Un raport de dimensiune mai mic între al doilea şi al patrulea deget de la mână este asociat cu o lungime mai mare a penisului, arată o nouă cercetare. Totodată, o privire fugară asupra degetelor unui bărbat poate dezvălui nivelul de expunere al acestuia la hormoni masculini în pântecul mamei, oferind indicii privind riscul dezvoltării unor boli cu cauză hormonală precum cancerul de prostată.
Ideea că raportul de dimensiune dintre degetele unui bărbat şi expunerea la hormoni nu este nouă. Studiile au aflat că raportul dintre al doilea şi al patrulea deget este asociat cu volumul spermei, probabilitatea dezvoltării unui infarct, trăsăturile faciale masculine sau preferinţa în utilizarea mâinilor. Totodată, un studiu din 2002 a descoperit o corelaţie între lungimea degetului arătător şi mărimea organului genital la bărbaţii sănătoşi sub 40 de ani, sugerând că expunerea la testosteron în timpul sarcinii marchează creşterea amândurora.
În noua cercetare, publicată în Jurnalul Asiatic de Andrologie (ramură a medicinii care studiează fiziologia şi patologia organelor sexuale masculine), oamenii de ştiinţă de la Universitatea Gachon din Coreea de Sud au recrutat 144 de voluntari – unii de 20 de ani şi alţii mai în vârstă – care urmau să sufere o intervenţie urologică. În timp ce aceştia se aflau sub anestezie, cercetătorii le-au măsurat lungimea degetelor de la mâini, precum şi pe cea a penisului, atât în stare flască, cât şi în erecţie completă. În stare flască, lungimea penisurilor a înregistrat o medie de 7,7 centimetri, variind de la 4 la 12 cm. În stadiu erect, lungimea medie a fost de 11,7 cm, variind de la 7,5 la 17 cm. Raportul de dimensiune dintre cel de-al doilea şi cel de-al patrulea deget de la mână a fost de 0,97 cm în medie, variind de la 0,88 la 1,12 cm. Cu cât acest era mai mic, cu atât mai lung era penisul voluntarului respectiv.
Sursa: Livescience
Foto: Flickr/alonis