Lou Angeli (Discovery Channel – ‘Dupa prabusirea Turnurilor’): La WTC, oriunde te-ai fi uitat, nu vedeai decat macel si dezastru. Totul parea desprins dintr-un film cu extraterestri

5

Filmeaza dezastre din 1989, cand s-a produs cutremurul din San Francisco. Prabusirea turnurilor gemene din New York, pe 11 septembrie 2001, a fost, insa, cel mai mare dezastru pe care l-a filmat vreodata. Pe Lou Angeli, CV-ul il descrie ca jurnalist multimedia, pompier si paramedic. Aceste ‘achizitii’ i-au permis, de fiecare data, sa treaca dincolo de zona unde se opreste accesul presei, sa ia imagini din mijlocul evenimentelor si sa lucreze cot la cot cu cei din echipele de salvare. Experienta 9/11 a surprins-o in doua filme documentare. Ultimul, realizat in 2010, “Dupa prabusirea Turnurilor”, va fi prezentat pe Discovery Channel, in aceasta seara. Despre ce a vazut, simtit si facut in timpul dezastrului de la WTC a vorbit intr-un interviu acordat TOTB si mai multor publicatii straine intr-o teleconferinta organizata de Discovery.

Multe voci din SUA si din toata lumea sustin ca atacurile de la WTC au fost doar o inscenare de proportii, menita sa justifice un razboi in Orientul Mijlociu – teorie sustinuta, de altfel, si de unii cercetatori si martori oculari, care spun ca modul in care s-au prabusit Gemenii arata ca a fost vorba de o implozie controlata. Ca fost pompier si veteran al incidentelor de la WTC, ce parere ai despre aceste afirmatii?

Lou Angeli: Nu sunt de acord cu adeptii teoriei conspiratiei. Si pot sa spulber cele mai multe dintre comentariile lor. Cladirile s-au prabusit, iar unul dintre comentariile de acest gen sustine ca a fost o implozie provocata de materiale explozibile. Exista un domn pe nume Vincent Dunne care este expert in incendiile provocate in cladiri inalte, in New York. Vincent este prietenul meu si am discutat de foarte multe ori despre aceste aspecte. El spunea deja ca, daca acea cladire ar fi din nou lovita, in special dupa atentatul cu bomba din 1993, s-ar prabusi in acel stil ‘clatita’, din cauza modului in care a fost construita. Fusese cladita intr-un stil mult diferit de cel al altor zgarie-nori care o inconjoara, in New York City. Deci cred ca toate aceste teorii ale conspiratiei sunt absurde.

Dupa noua ani, consideri ca ranile produse atunci s-au vindecat cat de cat, inclusiv in plan socio-politic?

Lou Angeli: Sincer sa fiu, nu cred ca ranile s-au vindecat catusi de putin. Americanii inca sunt foarte ingrijorati de ideea unor viitoare atacuri. Desi totul s-a intamplat acum noua ani, pentru noi inca e o imagine foarte vie si pe care, desigur, ne-o reamintim aproape zi de zi. Eu am fost acolo si pot sa va spun ca nu exista zi in care sa nu ma gandesc la asta de cateva ori. Deci nu cred ca ranile s-au vindecat in vreun fel. Desigur, exista mai multe considerente de ordin politic…

Ce ai vazut si ce ai simtit cand ai ajuns in zona WTC?

Lou Angeli: Am ajuns acolo la ora 3.45 dupa-amiaza. Am plecat cu masina de acasa. In mod normal, fac doua ore cu masina pana la New York, dar mi-a luat mult mai mult timp ca sa ajung in oras. Cand am ajuns la WTC, am vazut ceva ce parea desprins dintr-un film cu extraterestri. Mai fusesem de multe ori in zona respectiva, ca simplu vizitator, dar atunci locul arata asa cum nu mi-as fi putut imagina vreodata. Mi-e cunoscuta zona si totusi, cand am ajuns acolo, nu am reusit sa imi dau seama unde ma aflam. Nici nu stiam pe ce strada sunt. Mi-a fost greu sa ma orientez si cred ca amintirile mele cele mai puternice sunt legate de elementele de otel distruse. Lucratorii implicati in operatiunile de salvare erau ca niste furnici care se catarau peste tot, lucrau in grupuri de cate 10 sau 15 si faceau tot ce puteau ca sa gaseasca oameni cat mai multi.

