Încă nu există aşa ceva, însă un om de ştiinţă de la Arizona State University, James Elser, se întreabă dacă nu avem nevoie de ea pentru a atrage atenţia asupra proastei gestionări a resurselor, un bun exemplu fiind fosforul.
“Oamenii controlează ciclul global al fosforului mai mult decât pe cel al carbonului sau al azotului”, spune Elser, citat de Tree Hugger. “Dacă ne uităm la ce facem acum cu P (n.r. – litera sub care e trecut fosforul în tabelul periodic), aş putea spune că nu aşa se controlează un ciclu biogeochimic. Trebuie să ne curăţăm lacurile, oceanele şi propriile acţiuni”. Omul de ştiinţă american îndeamnă la acţiuni imediate pentru repararea ciclului biogeochimic al fosforului, situat acum pe panta risipei. Când nu vor mai exista rezerve de fosfor concentrat, mineritul va deveni mai întâi scump, spune el, apoi defunct, ceea ce face necesară înfiinţarea unei reţele de centre de cercetare a sustenabilităţii nutrienţilor, conectate îndeaproape la cei care fac politicile, la fermieri şi la publicul larg. Mai multe puteţi citi aici.
Sursa: Tree Hugger