La începutul lunii iunie lansăm Campania “Adoptă o pistă periculoasă Apoi desfiinţeaz-o!” Invităm astfel cetăţenii să se implice în sesizarea problemelor oraşului; de data aceasta erau vizate pistele pentru biciclişti care pun în pericol siguranţa pietonilor şi bicicliştilor. Numărul celor care au răspuns apelului nostru nu a fost mare.Nu pentru că oamenii nu sunt interesaţi de soarta oraşului. Nu pentru că oamenii se feresc să facă voluntariat.
de Marian Ivan (OPTAR)
Nicidecum ! De fapt, oamenii şi-au pierdut încrederea în autorităţi. Şi nu pot să nu le dau dreptate ! De un an de zile OPTAR sesizează instituţiile despre pistele ilegale: Administraţia Străzilor Bucureşti, Brigada Rutieră, Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Prefectura Bucureşti şi Ministerul de Interne.
Dar nu acesta e subiectul de astăzi.
Începând cu sfârşitul lunii iunie am început să primim, din partea celor care au ales să se implice, probe ale ilegalităţilor de pe pistele pentru biciclişti. Astfel, pe data 6 iulie 2012, consiliaţi de avocatul Adrian Rista, au fost depuse primele 6 sesizări către Primărie, Administraţia Străzilor, Consiliul General şi Poliţie. Apoi, după alte două săptămâni, au fost depuse încă două cereri, fiind în lucru alte 6 cereri similare pentru tot atâtea trasee.
Şi, oarecum neaşteptat, răspunsul a fost favorabil.
Pe data 16 august 2012 Brigada Rutieră Bucureşti ne-a comunicat că în urma primelor 8 sesizări depuse s-a dispus desfiinţarea temporară a celor 8 trasee ilegale reclamate.
Este îmbucurător acest lucru.
Trist este faptul că a fost nevoie de autoritatea poliţiei pentru că pietonii să fie protejaţi pe trotuare. Şi este grav dacă în perioada următoare Primăria nu ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului de la cei vinovaţi.
Şi, pentru că munca celor care au contribuit la rezolvarea acestei probeme trebuie apreciată, am solicitat voluntarilor să-mi permită publicarea numelor lor. Sunt oameni care au crezut în ceea ce fac şi care şi-au rupt din timpul liber pentru a face voluntar munca de cercetare pe teren. A fost nevoie de munca lor pentru că acolo, la Administraţia Străzilor Bucureşti, sunt plătiţi din banii noştri nişte oameni care nu-şi fac treaba. Până când Primăria va face curăţenie printre angajaţii Administraţiei, vom mai avea nevoie de astfel de voluntari.
Iată-i pe eroii noştri şi traseele pe care le-au documentat:
Traseul 1 – Grigore BurloiuTraseul 2 – Cristian Vârlan şi Daniel Constantinescu Traseul 7 – Eugen Nedelcu Traseul 8 – Leonard Barbu Traseul 19 – Dan Claudiu Buzilan Traseul 23 – Eugen Nedelcu Traseul 26 – Andrei Olariu Traseul 28 – Carmen Manole
De precizat că numărul voluntarilor este mai mare, în acest moment fiind în lucru alte sesizări pentru alte trasee periculoase. Am amintit doar de cei 8 deoarece munca lor a dat deja rezultate.
Şi, ca să arăt nivelul lor de implicare, trebuie să precizez că unii dintre ei au documentat chiar mai multe trasee. Şi ar fi vrut să le facă pe toate ! I-am refuzat deoarece vrem să oferim posibilitatea şi altor cetăţeni să se implice. Pentru că lucruri bune se întâmplă când cetăţenii se implică!
Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.
Dacă nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.
Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR.
Foto: Claudiu Buzilan
Un comentariu
Pingback: Ne cam dăm pe biciclete, dar nu ne prea bagă nimeni în seamă | TOTB.ro - Think Outside the Box