Ce anume ai facut acolo, mai exact?

Lou Angeli: Principalul meu obiectiv a fost sa inregistrez evenimentele de atunci pentru pregatire – pentru pregatirea pompierilor si a agentilor legii. Dar, ca pompier si paramedic, mi-ar fi fost imposibil sa nu dau efectiv si eu o mana de ajutor. De multe ori ajungeam acolo cu camera de filmat in buzunar, imbracat in echipament de pompier, si lucram alaturi de restul echipei. Iar din cand in cand, daca vedeam ceva interesant, inregistram pe caseta. In alte momente, lasam pur si simplu camera deoparte si lucram alaturi de confratii mei, ca sa spun asa, pentru a rezolva problemele care se iveau.

Care ar fi cea mai cumplita, dar si cea mai frumoasa amintire a ta, din mijlocul dezastrului?

Lou Angeli: Au existat diverse grupari religioase, agentii pentru interventii in caz de urgenta, etc. care s-au adunat in zona respectiva. Era nevoie de orice – de la echipamente de protectie pana la alimente, pasta de dinti…Si pe toate le-am gasit acolo. Era aproape ca si cum ar fi existat o strada principala, cu cate un magazin pentru fiecare tip de articol. Gaseai acolo cabinete medicale, saloane de masaj, tot felul de chestii. Mi se pare incurajator si extraordinar faptul ca am cunoscut atat de multi oameni care s-au oferit sa dea o mana de ajutor. Cea mai cumplita parte este ca am pierdut acolo cativa prieteni foarte dragi, printre care si un domn pe nume Ray Downie. Ray era seful-adjunct al Departamentului de Pompieri al orasului New York si se ocupa de Operatiuni Speciale. Interesant este urmatorul aspect: cu cativa ani inainte de producerea atentatelor, Ray a aparut in fata Congresului – a uneia dintre Comisiile Congresului – si a cerut fonduri pentru ca pompierii lui sa poata fi pregatiti exact pentru un asemenea incident. Desigur, banii nu au venit decat dupa atentate…

Cum s-a schimbat viata ta dupa evenimentele din 11 septembrie?

Lou Angeli: Wow! S-a schimbat chiar foarte mult. Inainte de 11 septembrie eram doar un tip oarecare, care se ducea sa lucreze la cazarma de pompieri sau in studioul video. Dupa 11 septembrie, fiindca am avut sansa sa inregistrez acele evenimente, am devenit un fel de purtator de cuvant al pompierilor si al serviciilor de interventie in caz de urgenta. Am scris chiar destul de multe pe aceasta tema si particip la diverse evenimente, unde vorbesc despre aceste lucruri. Inainte de 11 septembrie, nu am facut niciodata asa ceva. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca as putea sa apar la TV in toata lumea si in SUA, pe foarte multe canale, numai pentru a discuta despre ce s-a intamplat atunci. Intr-un fel, compar rolul pe care l-am jucat eu aici cu rolul celui care a filmat atacul de la Pearl Harbour. Privesc lucrurile cu multa seriozitate. De fapt, privesc tot ce fac cu multa seriozitate – si ma bucur mult ca pot face aceste lucruri.

Esti de acord cu ce spune Michael Moore despre 11 septembrie si despre cazurile de imbolnavire din timpul operatiunilor de salvare?

Lou Angeli: Il cunosc pe Michael si trebuie sa spun ca ii impartasesc parerile, intr-o anumita masura. In filmul lui, ‘SiCKO’, sunt prezentati multi dintre prietenii mei, care s-au imbolnavit. Si eu am fost bolnav la un moment dat si am putut sa il ajut…Exista o secventa din film in care cativa prieteni ai mei sunt dusi de Michael in Cuba, unde li se ofera ingrijiri medicale experte. Dar acum, ca s-au reintors in State, situatia a redevenit aceeasi. S-a propus o lege in Congres care ar acoperi cheltuielile medicale ale persoanelor care au intervenit atunci, la WTC, iar acum sufera de diverse boli din acest motiv. Dar saptamana trecuta, aceasta lege a fost respinsa – si totul se reduce la politica. Republicanii au votat impotriva acestei legi, pentru ca un democrat a propus-o. Personal, am o problema cu acest gen de situatii.

Cand ai inceput sa filmezi dezastre?

Lou Angeli: Am inceput sa filmez dezastre in 1989, cand s-a produs cutremurul din San Francisco. Am o pozitie interesanta, in sensul ca am voie sa trec dincolo de zona unde se opreste accesul presei si sa lucrez efectiv cot la cot cu cei implicati in operatiunile de salvare, dar in acelasi timp pot sa si inregistrez ce fac acei oameni, filmandu-i foarte de aproape. Este un sprijin urias pentru bransa pompierilor sa aiba acest gen de documentatie, fiindca pot apela la ea si pot spune: “Da, am facut bine acest lucru, dar trebuie sa il facem si mai bine”. Deci, ca jurnalist video, consider ca asta e meseria mea: sa inregistrez asemenea incidente, pentru a le folosi ca material de pregatire.

Ai facut 2 documentare despre 9/11. ‘Raspuns la apel’ (in 2006) si ‘Dupa prabusirea Turnurilor’ (in 2010). Prin ce se deosebesc ele?

Lou Angeli: Documentarul ‘Answering the Call’ / ‘Raspuns la apel’ despre voluntarii de la WTC are un ton mai optimist, care arata ca americanii – si, desigur, oamenii de multe alte nationalitati care au colaborat cu noi in acele momente – sunt uniti in cele mai dificile momente, au un obiectiv comun. Acesta este elementul principal al documentarului ‘Raspuns la apel’. Pe de alta parte, filmul documentar ‘Dupa prabusirea Turnurilor’ prezinta cativa americani obisnuiti care au fost implicati in evenimentele de la WTC – soti, sotii, tati, mame…In acest film, discutam despre americani si modul in care acea zi le-a schimbat viata. Avem cateva interviuri foarte interesante cu niste oameni noi, care nu au mai dat niciodata un interviu despre evenimentele din 11 septembrie, desi au fost direct implicati. Unul dintre cazuri este cel al fratilor Morovido. Amandoi erau pompieri in New York. Unul a crezut ca fratele lui a murit. Dar este o poveste minunata, fiindca au supravietuit amandoi, desi au fost foarte multe ore in care fiecare s-a gandit ingrijorat la siguranta celuilalt.

Au fost evenimentele din 11 septembrie cea mai cumplita tragedie la care ai asistat vreodata sau a mai existat si un alt moment?

Lou Angeli: Sincer sa fiu, ce s-a intamplat pe 11 septembrie reprezinta cel mai mare dezastru pe care l-am filmat vreodata – si pot spune ca am filmat cateva. Totul era extrem de condensat, fiindca toata zona distrusa avea aproximativ 5,6 hectare. Arata ca o zona de razboi. Eu mai ajunsesem inainte prin diverse zone de razboi si am trait atunci exact acelasi sentiment. De pilda, de curand am filmat in Haiti, dupa cutremur. Si dezastrul produs acolo a fost grav, insa acolo cladirile sunt mai mici si distrugerile – desi intinse pe o zona foarte mare – cladirile prabusite erau totusi la distanta unele de altele. Nu a existat un unghi unic din care sa reusesc sa transmit dimensiunile dezastrului, cu un fel de efect cumulativ. La WTC, oriunde te-ai fi uitat, nu vedeai decat macel si dezastru.

Esti pompier, dar te preocupa si ideea de a face filme si programe TV. Cum se completeaza reciproc aceste doua vocatii din viata ta?

