Călătoria National Geographic prin lume ne duce, în imagini, în Elveţia, Mexic, Canada, SUA, Germania, Egipt, Nepal, India şi Africa de Sud. Mai jos sunt alegerile editorilor foto ai revistei pentru topul lunii recent încheiate.
Plonjon / Foto: Gabriele Putzu, European Pressphoto Agency
Salt în apă la campionatul european de scufundări din Elveţia (Ponte Brolla), de la înălţimi cuprinse între 18 şi 27 de metri.
Trăgând cu ochiul / Foto: Edgard Garrido, Reuters
Câinii trag cu ochiul dintr-o maşină de transport specială, menită să protejeze câinii de rasă de răpiri, în Mexico City, unde o astfel de practică este comună (câinii de rasă sunt răpiţi pentru recompensă).
Albastru / Foto: Warren Toda, European Pressphoto Agency
Partea canadiană a cascadei Niagara este luminată în albastru pentru a marca naşterea prinţului moştenitor, fiul prinţului William şi al ducesei Catherine.
Operaţiune de salvare / Foto: Matthew Hertzfeld, Toledo Fire and Rescue/Reuters
O femeie aşteaptă să fie salvată după ce o gaură imensă s-a deschis sub maşina ei (Toledo, Ohio); pompierii au reuşit să o scoată de acolo înainte să păţească ceva.
Sus şi departe / Foto: Hendrik Schmidt, AFP/DPA/Getty Images
Un balon cu aer cald se pregăteşte de zbor în cadrul International Balloon Fiesta, un festival care atrage mii de oameni în fiecare an în Germania.
Violenţe în Cairo / Foto: Mohamed El-Shahed, AFP/Getty Images
Soldaţi egipteni, pe o stradă din Cairo, în timpul evenimentelor violente care au dus la schimbarea de regim politic în Egipt.
Ritual costumat / Foto: Navesh Chitrakar, Reuters
O tânără tibetană priveşte pe geamul unei mănăstiri, îmbrăcată în costum tradiţional folosit la marcarea celei de 78-a zile de naştere a lui Dalai Lama.
La masă / Foto: AFP/Getty Images
Un pui de papagal indian foarte mic este hrănit cu mâna, ca să nu moară de foame; papagalii, ca şi alte specii, sunt traficaţi de vânători locali în schimbul profitului, în ciuda interdicţiei existente în India în privinţa comerţului cu toate speciile de păsări.
În cursă / Foto: Chip Somodevilla, Getty Images
Cursa de cai Durban din Africa de Sud este o tradiţie a primei duminici a lunii iulie din anul 1987 şi are o lungime de 2.200 de metri care trebuie parcurşi de către concurenţi.
Uite cum suflă / Foto: Babak Tafreshi, TWAN
Erupţii de aburi în parcul american Yellowstone.
Sursa şi foto: National Geographic