Literatură în viteză: Cum se scrie o o carte de Cartea Recordurilor

Rare sunt ocaziile când apariția unei cărți – mai ales românești – să fie comentată instantaneu, din primele două secunde de viață post-tipografică, cu referințe care fac să se întâlnească, în aceeași discuție, Ana Karenina, Justin Beiber, Grigore Băjenaru și J.K.Rowling. La fel de rare au ajuns poate și momentele când ajungem să vorbim despre cultura noastră, a vieților grăbite, și de atașamentul pentru unele lucruri pe care, din fericire, ne mai place să le facem încet.

de Andra Matzal

Stabilirea unui record în materie de literatură, prin cartea-experiment Moș Crăciun & Co, pe caLe să devină cel mai rapid roman din lume, deschide o discuție foarte vie. Generat printr-un fel de rețea socială nu doar on, și ci offline, comentat aproape live în rețele extinse, hibridul ăsta literar & social reciclează multe clișee, la întâlnirea cărora apare o lume populată cu corporatiști, ONG-iști, aurolaci, junkiști, apocaliptici, ziariști care ”rânesc la moguli,” Bruzli, Fuego, Hrușcă sau RMGC.

„Luaţi un ziar. Luaţi nişte foarfeci. Alegeţi din acest ziar un articol de lungimea pe care intenţionaţi s-o daţi poemului dumneavoastră. Decupaţi articolul. Decupaţi apoi cu grijă fiecare dintre cuvintele care alcătuiesc acel articol şi puneţi-le într-un sac. Scuturaţi uşor. Scoateţi apoi fiecare tăietură una după alta. Copiaţi cu conştiinciozitate în ordinea în care au ieşit din sac. Poemul o să semene cu dumneavoastră.” Mi s-a părut foarte potrivit că Marius Cosmeanu a legat instrucțiunile lui Tristan Tazara de povestea asta, pentru că, în fond, convenția e aceeași, doar că înlocuiește decupajele din ziar cu oameni. 53 de scriitori, unii buni prieteni, alții fără se se cunoască, s-au întâlnit într-o zi la Facultatea de Matematică și Informatică, pentru a pune cap la cap o carte colaborativă, a cărei poveste finală seamănă, într-adevăr, cu lumea în care trăiesc scriitorii. Pentru câteva ore, toată lumea a ieșit din bula personală pentru laboratoarele blindate cu calculatoare, unde a scris o singură carte, ce urmează să intre în Guinness Book, unde singurul record literar românesc i-a aparținut până acum Luceafărului, cel mai lung poem de dragoste. Toți autorii care au intrat în jocul ăsta, cu background-ul, stilul și informațiile lui, au share-uit câte o parte dintr-o lume care, deși a fost concepută la 106 mâini, e surprinzător de coerentă. E lumea personajelor care ne bântuie, proiectate ca într-un caleidoscop de canalele media, unde ONG-știi dau seringi aurolacilor, sfârșitul lumii n-a apucat să ajungă în România, unde ziariștii spun poezia apocalipsei naționale, unde în ziua de Crăciun se naște pruncul străzii, al catacombelor bucureștene.

Autorii au lucrat la calculatoarele din două laboratoare ale Facultății de Matematică din București, primind de la coordonatori liniile generale ale romanului, precum și momentul rezervat fiecăruia.

