Luați atitudine pentru Reforma Politicii Agricole Comune, propusă de UE

0

În urma rezultatului devastator al votului asupra reformei PAC din Comisia Parlamentului European pentru agricultură şi dezvoltare rurală (COMAGRI), 25 de organizaţii ale societăţii civile din 10 ţări au lansat o acţiune la nivel european: Go M.A.D. (Go Meet A Deputy! /Vizitează-ți eurodeputatul)Campania cheamă cetăţenii Europei să interacţioneze în mod direct cu membrii Parlamentului European din ţările lor (MPE) şi să-i întrebe cum vor vota în plen decizia privind reforma PAC, la Strasbourg, în martie 2013.

de Ecoruralis

 

“Cetăţenii vor ca banii lor, proveniţi din impozite, să fie investiţi în agricultură locală, verde şi echitabilă: pentru protejarea mediului înconjurător, sprijinirea micilor fermieri şi a comunităţilor rurale, şi pentru asigurarea hranei sănătoase pentru toată lumea”, spune Stephanie Roth, coordonator al campaniei Good Food Good Farming – Hrană Bună, Agricultură Bună – a ARC2020. Ea adaugă: “În loc să sprijine milioanele de ferme familiale mici şi sutele de milioane de contribuabili, votul COMAGRI serveşte intereselor puternicelor corporaţii agro-comerciale şi agro-chimice, care se îmbogăţesc din agricultura industrială şi din fabricile zootehnice. Hai să ne indignăm (Let’s Go M.A.D.) şi să schimbăm acest lucru!”.

Pentru prima dată în istoria celor cincizeci de ani de politică europeană comună, acordul final, privitor la direcţia pe care PAC o va urma în următorii 7 ani (cu un buget anual de aproximativ 50 miliarde €), trebuie să fie adoptat, împreună, de către Consiliul Miniştrilor Agriculturii şi Membrii Parlamentului European. Deputaţii din Parlamentul European sunt aleşi direct de către cetăţenii europeni. ONG-urile care susţin această campanie consideră că există o şansă reală pentru cetăţenii obişnuiţi să influenţeze unul dintre cele mai importante procese legislative ale UE. La următoarele alegeri parlamentare europene din 2014, alegătorii vor dori să ştie că reprezentanţii lor la Bruxelles îi ascultă.

“Mai mult decât să susţină, pur şi simplu, decizia aprobată de către colegii lor din ministerele agricole, cerem tuturor celor 754 de eurodeputaţi, care vor vota cu privire la reforma PAC în martie 2013 la Strasbourg, să asculte vocea celor care i-au votat”, spune Roth.

“Ne-am săturat să așteptăm o schimbare care întârzie să apară. De azi vreau ca nevoile noastre să fie ascultate de către cei care iau deciziile privind reforma PAC. Fac apel către toți micii producători, grădinari și cetățenii indignați din România să contacteze deputații noștri din Parlamentul European. Doar împreună îi putem convinge să ia deciziile corecte pentru o agricultură românească corectă, socială și prietenoasă cu mediul!”, afirmă Willy Schuster, co-președintele Eco Ruralis.

Website-ul campaniei Go M.A.D. permite alegătorilor să-şi găsească eurodeputaţii şi să îi contactateze direct prin telefon, e-mail sau printr-o scrisoare, şi să stabilească întâlniri personale/audienţe cu ei. Toate concluziile întâlnirilor vor fi publicate pe website. Puteţi găsi pe această pagină un material video care vă prezintă exemple despre modul în care acest lucru poate fi realizat.

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger