cu tilc, cum fac si-acum, ca am pacalit-o pe Carmen sa stinga televizorul, ca prea-s multe reclame..ha, o bag si pe ea in proiect.

Foto: Agerpres