Dintre toate artele pe care le știm și practicăm, literatura este, cu siguranță, una dintre cele mai puțin colaborative și, cu toate astea, experiementul cu Moș Crăciun & Co a funcționat foarte bine, atâta vreme cât toți au luat foarte în serios convenția, parodiind-o totodată prin aplicarea ei în poveste. Să vezi 53 de scriitori la un loc, desprinș din biroul / ecranul la care lucrează de regulă singuri, tastând concentrați viețile și mințile personajelor din carte, e un eveniment. Mai mult, pariul cărții publicate de Editura ART a fost să creeze o rețea de oameni cu abilități diferite, care fac posibilă apariția unei cărți. Redacția a fost propriu-zis mutată la Facultate de Matematică,  de la partea birocratică, la design, corectură și paginare. Oamenii ”de la tehnic” s-au ocupat de sonorizare, de calculatoare, imprimante și proiectoare, iar cei de la Veioza Arte au filmat non-stop procesul, documentarea integrală fiind necesară omologării în Cartea Recordurilor. Un arbitru internațional de fotbal, altă condiție impusă de Guinness, a fost administratorul oficial al timpului: cu cele trei ceasuri ale sale – unul personal, un cronometru de mână și unul atârnat la gât – a măsurat fiecare operațiune. Cu ocazia asta, mi-am amintit ceva ce aproape uitasem, și anume că rețelele offline sunt întotdeauna mai eficiente și că dependența de tehnologie are, pe lângă avantajele vitale, și multe slăbiciuni. Dacă romanul trebuia inițial să fie scris pe platforma colaborativă CollabEdit, programul a cedat prematur, fiind limitat la o capacitate prea mică de conținut. Peste eroare s-a trecut în colaborare, fiecare scriindu-și apoi momentul într-un Word oarecare, și la fel s-au depășit și celelalte slăbiciuni ale mașinii. Ultimul episod din traseul cărții ăsteia a depins în egală măsură de îmblânzirea tehnologiei și de meșteșugul analog, iar cei doi angajați de la Tipografia au printat repede paginile, le-au tăiat și le-au lipit cu eternul aracet, aplicat pe hârtia presată și caldă, primul exemplar fiind gata de răsfoire în 30 de minute. Atunci s-a oprit și cronometrul arbitrului, care părea foarte bucuros să fi alternat fotbalul cu literatura.

Povestea după fața sciitorului se cunoaște. Mitoș Micleușanu, Iulian Tănase și Mugur Grosu

Apariția unei cărți în regim de fast forward n-avea cum să nu alimenteze o problemă de fond, pe care cei mai mulți dintre noi o cunoaștem bine, ba chiar suferim de ea: cultura grabei. Reacțiile despre ”Fast food writing, origine nesănătoasă” sau ”McDonaldizarea literaturii” au apărut imediat și mi se pare îmbucurător că a fost așa. Într-o lume care are nevoie de curente pentru a-și aduce aminte că uneori e mai bine să reducem viteza, cum sunt slow food, slow media, slow parenting, slow art sau slow reading, scrisul rapid generează suspiciuni. Scrisul, ca și cititul, sunt de multe ori antidotul grabei, măsura prin care suspenzi sau încetinești timpul. În același timp, intervalul în care un autor a scris o carte, în special un roman, e de multe ori un semn al implicării scriitorului, al efortului și al valorii, până la urmă. Jocul propus de Moș Crăciun & Co arată foarte bine limitele scrisului contracronometru, deschizând în același timp o poveste construită ca un bulgăre de zăpadă. Odată ce l-ai pus în mișcare, nu mai e cale de întoarcere, iar forma finală o poți vedea abia după ce se va fi oprit. Dacă, în mod normal, ridicăm din sprâncene la alăturarea eficienței și a creativității, ajungem să facem același lucru și atunci când miza unui experiment este tocmai testarea acestor limite și a efectelor pe care le are viteza accelerată asupra literaturii.

Cei patru naratori care au pus la cale scheletul romanului Moș Crăciun & Co negociază intrigile cărții: Horațiu Decuble, Răzvan Țupa, Marius Chivu și Florin Iaru.

Romanul de 284 de pagini, scris de cei 53 de autori, de la poeți foarte tineri, până la prozatori cu vechime, a fost primit cu exclamații entuziaste, cu ironii și critici, cu neîncredere sau curiozitate, încă de dinainte ca primul exemplar să iasă din tipografie. Alergia la fetișul recordurilor, mai ales la cele stabilite local, prin cel mai mare cârnat, cel mai mare brad sau cea mai mare colivă, l-a făcut din prima clipă să pară suspect. Pentru mulți, cel mai rapid roman înseamnă automat cel mai prost roman, atâta vreme cât echivalența dintre rapid și prost e una cu tradiție verificată. ”Coperta e proastă,” s-a mai spus, iar semnul ăsta nu poate să însemne decât că și cartea e proastă, arată comentariile la prima fotografie a cărții. La fel și despre titlu. Poate că romanul ăsta ar putea să bată recordul și pentru cele mai prompte reacții critice, iar lucrul ăsta e cât se poate de important dacă vorbim despre circulația unui artefact / produs în discuția globală a rețelei extinse de cititori / consumatori / comentatori.  Ambalajul, ca și sloganul, sunt primele filtre prin care anticipăm conținutul, iar când vine vorba de cărți, mulți se așteaptă să fie seduși prin subtilitate, chestionând invitația la un joc cu nume și cutie de clișeu, chiar și reinterpretat. Povestea cu Don’t judge a book by its covers pare să fie un refren desuet.

Romanul va fi lansat miercuri, 19 decembrie, la Librăria Bastilia

De altfel, în spatele unei coperte cu Moș Crăciun, fie el și exilat într-un peisaj postapocaliptic, străbătut de un tren ruginit, oprit poate între gări din cauza hoților care au furat șinele de tren, posibilitățile să dai peste un alt subiect controversat ca Roșia Montană Gold Corporation ar părea foarte mici, la prima vedere. Cu toate astea, firma care a finanțat apariția acestei cărți este cea care se ocupă și de campania de comunicare a  Roșia Montană Gold Corporation. Într-o lume în care bem apă produsă de Coca Cola, ne plimbăm printre copaci plantați de concernuri petroliere sau în care Ilie Năstase vinde hamburgeri la McDonalds pentru ”copiii aflați în dificultate”, o carte finanțată de interfața de PR a unei companii care promovează cianura nu poate trece însă neobservată. Doar literatura era una dintre puținele insule rămase neatinse de asemenea dileme etice. E însă un moment bun să ne gândim puțin la drumurile finanțărilor și la agendele de ”fapte bune” ale companiilor și corporațiilor, să devenim conștienți de ele. Cum însă libertatea de expresie își are căile ei nebănuite, în paginile cărții sponsorizate de firma care se ocupă de RMGC își face un loc un puști, trimis pe terenul docu-ficțiunii de Mugur Grosu, personaj pe al cărui triou scrie ”Salvați Roșia Montană!”.

N-am apucat să citesc până la capăt ”Moș Crăciun & Co”, nu vă pot spune cum se desfășoară povestea din 53 de episoade mi-au amintit cumva de felul în care Italo Calvino își construiește capitolele din Castelul destinelor încrucișate. Indiferent de cum vom plonja cu toții în cartea de Cartea Recordurilor, dacă ne va face să râdem, să plângem sau să ne urcăm pe pereți de plictiseală, poate n-ar trebui să trecem cu vederea lucrurile pe care le scoate la suprafață cea mai mare de concentrație de roman / minut. Poate peste un timp ne vom apuca să stabilim recordul pentru cartea cu cei mai mulți autori, o rețea socială deschisă care să facă literatură peer to peer.

Nouă ore, cinci minute și opt secunde. Atât a durat conceperea romanului, de la gândirea și scrierea textului, la tippărirea primului exemplar.

Cei 53 de autori ai romanului Moș Crăciun & Co, publicat la Editura ART, ca proiect al Asociației Aedificio, sunt: Leonard Ancuţa,  Diana Bădică,  Lavinia Bălulescu,  Lavinia Branişte, Anca Bucur,  Marius Chivu,  Laurenţiu Constantin,  Bogdan Coşa, Andrei Crăciun,  Augustin Cupşa,  Silviu Dancu,  Gabriel H. Decuble, Adrian Diniş,  Luca Dinulescu,  Cosmin Dragomir,  Gruia Dragomir, Florin Dumitrescu,  M. Duţescu,  Mihail Gălăţanu,  Adrian Georgescu,  Silviu Gherman,  Silvia Grădinaru,  Adela Greceanu, Mugur Grosu,  Ioan Groşan,  Florin Iaru,  Marieva Ionescu,  Cristina Ispas,  Cosmin Manolache,  Maria Manolescu,  Eusebiu Matei,  Marin Mălaicu-Hondrari,  Mitoş Micleuşanu,  Iulia Militaru,  Dmitri Miticov, Oana-Cătălina Ninu,  Radu Niţescu,  Veronica Plăcintescu,  Dan Pleşa,  Matei Pleşu,  Mihai Radu, Ana Maria Sandu, Elena Stancu,  Bogdan-Alexandru Stănescu,  Alexandru Al. Şahighian,  Livia Ştefan,  Cecilia Ştefănescu,  Simona Tache,  Iulian Tănase,  Alex Tocilescu,  Răzvan Ţupa,  Luiza Vasiliu,  Anca Vieru.

Puteți citi și:

Aurolaci, Euro-service și Fuego. Citiți câteva fragmente din cel mai rapid roman din lume

Moș Crăciun & Co – Cel mai rapid roman din lume a fost scris în trei ore

Sâmbătă, se scrie la București cel mai rapid roman din lume