Lou Angeli: Dintotdeauna am incercat sa aflu raspunsul…Fac asta din 1980. [Rade] In primul rand, ma simt foarte norocos pentru ca, in calitate de jurnalist in presa scrisa si audio-video, ma pot concentra asupra celeilalte pasiuni pe care o am, si anume serviciile de interventie in caz de urgenta. Imi place sa impartasesc ce se intampla in operatiunile de salvare si in comunitatea celor implicati in aceste servicii cu oamenii care nu au sansa sa vada ce se intampla dincolo de banda galbena care delimiteaza locul incidentului. Pentru mine, a fost o experienta foarte interesanta, fiindca am reusit sa explicam nu doar pompierilor, ci si publicului larg, ce fac cu adevarat pompierii – iar eu sunt un sustinator infocat al pompierilor. Acum, in Statele Unite, avem probleme mari legate de bugete si se pare ca adesea pompierii sunt primii taiati de pe listele cu bugete ale Primariei. Ca urmare, acum incerc sa avertizez cetatenii cu privire la serviciile pe care le ofera cu adevarat acesti oameni, cat de importanti sunt ei si cat de periculos ar fi daca, sa spunem, serviciile lor ar fi reduse cu 50%.

Multi care merg cu avionul se plang ca trebuie sa fie mereu controlati, din motive de securitate, ca asta ii face sa intarzie, etc. Chiar in New York, oamenii par sa nu isi mai faca prea multe griji. Uitam prea repede…?

Lou Angeli: Categoric. Eu n-am nicio problema sa astept si sa stau la cozile acelea, fiindca stiu de ce exista. Amintirile au disparut, in multe cazuri. Chiar scriam despre asta, zilele trecute. Chiar si aici, in statul meu – Delaware – unde nici macar nu vom organiza o ceremonie oficiala de comemorare a evenimentelor din 11 septembrie. Mi se pare incredibil, fiindca e vorba de ceva ce s-a intamplat in timpul vietii noastre, in urma cu numai noua ani si, in plus, suntem atat de aproape de New York City incat mi se pare ridicol ca nu vom comemora aceste evenimente.

Noi, ca pompieri, vom comemora evenimentele chiar pe 11 septembrie. Avem o cursa de alergare numita ‘343 for the 343’ (343 pentru cei 343). Mai exact, este vorba despre pompieri si exista 343 de participanti care alearga 343 mile (552 km).

Care a fost cel mai greu lucru pentru tine, ca lucrator implicat in operatiunile de salvare de la Turnurile Gemene?

Lou Angelia: A fost foarte dificil sa lucram acolo. Timp de cateva zile, nu am primit aparate corespunzatoare, ca sa putem respira acolo. Am lucrat cu masti de hartie, asa cum folosesti acasa, cand zugravesti, sau poate cum au cei din spitale…Dar asemenea masti nu filtreaza particulele extrem de fine, pe care le puteti vedea in inregistrari – in special in cele din “culisele” evenimentelor. Sunt particule foarte fine care plutesc in aer, iar noi le-am inhalat in toata acea perioada. Ca urmare, la sfarsitul fiecarei ture, simplul fapt ca respirai iti provoca durere. Pentru mine, acesta a fost aspectul cel mai incomod, care m-a suparat cel mai mult cat am lucrat acolo.

Cand lucrezi la asemenea documentare, cu subiecte atat de delicate, cum decizi care va fi unghiul de abordare?

Lou Angeli: Am infiintat o comisie alcatuita din diverse persoane care au lucrat acolo, la locul incidentelor. Am revizuit continutul si am stabilit cum va fi prezentat programul. In acest program produs pentru Discovery, a existat o colaborare foarte, foarte stransa intre compania de productie si Discovery. As spune ca Discovery a facut o treaba minunata, in sensul ca au facut multe modificari in acest program – nu fiindca programul nu ar fi fost bun, ci pentru ca trebuia sa fie cat mai bun posibil! Cred ca aceia dintre voi care l-au vazut au remarcat ca este cel mai bun program despre evenimentele din 11 septembrie realizat recent…

De ce crezi ca e important sa se prezinte in zilele noastre asemenea documentare?

Lou Angeli: Desigur, ma gandesc la a 10-a comemorare a acestor evenimente, dar si anul acesta vor fi mai multe asemenea ceremonii, oamenii isi vor aminti ce s-a intamplat pe 11 septembrie. Unele programe vor avea un ton pozitiv, altele vor inclina mai mult spre partea de investigatie: ce s-a intamplat, cine a fost de vina… Dar ’11 septembrie: Dupa prabusirea Turnurilor’ e un documentar care prezinta cu mult respect modul in care oamenii fac fata emotiilor pe care le traiesc, cum au ajuns sa se impace cu ceea ce li s-a intamplat lor si familiilor lor, pe 11 septembrie.

Ai stat de vorba cu soldati trimisi la locul dezastrului, cu rudele celor ramasi sub ruine, cu supravietuitori…In mod cert, fiecare are de spus o poveste impresionanta. Care te-a impresionat cel mai mult?

Lou Angeli: In acest film, cred ca ar fi povestea lui Lee Ielpi si a fiului lui, Brendan, care si-au cautat multe luni de zile fiul si respectiv fratele. E o poveste uluitoare, fiindca si Lee, si fiii lui erau pompieri. Lee a stat acolo probabil 12 ore pe zi, timp de patru luni, pana cand au reusit sa ii gaseasca fiul. Avea de gand sa ramana acolo pana cand urma sa gaseasca totusi ceva ce ar fi putut sa ia acasa. Din fericire pentru Lee, chiar au gasit… L-au gasit pe fiul lui, care era aproape… intact. Imi e greu sa spun asta, dar a fost gasit intr-un put de ascensor, acoperind cu corpul lui corpul unui civil…

Cum vezi ideea de a se construi o moschee acolo, la WTC? S-ar parea ca parerile sunt impartite. Presedintele Barack Obama sustine ideea construirii unei moschei si spune ca aceia care se opun acestei idei vor sa dezbine si actioneaza chiar impotriva Primului Amendament…

Lou Angeli: Tara noastra s-a cladit pe ideea de libertate a religiei. Daca citesti Constitutia, acesta este unul dintre cele mai importante elemente cu care ramai din lectura acelui document: libertatea alegerii religiei. Personal, nu am nicio obiectie impotriva ideii de a se cladi acolo o moschee. Eu si sotia mea avem prieteni care sunt musulmani. Suntem foarte toleranti cu privire la orice fel de religie. Cred ca reactia a fost negativa fiindca cei mai multi oameni considera ca teroristii au facut ceea ce au facut in numele lui Allah, dar, pe de alta parte, oamenii au facut lucruri destul de ciudate si in numele lui Iisus Hristos. Repet, eu personal nu am nicio problema cu ideea de a se construi o moschee in locul acela.

Presedintele Obama a declarat ca razboiul din Irak a luat sfarsit. Se simte oare ca un invingator? Ca cetatean american, te simti un invingator?

Lou Angeli: Nu, nu. Nu cred ca a existat vreun invingator in aceasta situatie. Acest razboi nu a fost bine sustinut. Trebuie sa recunosc, noi ne-am sustinut trupele fiindca stiam ca oamenii au fost obligati sa se duca acolo, deci recunosc ca ne-am sustinut trupele in proportie de 100%, dar acesta a fost un razboi care nu le-a placut celor mai multi americani. Cu totii – sau cei mai multi dintre noi – am simtit ca nu era necesar sa fie purtat acest razboi. Facand un bilant, putem spune ca nu au existat arme de distrugere in masa. Cine stie de ce presedintele de la vremea respectiva a decis sa poarte acest razboi impotriva Irakului…Dar nu, nu cred ca noi am castigat ceva.

Dincolo de mahnire si furie, ai avut alte reactii neasteptate – atunci sau de atunci incoace?

Lou Angeli: Da. O vreme, am suferit de sindrom de stres post-traumatic. Sunt convins de asta si recunosc deschis. Am reusit sa primesc ajutor, apeland la diverse grupuri, la psihologi. Dar acest sindrom e ceva ce te urmareste tot restul vietii. Asta m-a facut sa fiu deprimat sau furios, dar acum, ca stiu cum sa reactionez, am o atitudine mult mai buna fata de tot ce s-a intamplat atunci.

A existat cineva sau ceva pe care sa fii furios pentru aceasta tragedie?

Lou Angeli: Nu am sentimente de furie legate de 11 septembrie. Chiar si dupa atacuri, principala noastra preocupare, la WTC, a fost sa gasim oameni, sa incercam sa ii salvam. S-a discutat foarte putin despre teroristi la WTC. Noi ne-am concentrat strict asupra misiunii noastre, ca membri ai operatiunilor de salvare. Deci nu sunt furios pe musulmani si nu sunt furios pe guvernul nostru, fiindca, intr-un fel, ceea ce s-a intamplat acolo era dincolo de puterea lor de control, la momentul respectiv. Asa incat sunt relativ in regula cu toata lumea.

La ce lucrezi in prezent?

Lou Angeli: Lucrez mai putin in industria de film si mai mult ca instructor de pregatire. Acum sunt supervizorul paramedicilor de la Spitalul Pilgrims, iar stilul meu de viata s-a mai schimbat. Inca filmez dezastre, trebuie sa le filmez pentru cursurile mele de pregatire, dar acum nu mai am mari ambitii sau mari proiecte care sa fie in curs de derulare.

Documentarul ‘Dupa prabusirea Turnurilor’ va fi difuzat pe 11 septembrie, incepand cu ora 22.30, pe Discovery Channel.

Foto: Discovery

Tags:



5 comentarii

  1. “Pe Lou Angeli, CV-ul il descrie ca jurnalist multimedia, pompier si paramedic. Aceste achizitii…”… Achizitii?!?! faptul ca e pompier si paramedic reprezinta achizitii?! Ma doare capul…

  2. “Nu a fost o explozie controlata”
    “Soarele se invarte in jurul Pamantului”
    “Nu am facut sex cu acea femeie”
    “Irakul are arme de distrugere in masa”
    ..

    continuam in “adevaruri” ?!

    Maine-poimaine, chestia cu WTC-ul va fi declarata prin lege ADEVAR.
    Ca si Holocaustul..

    Poti sa crezi in Dzeu, poti sa nu crezi;
    poti sa crezi in Satana sau nu;
    Daca chiar vrei il poti nega pe Dzeu, il poti injura daca vrei, in public si oriunde vrei..
    Oricine are libertatea de a face aceste lucruri, daca doreste..
    DAR .. nu ai voie sa te indoiesti de Holocaust, si .. atentatele de la WTC.

    Daca ne-am afla in Coreea de Nord, la cele 2 ADEVARURI imuabile s-ar mai adauga unul: KIM JONG IL E SUPREMUL.

    Ca sa stim cum stam ..

  3. Domnu’ Lazăr Adrian, pentru Holocaust există dovezi, nu e o chestiune de credinţă. La fel şi cu WTC: trebuie analizate dovezi ca să avem o părere.
    Dacă te îndoieşti de Holocaust sau de atentatul de la WTC, ei bine ăsta e punct de plecare pentru cercetare, nu verdict (unul menit să insinueze că nu s-au petrecut deloc). Cu alte cuvinte, îndoieşte-te dumneata cât vrei, asta nu echivalează cu o dovadă cum că nu s-ar fi petrecut.

  4. domnu Lazar stie ce spune…daca te indoiesti in mod public de existenta holocaustului esti pasibil de puscarie…citeste legea domnu A.Crunt…asta insemana ca ce? Ca dovezile sunt atat de clare incat poti face puscarie daca le combati sau te indoiesti de veridicitatea lor?…hehe..penibil. Iar cei ce vor sa creada in ce le baga pe gat legiuitorul nu au decat…dar sa nu-mi explice mie de unde isi i-a Moise berea. Israelul a convins multe state sa introduca aceasta masura…noi…sclavii ai lor ce suntem ne-am supus…

  5. Atentatul asupra WTC a fost un pretext inventat de americani pentru a invada Irakul. Sa-ti ucizi proprii cetateni si sa dai vina pe asa zisii teroristi irakieni mi se pare un gest odios. Acest asa zis atentat a demostrat inca o data ca pe aceasta planeta nu exista democratie, exista doar setea de putere a unor decervelati care se folosesc de orice mijloace pentru a-si atinge scopul. In ceeace ii priveste pe evrei holocaustul a fost o nimica toata pe langa suferintele indurate de locuitorii tarilor comuniste.

Leave A Reply